Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City / Foto: Getty Images

Guardiola a ieșit la atac după ce TAS a readus-o pe Manchester City în cupele europene: "Ar trebui să ni se ceară scuze"

14.07.2020, 20:40
  • SuperLiga: Hermannstadt - Poli Iași, luni, 15:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, luni, 21:00, DGS 1

Antrenorul Pep Guardiola le-a cerut marţi rivalelor lui Manchester City să accepte decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) în privinţa echipei sale, relatează DPA.

TAS a decis luni să autorizeze în apel participarea lui Manchester City la viitoarele ediţii ale cupelor europene de fotbal, după ce clubul fusese iniţial suspendat de UEFA pe o perioadă de doi ani şi amendat cu 30 milioane euro pentru încălcarea regulilor fair-play-ului financiar (FPF). TAS a anulat suspendarea lui City şi a redus valoarea amenzii la 10 milioane de euro.

În opinia lui Guardiola, luni a fost "o zi bună pentru fotbal"

"Dacă încălcăm regulile, am fi fost sancţionaţi. Clubul a considerat că ceea ce a făcut este corect, iar trei judecători au spus că noi am acţionat corespunzător. La cei care au spus că am trişat şi am minţit, nu a existat prezumţia de nevinovăţie", a declarat tehnicianul.

"Ştiu că este neplăcut pentru cluburi de elită ca (Manchester) United, Liverpool şi Arsenal. Nu trebuie să le cerem permisiunea să fim acolo. Merităm să fim acolo. Băieţi, acceptaţi asta", a continuat spaniolul.

Guardiola a fost întrebat despre comentariile lui Mourinho.

Antrenorul lui Liverpool, Jurgen Klopp, a spus că "nu a fost o zi bună pentru fotbal", în timp ce omologul său de la Tottenham, Jose Mourinho, a estimat că a fost "o decizie ruşinoasă", fiindcă City nu ar fi trebuit amendată dacă nu era vinovată.

"Ar trebui să ni se ceară scuze. Dacă am greşit, vom accepta categoric deciziile. Avem dreptul să ne apărăm când credem că ceea ce am făcut este corect", a spus Guardiola.

Agerpres

Etichete: manchester city , pep guardiola , tas


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri

Un american și doi australieni s-au dus în vacanță la surfing în apropiere de oraşul turistic Ensenada, la circa 90 de minute sud de graniţa SUA-Mexic, pe coasta Pacificului. Săptămâna trecută au fost dați dispăruți, iar după căutări au fost găsiți morți într-un puț. Autoritățile americane îi sfătuiesc pe americani să reconsidere călătoriile în Mexic.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

O actriță celebră din SUA a văzut un român și a izbucnit imediat în râs. Ce a urmat

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

45.000€ pe lună! A cerut cel mai mare salariu din SuperLigă ca să se transfere la FCSB

S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham

Foto Radu Drăgușin nu se mai ferește! Cum a fost surprins pe bancă, în timp ce Tottenham pierdea cu Liverpool

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Radu Drăgușin, OUT de la Tottenham? Ce a apărut în presa britanică, după al 6-lea meci uitat pe bancă

Campion cu FCSB, Alexandru Băluță a spus cum are ”cele mai bune discuții” cu Gigi Becali

Video Hermannstadt - Poli Iași 0-1. Moldovenii au obținut trei puncte uriașe și au urcat pe loc de baraj!

Foto Cum a fost surprins Ianis Hagi alături de colegii de la Alaves: ”Prințul” n-a jucat deloc în ultimele 5 meciuri

Citeşte şi

Haaland, caracterizat în două cuvinte de aceeași legendă care l-a numit ”fotbalist de liga a patra”

Pep Guardiola a făcut în direct calculele pentru titlul din Premier League, după succesul cu Wolves

PEROZA cucerit toate privirile. Soția lui Chris Hemsworth, la cină într-un costum cu pantaloni scurți și pe tocuri

FILM NOWSuri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă

Transformarea extraordinară a lui Ioan Neculaie, unul dintre cei mai bogați români, după numeroasele operații estetice! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Echipa din Cluj transferă un mijlocaș de valoare. Se vor bate la campionat la anul? citeşte ştirea pe ziare.com

Complet interzis pentru șoferii care fac asta pe drumurile din România, pare un gest nevinovat. Amenda este usturătoare citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Doja Cat a purtat un cearșaf pe post de rochie, pe străzile din NY. Fanii s-au împărțit în două tabere: Ți-a ales Kanye West ținuta?

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”