Marius Şumudică / Foto: Sport Pictures

Marius Șumudică, un nou atac direct la conducerea Rapidului. ”Au fost incompetenți!”

20.08.2020, 21:52
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Rapid a fost echipa cu cel mai mare buget din Liga 2, de peste 2,5 milioane de euro, dar giuleștenii, nu numai că au ratat promovarea, dar au terminat și play-off-ul pe ultimul loc.

Marius Șumudică nu s-a mai putut abține și le-a transmis celor din conducere că au fost incompetenți.

Tehnicianul celor de la Gaziantep, grupare care se luptă în aceste zile pentru transferul lui Denis Alibec (29 de ani), și care a spus că și-ar dori să mai antreneze într-o zi Rapid, chiar pe noul stadion din Giulești, s-a simțit lezat de parcursul echipei sale de suflet din sezonul recent încheiat.

Șumudică, mesaj direct pentru conducerea Rapidului: ”Și-au bătut joc de fani!”

”Am fost atacat din toate părțile, dar mie nu-mi pasă, eu tot o să le spun asta. Managementul Rapidului a fost zero, Când dai salarii de 5.000 de euro, 6.000 de euro, 7.000 de euro, la Liga 2, când ai un buget de peste 2,5 milioane de euro, și ratezi promovarea, atunci nu pot să le spun decât că sunt incompetenți”, a spus Marius Șumudică, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT găzduită de emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.

Șumudică este și acum marcat de faptul că Rapid nu a putut face pasul spre Liga 1. ”Pentru mine, ca rapidist, este o rușine. La mine nu cântă cocoșul pe gardul altcuiva, așa că spun mereu ce gândesc. Nici nu poți să-mi bagi pumnul în gură. 

A fost o bătaie de joc. Și-au bătut joc de fani”, a mai spus Șumudică, la Digi Sport.

Etichete: marius sumudica , sumudica rapid , rapid promovare


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Dan Petrescu, criticat dur după ce a revenit la CFR: ”Nu mi-a plăcut niciodată”

Exclusiv Fiica lui George Copos, performanță de excepție la Linz, în Austria. ” E un fenomen”

Video Cristina Neagu sună adunarea înainte de duelul cu Metz din sferturile Ligii Campionilor: ”Să fim realiști!”

Cinci locuri în Champions League pentru Germania, pentru sezonul 2024/2025

Citeşte şi

Exclusiv ”E dorit cu adevărat Marius Șumudică la Rapid?”. Replica lui Victor Angelescu

Exclusiv ”M-a sunat domnul Șumudică”. Patronul din SuperLiga a dezvăluit totul: ”Eram în pământ”

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Momentul când un polițist prinde un porc care alerga prin oraș. Imaginile sunt virale: „Trebuia să joci rugby”