Jucătorii lui Dinamo / Foto: Sport Pictures

Exclusiv Și dinamoviștii sunt supărați pe regulile impuse din cauza pandemiei: "Ce faci, mergi cu două autobuze, cu două avioane?"

29.05.2020, 18:47
  • Liga 2: Gloria Buzău - Unirea Slobozia, marți, 19:00, DGS 1

  • Champions League: PSG - Borussia Dortmund, marți, 22:00, DGS 1

Ionel Dănciulescu, directorul sportiv de la Dinamo, a intervenit prin intermediul Skype la Fotbal Club și a discutat despre regulile impuse pentru pregătirea reluării campionatului, dar și despre alte subiecte legate de echipa din Ștefan cel Mare.

"Acum jucătorii sunt tot în cantonament, au avut o zi sau două libere, sunt niște reguli pe care trebuie să ale acceptăm și să le respectăm cu toții, dar credeți-mă, unele sunt foarte greu de pus in aplicare, e imposibil, nu sunt făcute ca la carte. Încercăm să stăm cât mai aproape de cerințele autorităților, cu toții depunem eforturi uriașe, au fost 12 zile de cantonament, e foarte greu.

Așteptăm o decizie oficială a Ligii, a Federației, să vedem ce avem de făcut. Sunt mai multe lucruri de pus la punct, amicalele, protocolul pentru meciurile oficiale nu e bine stabilit. Ce faci ca să păstrezi distanțarea? Mergi cu două autobuze, cu două avioane? Sunt multe de pus la punct din acest punct de vedere", a explicat Dănciulescu pentru Digi Sport.

Ionel Dănciulescu a analizat situația lui Adrian Mihalcea, noul antrenor al lui Dinamo

Fostul jucător al "câinilor" a vorbit și despre noul antrenor al echipei, Adrian Mihalcea:

"Îngrijorarea tuturor este cum vom fi la începerea campionatului. Am stat atâta timp în izolare, perioadă scurtă de pregătire, vor fi complicate lucrurile din punct de vedere al pregătirii sportive. Mihalcea e un antrenor nou, nu a avut vreun meci amical alături de băieți, sigur e îngrijorat și preocupat", a mai adăugat Dănciulescu.

Dinamoviștii speră să poată organiza un meci amical cu Rapid:

"Mihalcea a vorbit cu Dan Alexa, să vedem dacă putem face lucrurl acesta, unde se va disputa, dacă vor veni jucătorii cu echipamentul de acasă, cu mașinile personale, sunt multe necunoscute. Sperăm să putem face meciuri amicale", a mai spus Ionel Dănciulescu.

Ionel Dănciulescu nu a putut oferii detalii despre negocierile lui Ionuț Negoiță cu spaniolii

"Nu cunosc datele discuțiilor dintre domnul Negoiță și spanioli, sunt puțini cei care le cunosc. Nu știu absolut nimic legat de acest subiect. Important este că această echipă a reușit să ia licența. Fără suporteri nu ar fi fost posibil și trebuie să ne focusăm pe partea sportivă pentru că fanii au făcut foarte multe pentru noi".

Întrebat despre posibilitatea ca Dusan Uhrin, fostul antrenor al lui Dinamo, să o preia pe Gaz Metan Mediaș, echipă din play-off-ul Ligii 1, Dănciulescu a explicat: "Dusan a lăsat o impresie foarte bună, pe final de sezon noi am avut foarte mult ghinion, multe probleme, dar oricine îl va lua pe Dusan Uhrin va avea de câștigat".

Etichete: dinamo , danciulescu , ionel danciulescu , negoita , uhrin


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice

Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă relații intime „nenaturale”, întrucât, potrivit legii indiene, nu este ilegal ca un soț să-și oblige soția să întrețină acte sexuale.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

45.000€ pe lună! A cerut cel mai mare salariu din SuperLigă ca să se transfere la FCSB

Foto Radu Drăgușin nu se mai ferește! Cum a fost surprins pe bancă, în timp ce Tottenham pierdea cu Liverpool

Foto ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Foto E gata, FCSB l-a ratat! Camerele l-au surprins chiar înainte să plece la noua echipă

Marius Șumudică a reacționat, după ce Dan Șucu l-a ales pe Mircea Lucescu

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului

Au venit primele oferte: Radu Drăgușin poate pleca de la Tottenham după șase luni! Urmează întâlnirea decisivă

Daniel Pancu propune o ”revoluție” la Rapid: ”Asta aș face! Ce să mai pierzi?”

De ce nu a jucat Florinel Coman în meciul Universitatea Craiova - FCSB, după ce s-a tratat la ”vraciul” din Serbia

Citeşte şi

Exclusiv Florin Bratu nu mai crede în salvarea de la retrogradare a lui Dinamo!

Exclusiv Ionel Dănciulescu nu s-a abținut după ”U” Cluj - Dinamo 3-3: ”E inadmisibil”

PEROZO fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului

FILM NOWSuri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă

Transformarea extraordinară a lui Ioan Neculaie, unul dintre cei mai bogați români, după numeroasele operații estetice! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Echipa din Cluj transferă un mijlocaș de valoare. Se vor bate la campionat la anul? citeşte ştirea pe ziare.com

Creatura nemaivăzută descoperită într-o peșteră: Are colți ascuțiți ca lamele și solzi puternic crestați pe burtă citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”