Emilian Hulubei, președintele AFAN, în studioul Digi Sport / Foto: captură Digi Sport

Exclusiv ”A început să urle că-l omorâm! Au intrat și jandarmii în vestiar!”. Amintirea care l-a marcat pe Emilian Hulubei

30.01.2019, 15:17
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Emilian Hulubei, președintele AFAN, a povestit o întâmplare mai puțin știută din perioada în care el a fost fotbalist activ. O întâmplare care atunci l-a scos efectiv din minți, dar despre care acum și-aduce aminte cu zâmbetul pe buze. Hulubei a fost părtaș la un scandal-monstru petrecut, în trecut, în vestiarul celor de la Cîmpina.

”La Câmpina, ne-am cam trântit prin vestiar. Atunci, tot scandalul a ieșit pentru că am fost acuzați că am fost blat la un meci cu Brașov. Domnul Chițu (n.r. - Ștefan Chițu), care era patron, a venit atunci în vestiar destul de nervos. S-a luat de portar, a început să dea și în el! Noi am sărit să-i despărțim și, din meleul ăla, am căzut pe jos pe acolo, a ieșit altceva.

El a început să urle că-l omorâm, au intrat jandarmii în vestiar, a fost un circ.
Imediat după aceea, m-am suit în mașină și am plecat. Eram îmbrăcat în echipamentul de joc, mi-am lăsat hainele acolo. S-a întâmplat sâmbătă dimineață”, a rememorat Hulubei, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.

Hulubei: ”N-am mai predat echipamentul, le-am spus că-l pun pe foc!”

Oficialul AFAN a povestit și cum s-a încheiat conflictul. ”Luni, m-a sunat băiatul domnului Chițu. Mi-a transmis că trebuie să aduc echipamentul, pentru că se descompleta setul. Și am zis că nu-l mai aduc, că-l pun pe foc”, a mai spus Hulubei.

Altfel, în noiembrie 2018, sindicatul fotbaliştilor din România, AFAN, şi-a ales noua conducere în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare. Marius Croitoru s-a retras din activitatea de jucător, iar locul lui a fost luat de Marian Cristescu, de la Concordia Chiajna. Vasile Olariu a devenit vicepreşedinte pentru relaţia cu fotbaliştii de la Liga a 2-a în locul lui Adrian Cîmpeanu, iar Răzvan Avram l-a înlocuit pe Radu Marius Barbu în relaţia cu fotbaliştii de la Liga a 3-a.

Conducerea AFAN:
Emilian Hulubei – Presedinte
Dumitru Costin – Secretar General
Cătălin Munteanu – Prim Vicepresedinte
Marian Cristescu – Vicepresedinte pentru relatia cu fotbalistii de la liga 1 
Vasile Olariu – Vicepresedinte pentru relatia cu fotbalistii de la liga 2
Răzvan Avram – Vicepresedinte pentru relatia cu fotbalistii de la liga 3
Ciprian Mozacu – Vicepresedinte pentru relatia cu antrenorii si fotbalistii retrasi
Nina Anca – Vicepresedinte pentru relatia cu fotbalul feminin.

Etichete: emilian hulubei , campina , stefan chitu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Daniel Pancu a spus lucrurilor pe nume, după ce a văzut situația în care a ajuns Rapid: ”Sunt foarte trist”

Exclusiv Au salarii de FCSB, dar se zbat în play-out. Situație tensionată la U Cluj

”Este CFR Cluj mai puternică după venirea lui Dan Petrescu?” Bogdan Lobonț a dat răspunsul pe loc

Jucătorul l-a convins! Guardiola l-a monitorizat în Dortmund - PSG 1-0 și acum vrea să îl aducă la Manchester City

Citeşte şi

Exclusiv Steaua, răspuns oficial după ce Gigi Becali a cerut ca FCSB să joace în Ghencea. Decizia "militarilor"

Video Exclusiv Ilie Dumitrescu s-a amuzat copios după ce a văzut fotografia cu Adi Popa și iubita sa: "Glumesc!"

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”