David De Gea, în tricoul lui Manchester United / Foto: Getty Images

Manchester United s-a săturat de gafele lui De Gea! Posibilii înlocuitori ai spaniolului între buturile "diavolilor"

21.07.2020, 13:57
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

David De Gea (29 de ani), portarul lui Man. United, trece prin cea mai grea perioadă a carierei. Spaniolul a comis numeroase greșeli în actualul sezon, iar Ole Gunnar Solskjaer îi caută înlocuitor.

Considerat la un moment dat, cel mai bun portar din lume, David De Gea a fost dorit insistent de Real Madrid. A fost o întreagă telenovelă în 2018 privind transferul său pe Bernabeu, însă în cele din urmă, portarul spaniol a rămas pe Old Trafford. Mai mult, United i-a prelungit contractul până în 2023, cu un salariu anual de 14 milioane de euro.

De Gea a dezamăgit prin prestațiile sale în acest sezon, când numeroasele sale greșeli i-au făcut pe conducătorii diavolilor să-i caute urgent înlocuitor. Totul a culminat cu cele două erori uriașe ale spaniolului din semifinala Cupei Angliei, încheiată cu înfrângerea lui United în fața lui Chelsea, scor 1-3.

Henderson, Onana și Meret pe lista posibililor înlocuitori ai lui De Gea

Dean Henderson ar fi prima variantă pentru poarta lui Manchester United. Henderson a avut un sezon formidabil la Sheffield United, unde a fost împrumutat chiar de clubul de pe Old Trafford. Portarul de 23 de ani a înregistrat 13 jocuri fără gol primit în acest sezon și este văzut ca favorit pentru a-i lua locul lui De Gea. Conform The Sun, Chelsea a intrat pe fir și pregătește o ofertă uriașă pentru Henderson, pentru a-l înlocui pe Kepa Arrizabalaga, cel mai scump portar din lume.

Andre Onana (24 de ani), portarul lui Ajax, a intrat de asemenea în atenția formației lui Solskjaer prin evoluțiile bune avute la clubul batav. Onana a fost transferat de Ajax în 2015 de la academia Barcelonei. Camerunezul are 178 de apariții în tricoul lui Ajax și a contribuit la ascensiunea "lăncierilor" până în semifinalele UCL sezonul anterior.

Poate cel mai surprinzător nume de pe lista lui United este Alex Meret, goalkeeper-ul lui Napoli. Meret a devenit numărul 1 în poarta napoletanilor și s-a vorbit de un interes al lui Chelsea și pentru el. Portarul lui Napoli ar reprezenta cea mai ieftină variantă de transfer pentru Manchester United.

  • 40 de milioane de euro este cota de piață a lui David De Gea, conform transfermarkt
  • 2011 este anul în care De Gea a sosit pe Old Trafford, de la Atletico Madrid

Etichete: manchester united , david de gea , transfer de gea


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare corporală, victima lor fiind o tânără din Republica Moldova. Bărbatul de 41 de ani și soția lui de 37 au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit în telefonul femeii filmări cu agresiunile sexuale la care a fost supusă tânăra moldoveancă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

FCSB revine în Ghencea! ”E semnat contractul cu CSA. Sper să nu se supere MM”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

Cristi Chivu, în fața loviturii carierei! Ajax îi propune un contract pe 5 ani

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce a titrat L'Equipe, după înfrângerea PSG-ului cu Borussia Dortmund din semifinalele Champions League

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Video Cristiano Ronaldo, reușită candidată la golul anului. Comentatorii au fost în delir. ”Dublă” a lui CR7

Citeşte şi

Starul lui Man. United ”arăta ca o felină care mâncase din mâna ei”

Căpitanul lui Manchester United a reacționat, după ce a fost pus pe lista de transferuri

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului, pentru Andrei Nicolescu: „Cu torțe ne mobilizează...” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă