Stadion Regie este pregătit să primească Rapidul pentru returul sezonului 2018-2019 din Liga 3

Galerie Foto Stadionul din Regie, gata pentru meciurile de "acasă" ale Rapidului. Cum arată noua casă a giuleștenilor

26.02.2019, 15:48
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Buldozerele şi-au făcut apariţia pe stadionul Giuleşti, arenă inaugurată în urmă cu 80 de ani. Astfel, se face loc pentru noul stadion cu aproape 14 mii de locuri, pe care se vor antrena echipele participante la EURO 2020.

Reporter: "Un lucru bun pentru voi că pe Giulești au intrat deja buldozerele?"

Ovidiu Burcă (manager Rapid): "Da, cu toții am fost sceptici că lucrările sunt deja foarte întârziate. Avem însă din partea CNI asigurarea că, până la începerea Campionatului European, stadionul va fi gata".

Rapidiștii s-au mutat deja în Regie. În returul Ligii a 3-a vor juca pe stadionul Sportului Studenţesc. Scaunele au fost curăţate, au fost schimbate porţiuni de gazon, iar vestiarul este, acum, în alb şi vişiniu.

Viitorul stadion va avea o capacitate mai mică decât cea de acum, în jur de 14.000 faţă de 19.000. "Giuleştiul" face parte din proiectul celor patru stadioane din Bucureşti pe baza căruia România a primit dreptul de organizare a meciurilor pentru Euro 2020.

Distanţa dintre stadionul din Regie şi bătrânul "Giulești-Valentin Stănescu" este de 1.5 km. După ce Sportul Studenţesc a sucombat, Viitorul Domneşti şi FC Juniorul au mai evoluat în Regie, dar nu pentru mult timp.

Rapid a mai jucat în Regie

Rapid a început sezonul 2011-2012 pe stadionul din Regie. Tot din cauza unor probleme cu arena din Giulești, rapidiștii au fost nevoiți atunci să caute un alt loc să dispute partidele de pe teren propriu din startul sezonului.

Au jucat cu Vaslui (3-0) și cu Brașov (1-1) pe arena prietenei Sportul. Un alt meci, cu Concordia Chiajna, a fost disputat la Pitești. Ultimul meci în care Sportul Studenţesc a evoluat acolo a fost tocmai un meci cu Rapid, în sezonul 2011/2012. Giuleştenii s-au impus atunci cu 2-0. 

Rapid este pe primul loc în Liga a 3-a, seria a II-a, neînvinsă în 14 etape, cu un avans de 4 puncte față de principala urmăritoare, Unirea Slobozia. 

Giuleștenii vor debuta oficial în 2019 în a doua zi din luna martie, în prima etapă a returului, în deplasare, cu Progresul Spartac, iar pe 9 martie va disputa primul meci în Regie cu AS Popeşti Leordeni.

10.000 de locuriare stadionul Sportului Studențesc

 

Galerie Foto

Clasamentul Seriei a 2-a din Liga a 3-a

Etichete: rapid , giulesti , buldozer stadion , buldozere rapid


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

Prima reacție a lui Bogdan Lobonț, după comunicatul lui Dan Șucu: ”Vă spun sincer”

”Marea împăcare”. Paul Iacob s-a ținut de promisiune, după ce a fost la un pas de bătaie cu un suporter

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”