Bucuria jucatorilor de la Hermannstadt / Foto: Sport Pictures

Exclusiv "Am căzut victimă". Strigătul antrenorului român, forțat să plece de la echipă după 3 luni

articol scris de Digi Sport
14.01.2024, 13:27
  • Baraj SuperLigă: Botoșani - Mioveni, vineri, 20:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, vineri, 22:00, DGS 1

În luna august a anului 2023, Vasile Miriuță (55 de ani) era numit în funcția de antrenor principal al celor de la Chindia Târgoviște.

Vasile Miriuță, despre mandatul de la Chindia: "O perioadă agitată"

La primul sezon după retrogradarea în Liga 2, Chindia a avut ca principal obiectiv revenirea în primul eșalon, însă lucrurile nu au decurs conform planului ințial. Concret, Vasile Miriuță, alături de conducătorii clubului dâmbovițean au fost forțați să plece, iar tehnicianul a vorbit deschis despre perioada petrecută acolo.

  • În prezent, Chindia ocupă locul 11 în Liga 2 și este condusă de pe bancă de Diego Longo

"A fost o perioadă agitată acolo, am căzut victimă colaterală. De când m-am dus, din primul minut. Pe mine m-a adus Andrei Cordoș, care a fost președinte și care a avut ceva probleme după aceea cu oamenii de acolo. S-a iscat acea nebunie și până la urmă am plecat cu toții care am ajuns atunci.

La ce probleme au fost acolo, eu zic că am făcut o treabă bună cu staff-ul. Au fost probleme zi de zi acolo, cu litigii, etc. S-au scris niște minciuni pe surse, multe lucruri neadevărate despre Cordoș, Miriuță, nu mai are rost să vorbim.

Au fost oameni din oraș de acolo puși să scris niște lucruri neadevărate, ăsta este adevărul, dar nu avem ce să facem", a spus Miriuță, pentru Digisport.ro.

Vasile Miriuță a stat pe banca ”roș-albaștrilor” doar 14 partide, timp în care a înregistrat cinci victorii, trei remize și șase înfrângeri. 

Vasile Miriuță vrea să revină în antrenorat

Ultima experiență a lui Vasile Miriuță a fost la Chindia Târgoviște, acolo unde lucrurile nu au decurs conform așteptărilor. Întrebat dacă vrea să mai revină pe bancă, tehnicianul a spus că este dispus să se așeze la masa negocierilor cu orice parte interesată, chiar dacă în vara anului 2022 declara că vrea să iasă din fenomen.

"Corect, așa este, nu pot sta departe de fotbal. Recunosc, am mai zis și atunci că mă las și asta am simțit pe moment. Am zis că mă las și n-am mai antrenat pe nimeni timp de doi ani.

Am revenit la Baia Mare, a fost situația așa cum a fost, s-au schimbat doi antrenori. La rugămintea domnilor primar și viceprimar m-am pus pe bancă, pentru că e orașul în care m-am născut. Aș sta la discuții cu oricine, aș minți dacă aș spune că nu. 100% aș sta la discuții", a spus Vasile Miriuță, pentru Digisport.ro.

  • "Vă dau cuvântul meu de onoare, am avut o ofertă de la o echipă de prima ligă, dar nu mai vreau să antrenez. Mi s-a făcut scârbă. Am pus suflet și la Sibiu (n.r. - la Hermannstadt), am pus peste tot, dar nu mai vreau, gata, sunt scârbit", declara Miriuță, în vara anului 2022, la Pro Arena.

Etichete: liga 2 , vasile miriuta , chindia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei

Un medic legist a emis un avertisment după ce o anchetă a stabilit că o femeie a fost strangulată de iubitul ei, în timp ce întrețineau relații intime.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Reacția "Împăratului" Fatih Terim, după ce Răzvan Lucescu l-a bătut a 3-a oară la rând: "Trebuie s-o spun!"

Exclusiv Ilie Dumitrescu a văzut ipostaza cu ”pătrățelele” fotbaliștilor de la Corvinul și a reacționat: ”Vrei să-ți spun ceva?”

Video Victorie istorică! Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României, după ce a învins-o pe Oțelul la penalty-uri

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: "La gunoi!"

Ce au scris francezii, după ce Simona Halep a abandonat în primul tur de la Trophee Clarins

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Surpriză! Jucătorul de la FCSB văzut în lotul României la EURO 2024

Video Exclusiv Helmut Duckadam a aflat ce antrenor aduce Rapidul și a făcut gluma serii

Allegri, OUT! Juventus și-a ales viitorul antrenor

45.000.000€ pentru "Messi al Turciei"! Real Madrid s-a decis pe loc

Citeşte şi

Exclusiv ”Ce se întâmplă cu Dinamo dacă retrogradează?”. Răzvan Zăvăleanu a dat răspunsul imediat

Pe ce stadion ar putea să joace Corvinul în Europa League

PEROZO femeie și fiica ei au fost date afară dintr-un supermarket, din cauza felului în care erau îmbrăcate: „Mi s-a părut ridicol!”

FILM NOWCum arată Eva Green la 18 ani de când a fost fată Bond. A făcut furori în două apariții în aceeași zi la Cannes

Adrian Mititelu a început revoluția la FC U Craiova: a semnat cu 5 fotbaliști! Detalii secrete din Bănie citeşte ştirea pe Prosport.ro

WTA Roma: Sabalenka promite "răzbunare" în fața lui Swiatek. "Cu ajutorul vostru, o să o înving" citeşte ştirea pe ziare.com

ITP la 6 luni pentru acești șoferi români, s-a schimbat legea. Care sunt mașinile vizate citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Digi World

A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”