Exclusiv Zile decisive pentru al patrulea transfer al iernii la FCSB! Ce urmează
articol scris de Alexandru Dan04.02.2026, 08:52
SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1
FCSB pregătește și alte transferuri până la finalul perioadei de mercato, care se încheie pe 9 februarie.
Până acum, campioana României i-a adus în această iarnă pe Andre Duarte (28 de ani), Ofri Arad (27 de ani) și Joao Paulo (27 de ani).
Urmează noi discuții pentru transferul lui Kevin Ciubotaru la FCSB
Fundașul stânga al celor de la Hermannstadt a intrat, printre altele, în atenția FCSB-ului. Formația din Sibiu și-a dat acordul pentru transfer, însă Kevin Ciubotaru nu a vrut să se grăbească, astfel că mutarea nu s-a realizat la începutul perioadei de mercato.
Luni, 2 februarie, Claudiu Rotar a transmis în exclusivitate pentru digisport.ro că îl va contacta pe Gigi Becali în vederea transferului lui Kevin Ciubotaru. Între timp, FCSB a transmis că fotbalistul nu mai este de interes, cel puțin în această iarnă.
Totuși, cei de la Hermannstadt vor încerca să ia din nou legătura cu Gigi Becali în vederea unui transfer, în ciuda faptului că MM Stoica s-a opus în mai multe rânduri.
Dacă această mutare se va realiza, atunci Hermannstadt va încasa o sumă importantă de bani: 450.000 de euro este clauza de reziliere a lui Kevin Ciubotaru. Totodată, sibienii ar putea primi și anumiți jucători de la FCSB, sub formă de împrumut.
Hermannstadt, anunț despre transferul lui Kevin Ciubotaru la FCSB
Andre Duarte, Ofri Arad și Joao Paulo sunt fotbaliștii aduși de FCSB. Gigi Becali a anunțat însă că vrea să mai aducă alți doi jucători, un mijlocaș și un atacant.
La FCSB putea ajunge însă și Kevin Ciubotaru, de la Hermannstadt. Momentan, această mutare nu mai este una de actualitate pentru Gigi Becali, dar Claudiu Rotar nu se dă bătut.
"Nu am discutat cu cei de la FCSB. Dacă nu mai sunt interesați de Kevin Ciubotaru, asta este. Nu avem ce să facem, nu este decizia noastră. E a lor și a jucătorului, dacă nu s-au înțeles atunci... Mai este perioada de transferuri, până pe 8. Mai este timp. Vedem după meciul cu Rapid, o să vorbesc cu domnul Becali", a spus Claudiu Rotar, pentru digisport.ro.
Etichete: superliga , fcsb , hermannstadt , kevin ciubotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții