Portarul Sergio Romero se află din 2015 la Manchester United / Foto: Getty Images

Coșmarul unui zbor efectuat pe timpul pandemiei: "Am stat 14 ore pe scaun, nemișcat, fără să merg la toaletă"

30.04.2020, 19:03
  • Premier League: Aston Villa - Chelsea, sâmbătă, 22:00, DGS 2

  • SuperLiga: FCSB - Farul, sâmbătă, 20:30, DGS 1

Portarul Sergio Romero (33 de ani) a călătorit recent din Londra la Buenos Aires, pentru a petrece carantina alături de familia sa.

Rezerva lui David de Gea de la Manchester United a explicat cât de greu i-a fost să ajungă înapoi în Argentina și cât de apăsătoarea era atmosfera în interiorul avionului: "Pe 22 martie am ajuns în Argentina. A fost foarte dificil, pentru că a trebuit să iau avionul din Londra și să fac o escală la Paris.

Coșmarul unui zbor efectuat pe timpul pandemiei: "Am stat 14 ore pe scaun, nemișcat, fără să merg la toaletă"

Erau puțini oameni în aeroport, dar toți se uitau foarte urât la restul cetățenilor. Lumea se alarma la orice strănut, chiar dacă era ceva banal. Zborul până în Buenos Aires a durat 14 ore și nu m-am mișcat deloc de pe scaun în tot acest timp. Nu am mâncat, nu m-am dus la toaletă. Nu știam la ce să mă aștept, nu știam cum pot reacționa oamenii.

După ce am ajuns în Argentina, am stat 14 zile în carantină, într-un hotel. Am fost singur, n-am luat contact cu nimeni. După două săptămâni mi-au făcut câteva teste și apoi m-au lăsat să-mi văd familia. Cel mai important e să stăm în interior, să respectăm indicațiile autorităților", a spus Sergio Romero, pentru site-ul lui Manchester United.

În Marea Britanie au fost înregistrate 165.221 de cazuri de infectare cu COVID-19, până pe 30 aprilie. În Argentina au fost raportate 4.285 de cazuri.

Sergio Romero se află din 2015 la Manchester United, echipă cu care mai are contract până în 2021.

VIDEO Sergio Romero a apărat în ultimul meci jucat de Manchester United, cu LASK Linz

Etichete: manchester united , argentina , sergio romero , masuri coronavirus , pandemie coronavirus


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
„Putin nu a ordonat uciderea lui Navalnîi”. Răsturnare de situație în cazul morții disidentului rus

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus, Vladimir Putin, probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal, transmite Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dennis Man, OUT din lotul Parmei. Ce se întâmplă cu internaționalul român în Italia

S-a aflat de ce Parma l-a exclus din lot pe Dennis Man! Anunțul făcut în Italia

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Foto Dinamo ar urma să-și schimbe sigla din sezonul viitor! Cum arată noua emblemă

La 64 de ani, Ioan Andone a dezvăluit cum îl cheamă, de fapt: ”Ce să fac?”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

FCSB, la 90 de minute de titlu! Așa arată echipa de start cu Farul: înlocuitorii lui Risto Radunovic și Florinel Coman

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

Live Video&Text FCU Craiova - ”U” Cluj 3-2, ACUM, Digi Sport 1. Blănuță a marcat și îi duce pe olteni, din nou, în avantaj

Gigi Becali a dat 600.000€ pe un fotbalist la care nici nu s-a uitat: ”L-am luat în 3 secunde”

Citeşte şi

Video Man. United - Burnley 1-1 / West Ham - Liverpool 2-2 / Aston Villa - Chelsea, 22:00, LIVE VIDEO, DGS 2

Foto Lucra ca vânzătoare la fast-food, dar a făcut o schimbare radicală și acum câștigă o mulțime de bani

PEROZAvea tot viitorul în față, dar a paralizat de la o supă. În 24 de ore, viața unei tinere de 23 de ani s-a transformat într-un calvar

FILM NOWMichael Douglas sfidează trecerea timpului. Cum reușește actorul să arate atât de bine la aproape 80 de ani: „Arată cu 20 de ani mai tânăr”

Povestea misterioasei firme Gigi Becali LTD. A înființat-o în 2022 și a dizolvat-o în 2023, în Anglia citeşte ştirea pe Prosport.ro

Adversară de speriat pentru Jaqueline Cristian la Madrid: "Danimal" spulberă tot în ultima vreme citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Reacția Biancăi, dansatoarea lui Dorian Popa, după ce a fost acuzată că l-a despărțit pe artist de Babs: „În ce filme sunteți?”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Reacția Biancăi, dansatoarea lui Dorian Popa, după ce a fost acuzată că l-a despărțit pe artist de Babs: „În ce filme sunteți?”

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”