Ștefan Radu, fundașul lui Lazio/ Foto: Getty Images

Ștefan Radu s-a înscris în programul suporterilor lui Dinamo! Câți bani au strâns fanii pentru club

22.02.2020, 10:59
  • Liga 2: Corvinul - Csikszereda, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Champions League: Real Madrid - Bayern, miercuri, 22:00, DGS 1

Ștefan Radu (33 de ani), fundașul celor de la Lazio, s-a înscris în programul ”Doar Dinamo București”, prin intermediul căruia suporterii finanțează clubul din ”Ștefan cel Mare”.

Crescut în curtea lui Dinamo, Radu a adus o sumă importantă în conturile clubului odată cu transferul său la Lazio, în 2008 (aproximativ patru milioane de euro), iar acum a decis să ajute la salvarea clubului.

Suporterii din PCH au postat dovada incontestabilă pe pagina de Facebook. Ștefan Radu a achiziționat pachetul ”Acționar DDB”, în valoare de 48 de euro, și se alătură unor jucători precum Dragoș Grigore, Sergiu Hanca și Liviu Ganea, și ei înscriși în asociația suporterilor dinamoviști.

În cei 12 ani la Lazio, Ștefan Radu a cucerit de trei ori Cupa Italiei și de patru ori Supercupa Italiei. Fundașul mai are în palmares și un titlu, o Cupă și o Supercupă cu Dinamo.

Programul ”DDB” a strâns peste un milion de lei

Asociația condusă de suporterii din PCH a strâns, până sâmbătă dimineață, suma de 1.033.360 de lei (n.r. - echivalentul a 215.166 de euro) dintre care 725.001 au fost virați, până în acest moment, în conturile clubului.

Etichete: liga 1 , dinamo , lazio , stefan radu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice

Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă relații intime „nenaturale”, întrucât, potrivit legii indiene, nu este ilegal ca un soț să-și oblige soția să întrețină acte sexuale.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Foto E gata, FCSB l-a ratat! Camerele l-au surprins chiar înainte să plece la noua echipă

Radu Drăgușin, OUT de la Tottenham? Ce a apărut în presa britanică, după al 6-lea meci uitat pe bancă

Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

News Alert Primele declarații date de Mircea Lucescu la ieșirea de la întâlnirea cu Șucu și Copos

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Luis Enrique și-a spus "oful" la flash-interviu, iar presa franceză a reacționat imediat: "Dezgustător!"

Dan Șucu a început negocierile! Lovitura pregătită în secret la Rapid: peste 300 de meciuri în Premier League!

Nici măcar Le Parisien n-a avut milă! Ziarul de casă al PSG-ului a descris echipa într-un singur cuvânt

Radu Drăgușin nici n-a vrut să audă! Transferul pe care l-a refuzat din start

Citeşte şi

Video Rednic, atac direct la adresa conducerii lui Dinamo: ”Stă de 4 ani și ia salariu” / ”Au venit specialiștii”

Exclusiv Florin Bratu nu mai crede în salvarea de la retrogradare a lui Dinamo!

PEROZO fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului

FILM NOWSuri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă

Transformarea radicală a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani. Cum a ajuns să arate după viața grea dusă după Revoluție citeşte ştirea pe Prosport.ro

Victorie splendidă pentru Ana Bogdan la Roma: a învins o finalistă de Grand Slam citeşte ştirea pe ziare.com

Creatura nemaivăzută descoperită într-o peșteră: Are colți ascuțiți ca lamele și solzi puternic crestați pe burtă citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment

Digi World

Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările

Digi Animal World

O pisică a reușit să inunde o casă întreagă din curiozitate: „Totul a început când a învățat să deschidă robinetul”