Devis Mangia a condus Universitatea Craiova în 82 de meciuri

"Mangia nu e sub presiune dacă nu ia titlul". Italianul e apărat de conducere, după ce fanii Craiovei i-au cerut demisia

05.04.2019, 00:20
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

VIDEO U Craiova - Viitorul 1-2. Sorin Cârţu susţine că Devis Mangia nu e în pericol de demitere după cele două eşecuri consecutive ale Craiovei, 2-3 cu FCSB şi 1-2 cu Viitorul, care i-au îndepărtat pe olteni de cele două trofee interne.

"Sunt două rezultate pe care nu le dorea nimeni. La modul în care s-au jucat meciurile, nici nu se anunțau. Ambele se puteau termina egal sau cu victoria noastră.

Eu am mai spus-o. Obiectivul la începutul sezonului au fost cupele europene. Faptul că s-au deschis aceste posiblități, să atacăm ambele trofee, e un bonus. Încercăm să le exploatăm. Mangia nu e sub presiune dacă nu ia titlul”, a declarat preşedintele Craiovei, la "Fotbal Club".

Fanii Craiovei i-au cerut lui Devis Mangia să demisioneze

Cârţu a comentat şi scandările fanilor olteni, care i-au solicitat demisia antrenorului italian după înfrângerea contra Viitorului, de pe "Ion Oblemenco", din turul semifinalelor Cupei României.

"Știți cum e tribuna, nemulțumită de rezultat. Nu o poți interpreta într-un fel sau altul. Fanii vin acolo să vadă victoria. Pe mine m-a surprins reacția lor față de intrarea pe teren a lui Nuno Rocha, când se știe clar că Fortes are un anumit grad de pregătire.

Schimbarea s-a făcut pe o alegere tactică, pe faptul că nu mai putea să joace. Era singura posibilitate. Și publicul trebuie să înțeleagă anumite situații prin care trece echipa”, a mai spus Sorin Cârţu.

U Craiova se află la şapte puncte în spatele liderului CFR Cluj înaintea meciului direct de duminică, din Bănie, transmis în direct de Digi Sport 1 de la 20:30.

Etichete: sorin cartu , devis mangia , u craiova viitorul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Video FCSB este noua campioană a României! Titlul, asigurat matematic după 2-1 cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”Am avut un secret!”. MM Stoica a dezvăluit totul, după ce FCSB a câștigat titlul

Denis Drăguș a marcat cu Trabzonspor, iar apoi a ieșit accidentat! Ce a spus românul la final

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

Xabi Alonso vrea să aducă la Bayer Leverkusen unul dintre cei mai vechi jucători ai lui Real Madrid

Citeşte şi

Fotbalistul dorit de Gigi Becali pentru Champions League, ”desființat” de Cârțu. ”Nu e constant”

Exclusiv E convins că FCSB nu mai poate rata titlul, dar râde de lider. ”Becalambous. Trebuie să fie fraieri”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”