Fotbaliștii de la Juventus București speră să le poarte noroc noua ”casa”

Trei variante pentru noua denumire a celor de la Juventus București. Negocieri cu ”Bătrâna Doamnă!”

17.03.2018, 14:06
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

VIDEO Juventus București - ACS Poli Timișoara 1-0. Gruparea din Colentina a obținut un succes important în etapa a doua din play-out, după remiza albă de la Botoșani, din runda trecută și speră acum la salvarea de la retrogradare. Până atunci, oficialii echipei pregătesc și viitorul, după somația pe care au primit-o din partea celor de la Juventus Torino. Practic, din vară, cei de la Juventus București ar trebui să schimbe denumirea echipei, dar Marius Baciu, antrenorul bucureștenilor, crede și în continuitate.

”O să avem un randez-vous cu cei de la Juventus Torino, pentru că ei nu știu istoria acestui club. După ce le explicăm, poate ne lasă să păstrăm numele și poate chiar începem o colaborare. Oricum, problema lor e cu sigla noastră, nu cu numele”, a spus Marius Baciu, la conferința de presă de la finalul partidei de la Voluntari, noua ”casă” a celor de la Juventus.

Despre noua posibilă denumire a echipei a vorbit și Ilie Ciuclea, președintele clubului.

”Este posibil ca numele FC Colentina să fie ales, este o variantă, dar avem trei nume pregătite. Da, și Unirea Tricolor reprezintă o variantă. Numele este pe calea cea bună, este o surpriză românească, dar așteptăm și decizia celor de la Juventus Torino”, a spus Ciuclea. 

Sursele Digi Sport ne-au informat că a fost propusă și varianta FC Decebalius, dar această ultimă variantă are mici șanse de reușită.

E important să menționăm faptul că Juventus București, adică echipa care joacă acum în prima ligă, nu are nicio legatură cu echipa interbelică Juventus Colentina, înființată în 1924 și care s-a transformat în Petrolul Ploiesti. Acest Juventus a fost înființat în 1992.

Juventus e pe locul 7 în play-out, cu 10 puncte, după victoria cu Timișoara, scor 1-0.

Lanterna roșie din Liga 1 nu e singura echipă care are probleme din cauza numelui. Clubul Benfica Ileanda din liga a patra din județul Sălaj ar putea fi dat în judecată de către mult mai celebrul Sport Lisboa e Benfica, întrucât și-ar fi atribuit drepturile intelectuale ale portughezilor, fără aprobarea acestora.

Celebrul club din Lisabona a contactat deja o casă de avocatură din București, care are calitatea de mandatar al SL Benfica și care, potrivit sportulsalajean.ro, a trimis deja o notificare formației din Salaj în ceea ce privește încălcarea drepturilor de proprietate intelectuale.


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”