Radu Drăgușin / Foto: Profimedia

Englezii s-au convins după debutul ca titular al lui Radu Drăgușin la Tottenham

articol scris de Digi Sport
16.03.2024, 23:29
  • Superliga: Farul - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

  • Premier League: Aston Villa - Liverpool, luni, 22:00, DGS 2

Cu Radu Drăgușin (22 de ani) titular în premieră, Tottenham a pierdut la scor de neprezentare, 0-3, pe terenul celor de la Fulham, în etapa cu numărul 29 din Premier League.

Fundașul român nu a pierdut niciun duel cu atacanții adverși până în minutul 42, când l-a scăpat din marcaj pe Muniz, care a deschis scorul. Lukic a dublat avantajul gazdelor în minutul 49, iar Muniz a reușit dubla la finalul primei ore de joc și a stabilit totodată rezultatul final.

Galerie Foto

Jurnaliștii englezi, despre Radu Drăgușin, după Fulham - Tottenham: ”Varianta mai slabă a lui Micky van de Ven”

Drăgușin a evoluat în nota echipei, chiar a primit un calificativ mai mare decât mulți dintre colegii săi, însă a fost luat la țintă de fanii lui Spurs pe rețelele sociale, unde a fost ironizat cu meme-urile care pot fi văzute în galeria FOTO de mai sus.

Jurnaliștii englezi de la Spurs Web au caracterizat prestația lui Drăgușin drept una ”ordonată din când în când”, dar au notat că la meciul de sâmbătă românul ”a arătat ca varianta mai slabă a lui Micky van de Ven”.

VIDEO Rezumat Fulham - Tottenham 3-0

Radu Drăgușin a fost notat cu 6.8, considerabil mai mult decât colegii din linia defensivă Pedro Porro, 6.1, și Destiny Udogie, 6.2. Partenerul din centrul defensivei, Cristian Romero, a primit nota 7,5.

Cel mai slab de la Tottenham fost chiar fundașul dreapta Pedro Poro, în timp ce nota cea mai mare a primit-o Cristian Romero. 

Sub Radu Drăgușin au mai fost notați Dejan Kulusevski, 6.6, Pape Sarr și Brennan Johnson, ambii cu 6.2, iar Richarlison a primit tot 6.8.

Etichete: tottenham , fulham tottenham , radu dragusin , presa anglia dragusin


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
De ce a fost descalificat reprezentantul Olandei înaintea finalei Eurovision 2024

Olanda a dezvăluit noi informații despre incidentul care a dus la descalificarea lui Joost Klein de la Eurovision 2024, scrie The Independent.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto ”Mândră de tine”. A venit din Cipru pentru Elias Charalambous și a întors toate privirile în Capitală

Se știu meciurile de baraj! Când se vor disputa partidele de menținere/promovare

Video Dinamo a prins ”barajul”! Voluntari și FCU Craiova au retrogradat în Liga 2. Botoșani va merge și ea la meciurile de menținere/retrogradare

Exclusiv Viitorul antrenor al lui Dinamo, anunțat în direct

Exclus! Verdict categoric despre transferul de 46.000.000€ al lui Radu Drăgușin

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Farul - Univ. Craiova 3-3, ACUM, în direct la DGS 1. Revenire de senzație! Mitriță face hat-trick-ul

Decizie greu de înțeles la Bayern, la două luni după ce a anunțat despărțirea de Thomas Tuchel

Avertisment pentru Ianis Hagi. ”Vor fi multe schimbări”. Care este planul antrenorului

Exclusiv Ilie Dumitrescu ”i-a făcut praf” pe fotbaliștii lui FCU Craiova: ”Îți trebuie antrenor sau e de educație?”

Citeşte şi

Ange Postecoglou, consternat de fanii lui Tottenham înaintea duelului cu Manchester City: ”Nu voi înțelege niciodată”

Concluzia categorică a lui Pep Guardiola, înaintea duelului cu Tottenham, echipa lui Radu Drăgușin: ”Este evident”

PEROZIrina Shayk, apariție surprinzătoare după ce a făcut furori la MET Gala 2024. Cum a fost fotografiată pe străzile din New York

FILM NOWCameron Diaz și Keanu Reeves, din nou împreună într-un film, după 28 de ani. Cum au fost surprinși pe platourile de la „Outcome”, pelicula regizată de Jonah Hill

Ultrașii radicali din Peluza Sud ’97, derapaj morbid împotriva lui Adrian Mititelu, după ce FC U a retrogradat citeşte ştirea pe Prosport.ro

Simona Halep revine pe zgură după 2 ani. La ultimul meci a făcut atac de panică. Ora de start citeşte ştirea pe ziare.com

Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape de România citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Fosta lui Dorian Popa, fana ținutelor care-i arată formele voluptoase și bronzul. Babs, în fustă minusculă sau rochie cu spatele gol

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Fosta lui Dorian Popa, fana ținutelor care-i arată formele voluptoase și bronzul. Babs, în fustă minusculă sau rochie cu spatele gol

Digi World

Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”