Nwankwo Obiora a jucat doar un an pentru CFR Cluj

Un fost jucător al lui CFR Cluj și-a amintit de clipele de coșmar din carieră: "Am fost abandonat, uitat"

31.03.2019, 13:16
  • Media: Fotbal Club, vineri, 19:30, DGS 1

  • SuperLiga: Sepsi - Rapid, vineri, 20:30, DGS 1

Fost jucător al lui CFR Cluj în 2013 și 2014, Nwankwo Obiora a rememorat pentru BBC perioada grea pe care a depășit-o în carieră. Mijlocașul nigerian a avut numeroase probleme cu accidentările și s-a simțit marginalizat în Grecia, la Levadiakos.

"Între 2016 și 2018 am fost apt de joc timp de doar şase luni (n.r. perioadă în care s-a aflat la Levadiakos). Am avut accidentări, iar partea cea mai rea e că nimănui nu-i păsa, nici măcar persoanelor pe care le credeam apropiate. Tot ce simţi e că ai fost abandonat, uitat. Doar familia mi-a fost aproape. Am fost marcat de accidentări 70% din cariera mea, iar asta e foarte dureros. Acum sunt concentrat asupra sănătăţii mele, vreau să nu mă mai accidentez, pentru că au trecut mulţi ani în acest fel. Indiferent de cât de mult m-aş strădui să le explic oamenilor, nu cred că ar înţelege cât de greu şi de frustrant a fost pentru mine când eram accidentat", a povestit Obiora pentru sursa citată.

Nwankwo Obiora a jucat doar un an pentru CFR Cluj

Africanul în vârstă de 27 de ani a jucat 18 meciuri în Liga 1 pentru CFR Cluj, însă nu a reușit să înscrie deloc pentru ardeleni, unde a jucat între februarie 2013 și ianuarie 2014.

Obiora a jucat ulterior pentru Cordoba, Academica Coimbra și Levadiakos, iar din 2018 se află la Boavista Porto, pentru care a jucat 11 partide în acest sezon.

Etichete: nwankwo obiora , obiora cfr cluj , accidentari obiora


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027

Un oraș liniștit de coastă din statul indian Gujarat a atras mai multă atenție în luna martie decât Davos și Coachella. Miliardari și vedete din toată lumea au zburat la Jamnagar, depășind capacitatea micuțului aeroport cu avioanele lor private și zborurile charter. Cu toții au venit să petreacă împreună cu cel mai bogat om din Asia, Mukesh Ambani, unul dintre cei trei bărbați care joacă un rol fundamental în procesul de transformare a Indiei într-o superputere economică, potrivit CNN.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Video Scandal uriaș după Real Madrid - Bayern: nemții au egalat în minutul 90+13, dar degeaba! Eroare gravă de arbitraj

Alegerea făcută de UEFA, după ce Real Madrid - Bayern s-a lăsat cu o controversă uriașă de arbitraj

Foto A fost sau n-a fost ofsaid? Tehnologia a intervenit, în cazul fazei decisive care a declanșat scandalul din Real - Bayern

Specialistul a explicat tot, după faza decisivă care a declanșat un scandal uriaș la Real - Bayern + Momentul, cadru cu cadru

News Alert Reacția lui Marius Șumudică, după ce Dan Șucu l-a sunat să-i comunice decizia luată

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Cine ar fi, până la urmă, noul antrenor al Rapidului: "5 titluri și 4 cupe!"

Exclusiv Adio, Qatar? Varianta prezentată în direct despre transferul lui Florinel Coman: "E ceva la mijloc!"

Greșești și plătești! Ce riscă tușierul care a arătat ofsaid la golul marcat de Bayern în minutul 90+13

Ce nebunie! Leverkusen a egalat în minutul 90+7 și a stabilit un record absolut de invincibilitate

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZAlina Pușcău, toată o sclipire, într-o rochie decoltată și paietată, la o petrecere ținută după Met Gala. E senzualitatea în persoană

FILM NOWUna dintre marile dorințe ale Sandrei Bullock are legătură cu Keanu Reeves: Vreau să fac asta înainte de a muri, înainte de a părăsi această planetă

Bogdan Lobonț, ofertat de echipa care e la un singur pas de cupele europene! Clubul a confirmat: „Vă spun în premieră” citeşte ştirea pe Prosport.ro

EXCLUSIV. De ce Mircea Lucescu a refuzat implicarea la o echipă românească. Clubul din Turcia este prima variantă dar și grecii îl caută citeşte ştirea pe ziare.com

Copilul care și-a falsificat certificatul de naștere din dragoste pentru Steaua. Cum a ajuns Abăluță să joace în Ghencea citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Beyonce, în cei mai scurți blugi și o ținută în culorile drapelului SUA. A pozat într-un hangar și a arătat cât e de sigură pe ea

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Beyonce, în cei mai scurți blugi și o ținută în culorile drapelului SUA. A pozat într-un hangar și a arătat cât e de sigură pe ea

Digi World

Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările

Digi Animal World

Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit virale