Mihai Stoica se plânge de arbitraj, dar statistica îl contrazice

Un nou atac al lui MM Stoica asupra lui Dan Petrescu, după suspendarea primită de antrenorul CFR-ului

21.03.2018, 18:42
  • SuperLiga: Hermannstadt - Poli Iași, luni, 15:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, luni, 21:00, DGS 1

Dan Petrescu şi-a aflat pedeapsa, după eliminarea primită la finalul meciului dintre CFR şi CSM Poli Iaşi. Mihai Stoica nu l-a iertat nici de această dată pe fostul său coleg de la Urziceni. L-a ironizat prin intermediul unei postări pe Facebook.

"2 etape suspendare și o mie și ceva de euro amendă Petrescu pentru că a înjurat arbitrii de mamă, de gură și de morți în fața camerelor de filmat.

Păcat că nu se poate apela decizia, poate era mai corect un avertisment sau, eventual, un bonus. Plus rejucarea meciului cu Steaua. Astfel, impulsionați de pe margine, jucătorii ceferiști nu mai alergau, conform Instat, 40.625 m în defensivă și doar 19.527 în atac.

P.S. Pt că am depășit suprafața tehnică, bucurându-mă la golul lui Jakolis cu Universitatea Craiova, am fost suspendat 1 lună și amendat mai scump decât tehnicianul feroviar", a comentat Stoica, pe Facebook.

Antrenorul liderului la zi din din campionatul României a primit o suspendare de două etape (din care a ispășit una, la întâlnirea cu FCSB - 1-1 VIDEO - din a doua etapă a play-off-ului) și o amendă în valoare de 6.100 de lei.

Arbitrul Iulian Călin, cel care a condus meciul dintre CFR Cluj și CSM Poli Iași, a fost și el audiat la ședința de miercuri a Comisiei de Disciplină, pentru a confirma ceea ce a trecut în raportul întocmit la finalul partidei. Audierea lui a avut loc înainte de pronunțarea verdictului în cazul lui Dan Petrescu.

Al doilea meci pe care Dan Petrescu va fi obligat să îl privească din tribune este cel cu CS Universitatea Craiova, programat sâmbătă, 31 martie, la ora 20:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.

Dan Petrescu a fost eliminat în finalul partidei dintre CFR și CSM Poli Iași, după ce a protestat vehement la o fază la care Valentin Costache a fost lovit în plină figură de Gabriel Bosoi, într-un duel aerian. "Principalul" clujenilor a fost trimis în tribune în minutul 87, la scorul de 1-1, de arbitrul Iulian Călin.

Petrescu a fost eliminat de pe bancă de două ori în acest sezon, de fiecare dată pentru proteste la adresa arbitrajului și de fiecare dată s-a întâmplat înaintea unui meci cu FCSB.

Etichete: mihai stoica , dan petrescu , cfr fcsb , stoica cfr , stoica petrescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O regină a frumuseții din Ecuador a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață

O fostă concurentă la Miss Ecuador, Landy Parraga Goyburo a fost împușcată mortal în restaurantul unde lua masa, după o postare în care anunța unde era. Numele ei fusese legat de un traficant de droguri care fusese ucis în închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

O actriță celebră din SUA a văzut un român și a izbucnit imediat în râs. Ce a urmat

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

45.000€ pe lună! A cerut cel mai mare salariu din SuperLigă ca să se transfere la FCSB

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Dorit de FCSB, Rafa Mujica a ales și urmează să semneze: transfer de 10 milioane de euro și salariu uriaș

Vinicius n-a uitat! A scris doar 3 cuvinte și i-a ironizat pe rivalii de la Barcelona, după ce Real a câștigat La Liga

Exclusiv Răsturnare de situație la CFR Cluj! Ioan Varga a făcut anunțul: "Rămâne la noi!"

Dan Petrescu nu s-a abținut și a făcut gluma serii, după ce a revenit cu succes la CFR

Citeşte şi

Dan Petrescu: ”Nu vrem să-l ținem aici!”. CFR așteaptă 7 milioane de euro

Exclusiv Pe urmele lui Liverpool! Dan Petrescu a ordonat, Ioan Varga a executat. Investiție de 100.000 de euro

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWAnne Hathaway, superbă în roșu, într-o rochie fără bretele, cu crăpătură lungă pe picior. E trecută de 40 de ani, dar e neschimbată de două decenii

Fotbalistul dorit de Gică Hagi într-un transfer cu schimb de jucători între el și Gigi Becali a luat decizia! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Milionarul Arpad Paszkany, cadou de Paște de peste 100.000 de euro pentru noua iubită: ”A venit iepurașul” FOTO citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”