Real Madrid n-ar mai vrea să-l păstreze pe Luka Modric

Decizie de ultimă oră în cazul lui Modric. Acuzat de mărturie mincinoasă, croatul și-a aflat sentința

03.10.2018, 17:47
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Luka Modric este unul dintre marii fotbaliști care au avut probleme cu justiția. Dacă fostul său coleg, Cristiano Ronaldo a fost luat în vizor pentru evaziune și pentru un presupus viol, mijlocașul croat a fost acuzat de mărturie mincinoasă în procesul lui Zdravko Mamic, cu privire la transferul decarului la Tottenham, în 2008. 

Din fericire, Modric poate răsufla ușurat. Un tribunal din Croația a respins acuzația de fals în declarații împotriva mijlocașului lui Real Madrid. În schimb, în acest caz, patru inculpați pot ajunge după gratii. Zdravko Mamic și alți 3 oficiali ai celor de la Dinamo Zagreb au fost condamnați la închisoare pentru delapidare. Cei menționați, care au prejudiciat statul croat de aproximativ 2 milioane de euro și clubul de 15 milioane de euro, au făcut apel, dar verdictul final încă nu s-a finalizat. 

Procurorii l-au acuzat pe Luka Modric că ar fi semnat o clauză în contractul cu Dinamo Zagreb după ce s-a transferat la Tottenham, asta în timp ce mijlocașul susține faptul că acea clauză a semnat-o în 2004. Pe lângă Modric, Dejan Loven a fost și el acuzat de mărturie mincinoasă. 

21 de milioane de euro au plătit în 2008 cei de la Tottenham, pentru transferul lui Luka Modric. În 2012, el a plecat la Real Madrid în schimbul sumei de 30 de milioane de euro.

Etichete: real madrid , luka modric , zdravko mamic


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit

O tânără de 19 ani care se simțea rău după o vacanță cu prietenele și credea să suferă de mahmureală a primit o veste devastatoare de la medici.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Nemaiîntâlnit în SuperLigă: 1.000.000 € dacă merge cu FCSB în Champions League! Anunțul lui Gigi Becali

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Reacția lui Dan Șucu, după întâlnirea avută cu Marius Șumudică

Coșmar! Ana Bogdan, învinsă de două ori într-o zi de aceeași jucătoare. Românca a câștigat puțin peste 2.000 €

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Are cel mai mare salariu de la Dinamo, dar ”este prea slab să joace”

Citeşte şi

Cinci locuri în Champions League pentru Germania, pentru sezonul 2024/2025

Galerie Foto Știm care sunt ultimele modificări la stadionul lui Real Madrid! Cum arată noua ”bijuterie” a madrilenilor

PEROZMădălina Ghenea și-a dat examenul în arta seducției, îmbrăcată în lenjerie. Mihai Bobonete, comentariu savuros: "O să vă tragă la şale"

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Aryna Sabalenka, pe urmele Simonei Halep. Ce a făcut jucătoarea clasată pe locul 2 WTA citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un urangutan rănit a fost văzut folosind o plantă ca medicament. Ce au aflat cercetătorii după o lună