Mircea Lucescu şi Pep Guardiola / Foto: Profimedia

Patronul lui Dinamo Kiev are un nume surpriză pentru a fi urmașul lui Mircea Lucescu! Cu ce legendă s-a discutat

articol scris de Digi Sport
11.09.2021, 21:31
  • Media: Liga Digisport, joi, 15:30, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1

Mircea Lucescu a preluat-o pe Dinamo Kiev în vara lui 2020.

Antrenorul român a reușit să câștige titlul cu Dinamo Kiev, chiar în fața fostei sale echipe, Sahtior, după un sezon pe care l-a dominat de la început până la final.

Cu toate acestea, problemele de sănătate pe care Mircea Lucescu le-a avut nu le dau pace șefiilor lui Dinamo Kiev, iar aceștia au purtat discuții cu un eventual urmaș al antrenorului român, nimeni altul decât Andriy Shevchenko, anunță, vesti.ua.

Lucescu, înlocuit cu Andriy Shevchenko la Dinamo Kiev?!

Mircea Lucescu a fost surprins alături de Andriy Shevchenko la partida jucată de naționala Ucrainei contra Franței, încheiată la egalitate, 1-1. Shevchenko a ocupat postul de selecționer al Ucrainei până în vară, când a decis să nu-și prelungească înțelegerea.

Fostul jucător al Milanului a anunțat că dorește o nouă provocare, iar aceasta să fie la nivel de club, unde activitatea este mult mai intensă decât la națională. Șefii lui Dinamo Kiev nu uită că "Sheva" este o legendă a clubului și au purtat discuții cu acesta, iar dorința pare a fi comună pentru o colaborare în viitor, mai anunță sursa citată.

Mircea Lucescu a fost operat la Kiev. Ucrainenii nu spun despre ce operaţie e vorba

Antrenorul român a suferit o intervenție chirurgicală în vara trecută, după ce la un control i s-au descoperit anumite probleme de sănătate. Media din Ucraina nu a spus şi motivul operaţiei, ci doar că a fost vorba de ceva relativ simplu.

"Mister a răcit, are puţină febră. Medicul spune că cel mai probabil este din cauza schimbării de temperatură. Afară este cald, aerul condiţionat funcţioneză în birou. Iar asta i-a cauzat o răceală. Doctorul a decis că este mai bine ca Mister să nu stea pe bancă pentru a nu se enerva.

Cu toţii îi dorim o recuperare rapidă. Băieţii sunt îngrijoraţi. Cred că o parte din eforturile lor au fost pentru Mister, cel puţin aşa sper", a explicat Emil Caras, secundul său de la Dinamo Kiev.

Etichete: mircea lucescu , dinamo kiev , andryi shevchenko , igor surkis


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era a unui pacient cu septicemie”

Doctorul Horia Roşianu de la Institutul Inimii din Cluj Napoca a afirmat, miercuri, că actorul Florin Piersic avea septicemie atunci când s-a internat în unitatea medicală. Potrivit acestuia, trebuiau îndepărtate proteza de genunchi şi stimulatorul cardiac, care erau focare secundare de infecţie.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

”Cea mai frumoasă femeie din lume”, gata să spună totul despre Ilie Năstase: ”Nu mai pot să trăiesc în minciună. E dureros”

News Alert Primele declarații date de Mircea Lucescu la ieșirea de la întâlnirea cu Șucu și Copos

Dan Șucu a început negocierile! Lovitura pregătită în secret la Rapid: peste 300 de meciuri în Premier League!

Al-Khelaifi a răbufnit după eliminarea PSG-ului din semifinalele UEFA Champions League!

Radu Drăgușin nici n-a vrut să audă! Transferul pe care l-a refuzat din start

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Real Madrid - Bayern Munchen 2-1. NE-BU-NI-E pe Santiago Bernabeu! Gazdele au făcut "remontada" în doar 3 minute

Foto Apariția serii pe Santiago Bernabeu! Un jucător trecut prin Liga 1, în loja VIP: "Ce caută acolo?"

Vești proaste pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de Fabrizio Romano

Real Madrid, favorită în cursa starului de 110.000.000 de euro! Anunțul presei din Germania

Citeşte şi

Exclusiv Ce a decis Dan Șucu după ce l-a auzit pe Mircea Lucescu, la finalul prânzului luat alături de George Copos

Exclusiv Întrebat despre varianta Mircea Lucescu la Rapid, Dani Coman nu s-a ferit de cuvinte

PEROZShakira, îndrăzneață într-o rochie albă tare decupată, la petrecerea de după Met Gala. A defilat ca pe podiumul de modă

FILM NOWA renunțat la rochia elegantă de la Met Gala pentru o fustă total transparentă, un maiou scurt și pantofi sport. Soția lui Matt Damon, mama a 4 copii, în formă maximă la 47 de ani

The Sun anunță că legendarul antrenor e la un pas să semneze cu Rapid! Lovitura lui Șucu a ajuns în ziarele din Anglia citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum a refuzat antrenorul care a promovat cu Gloria Buzău două oferte din prima ligă. Promovarea s-a jucat cu Marcel Ciolacu în tribună citeşte ştirea pe ziare.com

Copilul care și-a falsificat certificatul de naștere din dragoste pentru Steaua. Cum a ajuns Abăluță să joace în Ghencea citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Doja Cat, ca ieșită din duș, direct la Met Gala 2024. A plecat din hotel în prosop, la eveniment a apărut într-un tricou ud

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Doja Cat, ca ieșită din duș, direct la Met Gala 2024. A plecat din hotel în prosop, la eveniment a apărut într-un tricou ud

Digi World

Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările

Digi Animal World

Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”