Leo Messi / Foto: Profimedia

Răsturnare de situație: Leo Messi și-a decis viitorul! Ce l-a făcut să se hotărască

articol scris de Digi Sport
23.01.2023, 17:39
  • Media: Fotbal Club, joi, 20:00, DGS 1

  • Media: Fotbal European, joi, 22:50, DGS 1

Leo Messi (35 de ani) a intrat în ultimele șase luni de contract cu PSG, iar campioana Franței i-a făcut o propunere ”messianică” pentru a-l convinge să continue pe Parc des Princes.

Messi, gata să plece de la PSG!

Spaniolii de la Marca au scris în urmă cu câteva zile că părțile au ajuns la un acord privind prelungirea înțelegerii, iar Messi va avea un contract ”de pe altă planetă”, superior celui actual, care, din punct de vedere financiar, era oricum impresionant: 30 de milioane de euro pe sezon.

Însă jurnalistul Gerard Romero ”a aruncat bomba”. Acesta a dezvăluit că Leo Messi nici nu se gândește să-și reînnoiască acordul cu PSG, chiar dacă la un moment dat a fost tentat să facă acest lucru. Argentinianul ar fi luat decizia după ce a câștigat titlul mondial cu naționala Argentinei și se pare că n-ar fi fost tratat așa cum se aștepta la revenirea la Paris.

În acest context, o mutare a lui Messi în Arabia Saudită nu mai pare imposibilă. Cei de la Al-Hilal i-ar fi oferit sud-americanului un salariu de 300 de milioane de euro pe an, mai mare decât cel al lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr, iar cei doi granzi ar putea fi din nou adversari, la fel ca în amicalul disputat de curând la Riyadh.

FOTO Cristiano Ronaldo vs. Lionel Messi

Galerie Foto

All Stars Riyadh, echipă formată din jucătorii celor de la Al-Hilal și Al Nassr, și PSG au făcut spectacol joi seară, la RiyadhCampioana Franței s-a impus cu 5-4.

S-a spus atunci că acesta a fost "ultimul dans" între Cristiano Ronaldo și Lionel Messi, fotbaliștii care au marcat fotbalul în ultimii 20 de ani și care sunt considerați printre cei mai buni din istorie, dar rămâne de văzut dacă lucrurile stau așa.

La finalul meciului, portughezul care a marcat de două ori a fost desemnat "Omul Meciului", în uralele spectatorilor, care îl vor vedea pe stadioanele din Arabia Saudită până în vara lui 2025. 

Dintre toate imaginile cu cei doi "giganți", una sigură va rămâne cu siguranță întipărită în memoria fanilor

Poza de mai jos, în care Lionel Messi se uită admirativ la Cristiano Ronaldo, a făcut rapid înconjurul lumii.

Etichete: leo messi , psg , messi psg , contract messi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Germania le cere cetățenilor săi să părăsească cât mai curând teritoriul Rusiei

Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei a înăsprit recomandările privind călătoriile în Rusia și și-a îndemnat cetățenii să părăsească țara. Dacă anterior avertismentul se referea în principal la regiunile de frontieră cu Ucraina, acum acesta se extinde la întreg teritoriul Rusiei.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Serena Williams, gest urât după ce a fost eliminată de la Wimbledon chiar în runda inaugurală

Neverosimil! Șeful securității SUA: ”Sunt foarte bucuros că au pierdut! Am cântat și am dansat de bucurie”. A venit replica

Surpriză! Michael Olise a ales între Bayern și Real Madrid: l-a informat pe Kylian Mbappe

Foto Gest inexplicabil la Mexic - Ecuador! OUT în minutul 90+5: "Fără creier / Să-ți fie rușine, reprezinți o țară întreagă"

Ultimele clipe ale lui Radu Mărginean în viață: "Era întins pe iarbă și cu fața vineție! Doamne, Dumnezeule"

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Foto Imagini fără precedent la Cupa Mondială! Fotbaliștii Belgiei au sărit să se bată între ei: Romelu Lukaku a intervenit

Live Text SUA - Bosnia Herțegovina 1-0, ACUM! GOOOL! Balogun a deblocat tabela! Jovo Lukic, rezervă!

Ce răsturnare de situație! 10.000.000€ pentru transferul lui Umit Akdag

Exclusiv Ștefan Târnovanu a primit interzis de la FCSB! Gigi Becali: ”Unde crede că suntem? Pe câmp?”

Citeşte şi

Are 18 ani și e urmărit de forțele Europei la Cupa Mondială! Prețul este de 100.000.000 de euro

Întrebat despre Leo Messi, Kylian Mbappe nu s-a ferit: ”Întotdeauna”

PEROZCristiano Ronaldo are toate motivele să fie mândru! Georgina Rodríguez a făcut senzație într-un costum de baie minuscul

FILM NOWPrimul soț al Angelinei Jolie, de nerecunoscut la 53 de ani. Cum a apărut Jonny Lee Miller alături de fiul său

Ce veste pentru Anderson Ceara, jucătorul refuzat de Gigi Becali și dorit de Nelu Varga. Ofertă surprinzătoare citeşte ştirea pe Prosport.ro

Naționala Argentinei, desființată din România: "Program ușor, meciuri puse cu mâna. Nu joacă nimic, o rușine monumentală" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ștefania a făcut furori în costum de baie minuscul. Iubita lui Speak și-a etalat silueta impecabilă și bronzul perfect din vacanță

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ștefania a făcut furori în costum de baie minuscul. Iubita lui Speak și-a etalat silueta impecabilă și bronzul perfect din vacanță

Digi World

Ce se întâmplă în organism când suntem stresați. Sângele își schimbă structura în doar câteva minute

Digi Animal World

Fetiță de 6 ani, mușcată de un liliac turbat în timp ce se cățăra într-un copac: „Am tot strigat după ajutor”