Serbia - România 2-2. "Tricolorii" au egalat de două ori, Mitriţă a ratat o ocazie uriaşă în minutul 90

10.09.2018, 23:20
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

România a obţinut un punct mare în deplasarea din Serbia, în a doua etapă din Liga Naţiunilor. S-a terminat 2-2 la Belgrad, unde Alexandru Mitriţă putea aduce victoria "tricolorilor" chiar în minutul 90.

Cu şase schimbări în primul 11 faţă de meciul cu Muntenegru, defensiva României s-a clătinat prima dată după doar opt minute, când Tătăruşanu a respins în bară lovitura de cap a lui Mitrovic.

Atacantul lui Fulham nu a mai ratat a doua oară. După o neînţelegere a fundaşilor români, a deschis scorul cu o execuţie cu călcâiul, din apropiere.

Bara lui Chipciu din minutul 45 a fost cel mai periculos moment al echipei noastre în prima repriză. Imediat după pauză, tot Chipciu a obţinut penalty la un duel cu Kolarov. Nicolae Stanciu a executat impecabil şi a egalat.

Sârbii au revenit la conducere prin acelaşi Mitrovic, care a marcat un gol superb dintre trei fundaşi români. Bucuria gazdelor a durat doar cinci minute. Stanciu a avut o şut respins în corner, tot el a executat lovitura de colţ, din care Tucudean a restabilit egalitatea, cu o deviere splendidă.

România putea lua toate punctele, dacă Mitriţă nu rata în minutul 90. S-a terminat 2-2, iar în următoarea etapă din Liga Naţiunilor, România joacă în Lituania.


Min. 90+6 - FINAL DE MECI! După ce a fost condusă de două ori şi a ratat o ocazie uriaşă în minutul 90, prin Mitriţă, România a obţinut o remiză la Belgrad, scor 2-2, în faţa Serbiei

Min. 90+5 - Matic a tras puternic de la mare distanţă, dar mai mult pe mijlocul porţii, iar Tătăruşanu a prins în doi timpi. 

Min. 90+4 - Ultima schimbare în echipa noastră. Rotariu a intrat în locul lui Chipciu. 

Min. 90 - Ocazie România! Şansă uriaşă irosită de "tricolori" pe contraatac. Chipciu a recuperat o minge în propria jumătate, a avansat până în preajma careului, unde i-a pasat lui Mitriţă. Vedeta Craiovei a tras cu stângul, dar portarul gazdelor a avut un reflex excelent şi a respins cu piciorul. 

Min. 85 - Ocazie Serbia! După ce a marcat de două ori, Mitrovic a fost aproape şi de un assist. Prijovic a irosit, însă, pasa excelentă a atacantului de la Fulham şi a tras peste poartă, din poziţie ideală. 

Min. 85 - Cartonaş galben primit de Tătăruşanu, pentru trageri de timp. 

Min. 82 - Schimbare în echipa României. Ţucudean i-a lăsat locul lui Keşeru. 

Min. 77 - Ultima modificare la gazde. Prijovic l-a înlocuit pe Ljajic. 

Min. 71 - Schimbare la sârbi. Matic i-a luat locul lui Lukic. 

Min. 70 - Ocazie Serbia! Tadic a tras periculos din afara careului, dar Tătăruşanu a respins, cu un reflex foarte bun. 

Min. 69 - GOOOOOL România, 2-2! "Tricolorii" au egalat din nou, de această dată prin Ţucudean. Vârful celor de la CFR Cluj a înscris cu o reluare superbă, din prima, după cornerul executat de Stanciu. 

Min. 68 - Ocazie România! Stanciu a fost aproape de egalare. Şutul său de la marginea careului, deviat, a trecut agonizant pe lângă poartă. 

Min. 64 - Prima modificare şi la gazde. Kostic a intrat în locul lui Milinkovic-Savic. 

Min. 63 - GOOOL, 2-1 Serbia! Mitrovic a reuşit dubla, cu o execuţie senzaţională. Atacantul gazdelor a protejat excelent mingea, chiar dacă era înconjurat de trei jucători români, apoi şi-a ridicat balonul şi a tras imparabil din voleu. Tătăruşanu a rămas fără replică

Min. 60 - Schimbare în echipa României. Mitriţă a intrat în locul debutantului Drăguş. 

Min. 48 - GOOOOOL România, 1-1! Nicolae Stanciu a transformat impecabil lovitura de pedeapsă şi a făcut inutil plonjonul lui Dmitrovic, care a ghicit colţul

Min. 47 - Kolarov a primit cartonaşul galben, la faza la care a provocat penalty-ul. 

Min. 47 - Penalty România! Chipciu a obţinut o lovitură de la 11 metri, la un duel cu Kolarov. 

Min. 46 - A început repriza a doua

Min. 45+1 - PAUZĂ! Serbia conduce cu 1-0 la Belgrad, în faţa României, datorită golului marcat de Mitrovic

Min. 45 - Ocazie România! Repriza se încheie cu o ocazie uriaşă pentru echipa noastră. Chipciu a tras cu stângul de la marginea careului, dar mingea a lovit bara transversală.

Min. 42 - Cartonaş galben primit de Chipciu, după un fault asupra lui Kolarov.  

Min. 26 - GOOOL, 1-0 Serbia! Gazdele au deschis scorul, prin Mitrovic, care a profitat de confuzia fundaşilor români la o fază la care Tătăruşanu a respins iniţial şutul lui Kolarov. Atacantul lui Fulham a reuşit cumva să trimită în poartă din apropiere cu călcâiul, deşi se afla la pământ şi avea trei adversari în jurul său. 

Min. 25 - Acţiune periculoasă a gazdelor. Kolarov a centrat din prima de pe partea stângă, direct pe capul lui Milinkovic-Savic, liber în mijlocul careului. Fotbalistul lui Lazio a trimis, însă, pe lângă poartă. 

Min. 8 - Ocazie Serbia! A venit rapid şi replica sârbilor. După un corner executat excelent de Ljajic, Mitrovic a trimis cu capul, dar Tătăruşanu a avut un reflex providenţial şi a respins în bară. 

Min. 7 - Ocazie România! O nouă şansă pentru echipa noastră. Ţucudean a păcălit pasul la offside al sârbilor şi a tras din prima, la scurt, dar mingea a trecut pe lângă. 

Min. 7 - Ocazie România! O recuperare reuşită de Răzvan Marin la mijlocul terenul a declanşat un contraatac foarte periculos al "tricolorilor". Chipciu s-a descurcat foarte bine, dar a ratat aproape complet şutul, iar mingea a trecut pe lângă poartă. 

Min. 1 - A început meciul. Lovitura de start a aparţinut sârbilor

UPDATE 21:40 - Foştii internaţionali nu sunt foarte optimişti înaintea partidei de la Belgrad. "0-0 ar fi un rezultat bun", consideră Gabi Balint, care a analizat partida în studioul emisiunii "Fotbal Club".

UPDATE 20:20: Echipele de START

Serbia (4-2-3-1): Dmitrović, Rukavina, Spahic, Veljković, Kolarov - Maksimovic, Lukic - Ljajic, Milinković-Savić, Tadic - Mitrovic

România (4-2-3-1): Tătărușanu, Manea, Bălașa, Săpunaru, Bancu - Marin, Anton - Chipciu, Stanciu, Drăguș - Ţucudean 

Live text România - Serbia în Liga Națiunilor

România vine cu orgoliul rănit și cu efectivul afectat serios, după 0-0 pe teren propriu cu Muntenegru, la debutul în Nations League (DETALII). Forțat și de accidentările lui Vlad Chiricheș și Mihai Pintilii, selecționerul Cosmin Contra este forțat să facă o serie de schimbări importante. Cea mai bună veste este revenirea lui Răzvan Marin, care a fost suspendat pentru jocul de la Ploiești.

Întâlnim pentru a 3-a oară Serbia, de când este stat independent. România a pierdut primele două meciuri cu sârbii, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010. Atunci, a fost 2-3 la Constanța și 0-5 la Belgrad, în meciurile disputate în 2009.

Acum, România speră la o revanșă care să repare sincopa cu Muntenegru.

LIVE TEXT Serbia - România | "Dăm totul pe teren!"

"Nu îmi e frică niciodată. Există respect pentru naţionala Serbiei, una puternică din toate punctele de vedere, dar frică niciodată. Am încredere maximă în jucătorii mei. Sper ca mâine (n.r. luni, 10 septembrie) să ne facem jocul şi să scoatem un rezultat cât mai bun. Naţionala Serbiei e una ofensivă, ştiu că va pune presiune din primul minut, să încerce să scrie cât mai repede.

Am discutat mult cu băieţii despre calităţile lor. Am încredere că vom face un meci mare, care să ne aducă un rezultat bun", a declarat Cosmin Contra, în conferinţa de presă de duminică, din preziua partidei cu Serbia.

Înaintea partidei din Serbia a vorbit și fundașul Cristian Săpunaru, care a făcut o comparație între România de pe vremea lui Christoph Daum și naționala din prezent, după un an sub comanda lui Cosmin Contra.

"Cred că vrem să câştigăm toate meciurile, avem o altă mentalitate decât pe vremea lui Daum. Dar nu spun că ar fi vina dânsului, pentru că până la urmă noi intram pe teren, jucătorii. S-au schimbat multe. Dacă marcăm cu Muntenegru nu mai stăteam să vorbim acum despre spiritul de luptă şi despre mentalitatea echipei României. Dacă am fi câştigat, toată lumea ar spus «vai, ce mentalitate au românii, ce bine au jucat!»", a spus Cristian Săpunaru, la conferința de presă de duminică.

"Serbia este o echipă valoroasă. Sunt jucători foarte mulţi care joacă în străinătate şi care pot face diferenţa. Dar vom încerca să dăm totul pe teren şi să scoatem un rezultat bun în acest meci. Mâine (n.r. luni, 10 septembrie) cred că va fi un alt meci (n.r. - faţă de cel cu Muntenegru), vor fi două echipe care vor dori să câştige. Noi ne-am dorit să înscriem cu Muntenegru şi nu cred că am făcut o partidă rea. Trebuie să încercăm să obţinem cât mai multe puncte pentru a termina pe primul loc", a adăugat fundașul de la Kayserispor.

Vlad Chiricheş şi Mihai Pintilii, accidentaţi în partida "tricolorilor" cu Muntenegru, de la Ploieşti, vor fi înlocuiţi în primul 11 de Mihai Bălaşa, respectiv Răzvan Marin, ultimul revenit după suspendarea din partida contra muntenegrenilor.

LIVE TEXT Serbia - România | Echipa probabilă a lui Contra

Tătărușanu - Benzar, Săpunaru, Bălașa, Bancu - R. Marin, Stanciu - Chipciu, Budescu, Mitriță - Țucudean.

Serbia - România se joacă azi, de la ora 21:45, LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.

Programul și rezultatele meciurilor din grupa României

7 septembrie: România - Muntenegru 0-0, Lituania - Serbia 0-1
10 septembrie: Serbia - România, Muntenegru - Lituania (ora 21:45)
11 octombrie: Lituania - România, Muntenegru - Serbia (ora 21:45)
14 octombrie: România - Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania - Muntenegru (ora 21:45)
17 noiembrie: Serbia - Muntenegru (ora 16:00), România - Lituania (ora 21:45)
20 noiembrie: Serbia - Lituania, Muntenegru - România (ora 21:45)

Clasament Grupa 4 Liga C - Liga Națiunilor

Etichete: romania , serbia , serbia romania , romania uefa nations league , liga natiunilor , romania nations league , serbia romania liga natiunilor , live serbia - romania , live text serbia - romania , live liga natiunilor , serbia - romania liga natiunilor 2018 , serbia - romania 2018


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare corporală, victima lor fiind o tânără din Republica Moldova. Bărbatul de 41 de ani și soția lui de 37 au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit în telefonul femeii filmări cu agresiunile sexuale la care a fost supusă tânăra moldoveancă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Carlo Ancelotti a spus lucrurilor pe nume, după Bayern Munchen - Real Madrid 2-2

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Lovitura primită de Petrolul Ploiești

Video Bayern - Real Madrid 2-2. Vinicius a reușit o ”dublă” și finalista Champions League se va decide în Spania!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”Amenințarea” lui Kylian Mbappe, după ce PSG a pierdut turul cu Dortmund din semifinalele UCL

Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric

Edin Terzic îi avertizează pe jucătorii lui Dortmund după victoria la limită cu PSG: ”Va fi o altă poveste în retur!”

Video Exclusiv Mihai Rotaru și Decebal Rădulescu, dialog încins la TV. ”Un mincinos patologic. Rapidist frustrat” / ”Nu vă e rușine?”

Citeşte şi

Veste bună pentru tricolori! România a scăpat de unul dintre cei mai puternici adversari la EURO 2024

Decizia luată de FRF, după ce Andrei Burcă a suferit o ruptură musculară înainte de EURO 2024

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Dat afară de Gică Hagi, Constantin Budescu s-a refugiat în vila de peste 500.000 de euro pe care o are la Ploiești citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă