România - Lituania 3-0. "Tricolorii" au urcat pe locul 2, după cea mai bună prestaţie din Liga Naţiunilor

17.11.2018, 23:35
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Victorie fără drept de apel obţinută de România, în penultimul meci din Liga Naţiunilor. "Tricolorii" au învins Lituania cu 3-0, într-o partidă în care George Puşcaş a marcat primul gol la naţională, iar Ianis Hagi şi-a făcut debutul.

Echipa lui Cosmin Contra rămâne astfel neînvinsă în noua competiţie organizată de UEFA şi a urcat pe locul 2 în grupă, înaintea ultimei etape, când va juca împotriva Muntenegrului, la Podgorica.

La Ploieşti, în faţa unui stadion gol, jucătorii lui Contra au deschis scorul încă din minutul 7. Titularizat în premieră la selecţionata de seniori, George Puşcaş a înscris primul său gol, din pasa lui Alex Chipciu.

Marcator în prelungirile turului de la Vilnius, Alex Maxim a fost aproape să îl învingă din nou pe Setkus, însă a trimis în bară. Apoi, portarul oaspeţilor a avut o intervenţie spectacuoasă la şutul lui Claudiu Keşeru.

Goalkeeperul lituanian nu a mai avut ce face în startul reprizei a doua, când atacantul lui Ludogorets a înscris din apropiere, la capătul unei faze superbe create de Nicolae Stanciu şi Maxim.

Stanciu a rezolvat soarta partidei în minutul 65, când a marcat direct din lovitură liberă. Până la final, a mai fost timp şi de debutul lui Ianis Hagi, iar oaspeţii au terminat meciul în 10 oameni. Novikovas a fost eliminat în minutul 88.

"Tricolorii" au adunat 9 puncte în urma acestui succes, dar rămân în spatele liderului Serbiei. Ca să urce pe primul loc, românii sunt obligaţi să câştige în Muntenegru, iar Serbia să nu câştige acasă cu Lituania.

Clasamentul în grupa României


Min. 90 +3 - FINAL DE MECI! România obţine prima victorie pe teren propriu în Liga Naţiunilor, 3-0 cu Lituania, şi urcă pe locul 2 în grupă. "Tricolorii" merg la Podgorica având nevoie de un egal pentru a-şi păstra actuala poziţie, în condiţiile în care şansele de a termina pe primul loc sunt minime. 

Min. 88 - Novikovas a primit al doilea "galben", după un fault de la spate asupra lui Bancu, şi a fost eliminat. 

Min. 82 - Şi Deac a fost avertizat, pentru o intrare prea energică. 

Min. 81 - Paul Anton a primit un cartonaş galben, în urma unui fault tactic la mijlocul terenului.

Min. 80 - Ultima schimbare la oaspeţi. A ieşit Petravicius, a intrat Kazlauskas.

Min. 77 - Cartonaş galben primit de Girdvainis, după o intrare tare asupra lui Deac. 

Min. 74 - O nouă modificare la baltici. Černych i-a lăsat locul lui Šernas.

Min. 73 - Ultima schimbare a lui Contra. Cicâldău a intrat în locul lui Stanciu. 

Min. 68 - Schimbare în echipa României. Ianis Hagi debutează în naţionala mare, înlocuindu-l pe Keşeru. 

Min. 65 - GOOOOOL, 3-0 România! Stanciu îşi trece şi el numele pe lista marcatorilor, cu o execuţie din lovitură liberă, la care l-a surprins pe portarul lituanian

Min. 64 - Schimbare în echipa României. Deac a intrat în locul lui Chipciu. 

Min. 64 - O modificare la oaspeţi. Šimkus i-a lăsat locul lui Slivka.

Min. 47 - GOOOOOL, 2-0 România! Keşeru dublează avantajul echipei noastre, cu o execuţie simplă, din apropiere. Marele merit aparţine tandemului Stanciu-Maxim, care a reuşit un un-doi splendid, încheiat cu şutul mijlocaşului de la Sparta Praga. Portarul oaspeţilor nu a putut decât să respingă în faţă, de unde atacantul lui Ludogorets nu putea rata

Min. 46 - A început repriza a doua. 

Min. 45+2 - PAUZĂ! România conduce cu 1-0, datorită golului marcat în startul partidei de George Puşcaş. 

Min. 45 - Ocazie România! "Tricolorii" se puteau desprinde chiar înainte de pauză. Maxim nu a putut profita, însă, de o eroare a apărării lituaniene şi a tras cu stângul în plasa laterală, din poziţie ideală. 

Min. 44 - Cartonaş galben pentru Novikovas, care l-a lovit cu cotul pe Stanciu. 

Min. 35 - Cartonaş galben primit de Puşcaş, după un fault asupra lui Zulpa. 

Min. 30 - Ocazie România! O nouă şansă mare irosită de "tricolori". După o altă acţiune a lui Chipciu, mingea a ajuns la Keşeru, care a tras de la marginea careului. Šetkus s-a întins şi a reuşit să respingă.  

Min. 25 - Bancu a primit primul cartonaş galben al meciului. 

Min. 21 - Nicolae Stanciu a trimis periculos la colţul lung, spre vinclu, dar mingea a trecut puţin pe lângă poarta lituanienilor. 

Min. 14 - Ocazie România! Acţiune personală a lui Maxim, care s-a descurcat excelent în careul balticilor, apoi a tras în bară de la aproximativ 13-14 metri. 

Min. 7 - GOOOOOL, 1-0 România! La primul meci ca titular în naţionala României, George Puşcaş a marcat. Atacantul lui Palermo a marcat din apropiere, după o pasă primită de la Alex Chipciu

Min. 1 - Ocazie Lituania! Start nesigur al echipei noastre. Sirgėdas a fost aproape de deschiderea scorului, dar a trimis defectuos cu capul din apropiere. 

Min. 1 - A început meciul. Lovitura de start a aparţinut "tricolorilor"

România - Lituania | Liga Națiunilor. România joacă, astăzi, meciul cu Lituania, penultimul din Liga Națiunilor și speră să obțină o a doua victorie în Grupa 4 a Seriei C, care ar putea chiar să aducă echipa antrenată de Cosmin Contra în poziția de lider, cu o șansă în plus pentru calificarea la Campionatul European din 2020. În ultima partidă, programată marți, tricolorii joacă în Muntenegru.

UPDATE 19:35: Avem echipa de start a lui Cosmin Contra pentru meciul cu Lituania:

România: 12. Tătărușanu – 2. Benzar, 22. Săpunaru (cpt.), 4. Moți, 11. Bancu – 15. Anton, 23. Stanciu – 7. Chipciu, 10. Maxim, 13. Keșeru – 9. Pușcaș. 

Selecționer: Cosmin Contra

Rezerve: 1. Pantilimon, 16. Niță – 3. Toșca, 5. Băluță, 6. Manea, 8. Hagi, 14. Nedelcearu, 17. Deac, 18. Pașcanu, 19. Țucudean, 20. Mitriță, 21. Cicâldău

Lituania: 16. Šetkus – 8. Vaitkūnas, 4. Girdvainis, 7. Žulpa, 23. Baravykas – 13. Šimkus, 18. Vorobjovas – 15. Petravičius, 20. Sirgėdas, 11. Novikovas – 22. Černych. 

Selecționer: Edgaras Jankauskas

Rezerve: 1. Zubas, 12. Bartkus – 2. Klimavičius, 3. Janusevskis, 5. Jankauskas, 6. Beneta, 9. Kazlauskas, 10. Šernas, 14. Slivka, 17. Matulevicius, 19. Slavickas, 21. Romanovskij


România - Lituania, penultimul meci al tricolorilor în ediția inaugurală a UEFA Nations League poate fi urmărit LIVE TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.

Toate calculele din grupa României în Liga Națiunilor sunt AICI. În acest moment, suntem pe locul al treilea, cu 6 puncte (la două față de liderul Serbia și la unul în spatele reprezentativei din Muntenegru) și nu depindem doar de rezultatele noastre.

Cele mai simple calcule spun că România trebuie să câştige cu Lituania, acasă, şi cu Muntenegru, în deplasare, iar Serbia să facă cel mult 4 puncte în faţa aceloraşi adversari, pe care îi va întâlni pe teren propriu. În acest caz, România şi Serbia vor termina la egalitate de puncte, situaţie în care "tricolorii" sunt avantajaţi de rezultatele directe - 2-2 la Belgrad, 0-0 la Bucureşti -, astfel că vor ocupa primul loc.

Dacă sârbii vor câştiga ambele partide pe care le mai au de disputat, orice discurs legat de locul 1 este închis, iar Contra şi elevii săi trebuie să se concentreze pe obţinerea poziţiei secunde, care reprezintă de asemenea o miză importantă.

România - Lituania, ora 21:45

România - Lituania, de la Ploiești, se dispută cu porțile închise, din cauza incidentelor de la meciul cu Serbia, din aceeași competiție (0-0), care au adus și o amendă în valoare de 73.000 de euro pentru Federația Română de Fotbal.

Clasamentul grupei României în Liga Națiunilor, după 4 etape

Programul meciurilor care mai sunt de disputat în grupa României

Serbia - Muntenegru, 17.11.2018, ora 16:00

România - Lituania, 17.11.2018, 21:45

Muntenegru - România, 20.11.2018, 21:45

Serbia - Lituania, 20.11.2018, 21:45

Lotul României pentru meciurile cu Lituania şi Muntenegru

Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes), Costel Pantilimon (Nottingham Forest), Florin Niţă (Sparta Praga);

Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Romario Benzar (FCSB), Cristian Săpunaru (Kayserispor), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Cosmin Moţi (Ludogorets Razgrad), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Alin Toşca (PAOK Salonic), Nicuşor Bancu (U Craiova);

Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Sparta Praga), Răzvan Marin (Standard Liege), Paul Anton (Krylia Sovetov Samara), Tudor Băluţă (FC Viitorul), Nicolae Stanciu (Sparta Praga), Alexandru Cicâldău (U Craiova), Alexandru Mitriţă (U Craiova), Ianis Hagi (FC Viitorul), Alexandru Maxim (Mainz), Ciprian Deac (CFR Cluj);

Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogorets), George Puşcaş (US Palermo), George Ţucudean (CFR Cluj), Andrei Ivan (Rapid Viena).

România - Lituania se joacă la ora 21:45, la Ploieşti, pe Stadionul "Ilie Oană", LIVE-TEXT pe digisport.ro şi m.digisport.ro.

Etichete: rezultate romania , romania lituania liga natiunilor , live romania - lituania , romania-lituania 3-0


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Fotbaliștii de la FCSB, dezvăluiri neașteptate la un an după ce Farul a luat titlul. ”Nu meritau un comportament civilizat”

Ange Postecoglou, reacție sinceră după ce Tottenham a ajuns la trei înfrângeri consecutive: ”Este corect să spun”

Exclusiv Gigi Becali, sfătuit să îl transfere urgent pe Denis Alibec. ”Singurul jucător care poate face asta”

Oficial A pariat de 50 de ori și acum a primit o nouă suspendare. Ce a transmis Federația

Citeşte şi

News Alert Meciul România - Norvegia, anulat! Anunțul drastic făcut de UEFA în miez de noapte

Video Momentul în care Ovidiu Hațegan a aflat că i-a murit mama. Gestul lui Van Dijk și toată povestea într-un documentar UEFA

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Revenire fantastică în a doua semifinală de la Madrid Open. Ce jucătoare se vor întâlni în ultimul act citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”