Valerică Găman este la fel de concentrat la antrenamente ca și la meciurile oficiale / Foto: Digi Sport

Exclusiv Valerică Găman e ”prizonier” în Arabia Saudită! Suma uriașă pe care o are de recuperat

21.11.2019, 09:32
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Valerică Găman (30 de ani), legitimat în prezent la Al Shabab, din Arabia Saudită, nu mai joacă deloc de când a plecat Marius Șumudică de la echipă. De atunci, Găman a fost exilat, i s-a transmis să plece și nici n-a mai fost plătit. A ajuns la restanțe de 700.000 de dolari! Între timp, Șumudică a ajuns la Gaziantep iar acum se află pe o listă largă a candidaților la funcția de selecționer al României.

Modul în care șeicii i-au propus despărțirea l-a nemulțumit pe român, mai ales că acesta câștigă lunar 70.000 de dolari. Victor Pițurcă îl vrea la Craiova, dar rămâne de văzut cum va pleca Găman din zona arabă.

Fundașul central, care a trecut și pe la FCSB, și care era la un moment dat om de bază la echipa națională, nu mai joacă de șase luni. Ultimul meci oficial pe care l-a bifat Găman a fost Al Hilal - Al Shabab 3-2, disputat la 16 mai 2019, în fața a 10.000 de spectatori. Acela a fost ultimul meci al lui Marius Șumudică la Shabab. Ei bine, după plecarea tehnicianului, Găman a căzut fulger în dizgrația șeicilor.

Oficialii lui Shabab i-au transmis lui Găman că nu mai are viitor la echipă și că ar fi mai bine să plece. I-au propus rezilierea imediată a contractului și plata unui salariu în avans. Găman, care mai are contract până în vara lui 2020, nu a fost de acord și a cerut plata integrală a angajamentului. Valerică Găman este remunerat lunar cu 70.000 de dolari.

Arabii s-au enervat și nu l-au mai plătit deloc pe român, care oricum avea ceva restanțe financiare și la finalul sezonului trecut. Așa se face că românul a ajuns să înregistreze în acest moment restanțe de 700.000 de dolari, ceea ce înseamnă că a bifat deja 10 luni fără a fi plătit.

Victor Pițurcă îl vrea pe Valerică Găman la Universitatea Craiova

Victor Pițurcă, propus de șefii Craiovei pentru funcția de selecționer, l-a trecut pe lista sa de priorități pe Valerică Găman, încă de când a semnat cu oltenii. Tehnicianul grupării din Bănie a vorbit personal cu băiatul pentru a înțelege care este situația. De la 1 ianuarie 2020, Găman poate semna cu orice club, astfel că de atunci ”mingea” va fi în terenul său. Internaționalul român nu vrea să renunțe la bani, așa că nu ar fi exclus să-și vadă de contract până la final. Apoi, în vara viitoare, dacă cei de la Shabab nu-i vor achita banii, va urma cel mai probabil un proces la FIFA, intentat de Găman. 

Găman are de suferit până atunci. La 30 de ani va bifa un an calendaristic fără niciun meci oficial și-i va fi greu să revină în circuitul profesionist.

Etichete: marius sumudica , victor piturca , valerica gaman , al shabab , transferuri craiova


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Video FCSB este noua campioană a României! Titlul, asigurat matematic după 2-1 cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”Am avut un secret!”. MM Stoica a dezvăluit totul, după ce FCSB a câștigat titlul

Denis Drăguș a marcat cu Trabzonspor, iar apoi a ieșit accidentat! Ce a spus românul la final

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

Xabi Alonso vrea să aducă la Bayer Leverkusen unul dintre cei mai vechi jucători ai lui Real Madrid

Citeşte şi

”Păi de ce să te schimbi, mă?”. Ciprian Marica știe de ce Dan Șucu ezită să-l numească antrenor pe Marius Șumudică

Gigi Becali, numit ”antrenorul anului”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”