Declan Rice, fotbalistul lui Arsenal / Foto: Profimedia

A fost vândut pentru 116.000.000 de euro, iar în acest sezon este umilit de fosta echipă

articol scris de Digi Sport
30.12.2023, 09:04
  • Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS 1

Declan Rice (24 de ani) a reprezentat unul dintre cele mai spectaculoase transferuri din această vară, după ce a fost cumpărat în această vară de Arsenal de la West Ham United în schimbul sumei de 116 milioane de euro.

Chiar dacă a avut evoluții foarte bune în tricoul ”Tunarilor”, se pare că meciurile împotriva fostei echipe nu îi priesc absolut deloc.

Declan Rice a pierdut ambele meciuri jucate cu West Ham, scor 1-5 la general

Declan Rice a fost căpitanul lui West Ham United, însă a ales să-i părăsească pe ”Ciocănari” după ce a cucerit trofeul UEFA Conference League.

Chiar dacă este unul dintre cei mai buni jucători ai lui Arsenal în acest sezon, Rice pare că este un fotbalist schimbat atunci când joacă împotriva lui West Ham.

În acest sezon, Arsenal și West Ham United s-au întâlnit în două rânduri, iar ”Ciocănarii” au fost învingători în ambele meciuri. West Ham a eliminat-o pe Arsenal din Cupa Ligii Angliei cu scorul de 3-1, iar aseară a bătut-o în Premier League cu 2-0.

Mai mult, Rice a și comis un penalty în înfrângerea de aseară, însă David Raya a apărat lovitura executată de Said Benrahma.

VIDEO cu rezumatul meciului Arsenal - West Ham United 0-2

Fanii lui Arsenal au răbufnit după golul celor de la West Ham: ”E a doua oară când se întâmplă în acest sezon

Galerie Foto

Oficialii din camera VAR au verificat faza, însă, după câteva minute, au validat decizia centralului Michael Oliver, lucru ce i-a făcut pe fanii ”Tunarilor” să izbucnească pe rețelele sociale.

VAR-ul ne urăște! E aut clar! E a doua oară când se întâmplă în acest sezon. Scandalos”, ”Se vede clar că mingea a ieșit. Jaf pe față!”, ”Mingea e afară, a trecut complet de linie” sau ”Aceeași greșeală a VAR-ului ca în meciul cu Newcastle”, au fost doar câteva dintre reacții.

Reluările oferite de englezi nu au fost concludente. Nu se poate spune cu siguranță dacă mingea a depășit sau nu cu toată circumferința linia porții, astfel cei din camera VAR nu au putut trece peste decizia din teren.

Suporterii lui Arsenal și-au adus aminte și de reușita lui Gordon din victoria celor de la Newcastle, scor 1-0, din urmă cu câteva etape. Atunci, ”Tunarii” au solicitat aut, fault în atac, henț și ofsaid, dar golul a fost validat de VAR.

În cele din urmă, West Ham a mai punctat o dată prin Mavropanos și s-a impus cu 2-0 pe Emirates. Arsenal a pierdut fotoliul de lider în Premier League în favoarea lui Liverpool, iar ”Ciocănarii” sunt pe locul 6.

Etichete: arsenal , west ham united , declan rice


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prima reacție a lui Mojtaba Khamenei după semnarea memorandumului cu SUA

Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a declarat că a aprobat memorandumul de înțelegere semnat între Teheran și Washington, deși inițial s-a opus acordului. Într-un mesaj publicat de presa de stat iraniană și citat de BBC, acesta a afirmat că și-a dat acordul după ce a primit garanții din partea președintelui Masoud Pezeshkian privind protejarea intereselor Iranului și ale „Axei Rezistenței”.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

ADIO, Tottenham! Radu Drăgușin și-a găsit echipă

Cum a apărut Ivana Knoll pe stadion, după ce a fost numită de englezi "cea mai mare cerșetoare de atenție"

UEFA a făcut anunțul la TV, după ce FIFA a revoltat întreaga lume a fotbalului la Cupa Mondială 2026

OUT! Comentatorul care a confundat echipele la Cupa Mondială și a fost chemat acasă a fost dat afară

Shakira arată așa la 49 de ani și s-a aflat ce mănâncă de două ori pe zi: ”E șocant”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Se cunoaște prima câștigătoare de grupă de la Campionatul Mondial, după doar două etape!

Horror! Primul diagnostic, după accidentarea teribilă din Canada - Qatar: Mondialul s-a terminat! Ce a făcut ”agresorul”

Julen Lopetegui a spus-o clar, după ce echipa lui a pierdut cu 0-6 la Cupa Mondială: ”Au decis meciul”

A marcat în minutul 90+7 la Cupa Mondială și imediat a transmis un ”mesaj brutal”

Citeşte şi

”Înțelegere senzațională”: Julian Alvarez pleacă de la Atletico Madrid! 50.000.000 € + un atacant de top

”Cel mai bun meci de la Mondial din ultimii 30 de ani!”. Craioveanu, încântat: ”Senzațional”

PEROZUn bărbat dezvăluie infidelitatea soției în fața prietenilor, la petrecerea organizată de ziua lui: „Știu tot!” Momentul e viral

FILM NOWArnold Schwarzenegger, apariție rară alături de iubita sa, Heather Milligan. Sunt împreună de 14 ani, dar evită lumina reflectoarelor

Gigi Becali a anunțat că-l dă afară de la FCSB, însă impresarul jucătorului îl contrazice: ”Fiecare zice ce vrea!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Apariție electrizantă în tribune la Anglia - Croația de la CM 2026: ”Cea mai mare cerșetoare!” VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Anna Lesko, apariție spectaculoasă înainte de vacanță. S-a filmat doar într-un prosop alb și cu pașaportul în mână

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Anna Lesko, apariție spectaculoasă înainte de vacanță. S-a filmat doar într-un prosop alb și cu pașaportul în mână

Digi World

Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a Altarului la 700 de kilometri distanță

Digi Animal World

Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des