Destinație neașteptată pentru Florin Bratu, după despărțirea de Dinamo: "Compensează prin ambiție"

19.10.2018, 11:42
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Florin Bratu s-a despărțit de Dinamo, iar tehnicianul de 38 de ani a preluat divizionara secundă Aerostar Bacău, locul 17 în actualul sezon. Fostul tehnician al "câinilor" are un obiectiv clar: acela de a salva nou-promovata de la retrogradare.

"Rezultatele echipei ne-au făcut să luăm această hotărâre. Am reziliat pe cale amiabilă contractul cu Cristi Popovici și l-am instalat ca antrenor pe Florin Bratu. Am adus un antrenor tânăr, care nu are foarte multă experiență, dar care compensează prin multă ambiție și care are un trecut fotbalistic important. Suntem convinși că această mutare va crea un șoc pozitiv echipei.

Noul tehnician va avea două etape de obiectiv. Prima este evitarea retrogradării. În cazul în care va termina în primele 10 echipe, va beneficia de un bonus financiar", a declarat Doru Damaschin, președintele băcăuanilor, potrivit site-ului desteptarea.ro.

Bratu a antrenat de-a lungul carierei la Dinamo II, CS Tunari, România U19 și Dinamo. A petrecut 8 luni pe banca primei echipe a lui Dinamo, de unde a fost demis în septembrie ca urmare a conflictului cu Dan Nistor și a rezultatelor nesatisfăcătoare din acest sezon.

"Mitraliera", asa cum este supranumit Bratu s-a despărțit de Dinamo în septembrie, când a fost înlocuit de Claudiu Niculescu, schimbat între timp, la rândul său, cu Mircea Rednic la conducerea câinilor roșii".

"Am venit la Aerostar pentru a munci și pentru a duce echipa într-o zonă liniștită a clasamentului" , a declarat și Bratu, care a vizionat mai multe jocuri ale noii sale echipe.

Florin Bratu va privi meciul de campionat de sâmbătă, de pe terenul "lanternei roșii" Dacia Unirea Brăila, din tribună, urmând ca el să-și înceapă efectiv munca la Aerostar luni, 22 octombrie, când va conduce primul antrenament al băcăuanilor. Primul meci al Aerostarului cu Florin Bratu pe bancă va fi weekend-ul viitor, acasă, cu Ripensia. Dupa 12 etape, băcăuanii sunt pe loc retrogradabil.

Etichete: florin bratu despartire dinamo , florin bratu aerostar bacau , florin bratu liga 2 , bratu aerostar bacau


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

Exclusiv Steaua, răspuns oficial după ce Gigi Becali a cerut ca FCSB să joace în Ghencea. Decizia "militarilor"

Video Exclusiv Ilie Dumitrescu s-a amuzat copios după ce a văzut fotografia cu Adi Popa și iubita sa: "Glumesc!"

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”