Echipa lui Marius Șumudică, o nouă victorie în campionat

Şumudică, omul pentru titlu? Se încearcă mutarea anului în Liga 1

11.10.2018, 17:25
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Nelu Varga, patronul CFR-ului, vrea să dea marea lovitură cu unul dintre cei mai în vogă antrenori români, Marius Şumudică. Aceasta este planul B, în condiţiile în care Dan Petrescu nu va putea fi adus.

Odată cu mazilirea lui Iuliu Mureşan, vechea echipă de conducere, cea care a adus titlul anul trecut, e în discuţii avansate pentru a reveni în Gruia. Prioritar pentru Mara, Bilaşco şi Copilu ar fi să îl aducă înapoi pe Dan Petrescu, dar chiar primul dintre ei a admis că "Bursucul" va fi greu de adus, având nişte clauze clare în China. Chiar dacă e pe ultimul loc cu Guizhou Hengfeng, tehnicianul se bucură în continuare de sprijinul conducerii şi este, practic, imposibil de adus.

În aceste condiţii, potrivit Gazetei, Neluţu Varga s-a reorientat spre alt mare antrenor român: Marius Şumudică. Acesta e foarte apreciat la Al Shabab, doar că ar putea fi mult mai uşor de adus, având în vedere clauzele din contract. Potrivit sursei citate, Şumi are o clauză prin care poate pleca în orice moment, dacă achită 100.000 de euro. O sumă importantă, dar care nu va reprezenta un impediment, având în vedere că fostul tehnician al Astrei e garantul performanţei. Acesta ştie incredibil să unească vestiarul în jurul său, atu care va fi decisiv în lupta pentru titlu. În plus, un al doilea campionat în Liga 1, după cel cucerit cu Astra, dublat de un salariu pe măsură reprezintă desăvârşirea totală a lui Şumudică din postura de tehnician.

Varga le-ar fi spus deja viitorilor colaboratori despre planul său, iar toţi şi-au dat acordul, conştientizând că o asemenea oportunitate nu poate fi ratată. Totuşi, echipa administrativă condusă de Copilu va avea mai întâi libertatea să discute cu Dan Petrescu. 

Etichete: cfr , sumudica liga 1 , sumudica cfr , cfr sumudica


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără o mână

Un român de 36 de ani și-a pierdut un braț în timp ce încerca să fure banii dintr-un bancomat din orașul italian Cattolica, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

Foto Dan Petrescu a reînceput treaba la CFR Cluj, soția, Adriana, a plecat la mii de kilometri. Cine a însoțit-o

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv Suporterii lui Dinamo au mers la jucători la antrenament. Dialogul care a urmat

Elias Charalambous a numit echipa pentru care ”ar lăsa-o” pe FCSB: ”Atunci aș merge”

Dan Petrescu: ”Nu vrem să-l ținem aici!”. CFR așteaptă 7 milioane de euro

Barcelona renunță la Robert Lewandowski și i-a găsit deja înlocuitor

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWAnne Hathaway, superbă în roșu, într-o rochie fără bretele, cu crăpătură lungă pe picior. E trecută de 40 de ani, dar e neschimbată de două decenii

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Au speriat-o de moarte: ce a pățit Iga Swiatek după ce a învins-o pe bielorusa Sabalenka, salvând trei mingi de meci VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM „Lady in red”. Rita Ora, în cei mai scurți pantaloni, pe străzile din New York. A captat toate privirile cu ținuta ei

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

„Lady in red”. Rita Ora, în cei mai scurți pantaloni, pe străzile din New York. A captat toate privirile cu ținuta ei

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”