Klopp şi Alisson, doi dintre cei mai importanţi artizani ai câştigării Ligii Campionilor de către Liverpool

Gluma anului! Klopp: "I-am trimis lui Alisson un mesaj şi l-am întrebat "Eşti bine?". Mi-a răspuns cu o poză". Fotografia trimisă

24.07.2019, 19:30
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Alisson Becker l-a amuzat copios pe Jurgen Klopp cu ultima poză trimisă din vacanţă.

Deşi Liverpool s-a reunit de destul timp, goalkeeperul brazilian nu a făcut joncţiunea cu lotul "Reginei Europei". Explicaţia e simplă: a participat la Copa America, pe care a şi câştigat-o, astfel că staff-ul tehnic al lui Liverpool a fost îngăduitor.

Totuşi, momentul revenirii la echipa de club se apropie, iar Klopp a încercat să vadă ce face portarul care e considerat de mulţi specialişti cel mai bun din lume.

"I-am trimis lui Alisson un mesaj zilele trecute şi l-am întrebat: "Eşti bine?". Mi-a răspuns cu o poză în care era călare pe un cal şi purta o pălărie de cowboy. E bine", a povestit Klopp, în stilu-i caracteristic.

În lipsa lui Alisson, Klopp s-a bazat în ultimul amical, pierdut cu Sevilla, scor 2-1, pe veteranul Lonergan. În a doua repriză, a fost introdus Mignolet, cel care pe hârtie e de fapt al doilea goalkeeper al "cormoranilor".

Alisson, omul cheie pentru câştigarea Ligii Campionilor

Ultimul act al Ligii din acest an și cel de anul trecut au avut câte un personaj-cheie, iar acesta a fost portarul, fie că el se numește Alisson acum, fie că a fost vorba despre Karius în 2018.

Dacă neamţul şi-a "îngropat" echipa, Alisson a fost decisiv pentru "cormorani". Nu doar în finală, ci și în faza grupelor, dar și la "dubla" din semifinala cu Barcelona. Portarul de 26 de ani își justifică astfel cele 75 de milioane de euro plătite în schimbul său, care l-au făcut la acea vreme cel mai scump portar al tuturor timpurilor, fiind depășit ulterior doar de Kepa (80 de milioane).

În meciul cu Spurs, de pe Wanda Metropolitano, Alisson a reușit nu mai puțin de 8 parade, stabilind un record personal în acest sezon de Champions League și fiind depășit doar de rivalul din cealaltă poartă, Lloris, care l-a întrecut cu una.

Etichete: jurgen klopp , alisson , alisson liverpool


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Nemaiîntâlnit în SuperLigă: 1.000.000 € dacă merge cu FCSB în Champions League! Anunțul lui Gigi Becali

Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

NE-BU-NI-E! O echipă din liga secundă a marcat în minutul 90+9, a câștigat Cupa și va juca în Europa League

Dennis Politic a vorbit despre tensiunile de la Dinamo: ”Am avut o întâlnire toți”

Pintilii a spus care este jucătorul de la FCSB care nu suportă să piardă niciodată: ”Se oftică foarte mult!”

Total surprinzător! A renunțat la fotbal la 24 de ani și a devenit călugăr budist: ”A fost dificil”

Citeşte şi

Mohamed Salah nu scapă de critici, după scandalul cu Jurgen Klopp. De ce a fost numit ”cel mai egoist jucător”

O nouă ofertă pentru Jurgen Klopp! O semifinalistă Champions League, pregătită să dea lovitura

PEROZPovești de dragoste ca-n filme. 8 cupluri care au rezistat la Hollywood și secretele relațiilor lor

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Mihai Mărgineanu a rămas șocat de ce a văzut în Vama Veche: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?" citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un urangutan rănit a fost văzut folosind o plantă ca medicament. Ce au aflat cercetătorii după o lună