Mikel Arteta / Foto: Profimedia

Mikel Arteta a dat un verdict clar după Manchester City - Arsenal 4-1: "Nu ne-am ridicat la nivelul așteptat"

articol scris de Digi Sport
27.04.2023, 08:09
  • Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1

  • Serie A: Bologna - Juventus, luni, 21:45, DGS 2

Manchester City s-a impus fără drept de apel în fața celor de la Arsenal, 4-1, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 33 a Premier League.

"Cetățenii" au deschis scorul repede și nu le-au dat vreo șansă adversarilor din Londra.

Mikel Arteta, resemnat după eșecul lui Arsenal

Mikel Arteta a recunoscut fair-play superioritatea adversarilor și nu s-a ferit să spună că trupa sa nu s-a ridicat la nivelul așteptat.

"Analiza e clară, echipa mai bună a câștigat meciul. Au fost probabil la nivelul lor maxim, mai ales în prima repriză, iar noi nu ne-am apropiat de potențialul pe care îl avem. Diferența a fost prea mare. În primele 30 de minute toate lucrurile de bază pe care trebuie să le facem nu ne-au ieșit, iar ei ne-au penalizat pentru asta.

Am încercat să schimbăm câteva lucruri dar nu am putut să punem asta în aplicare pe teren. Am jucat contra unei echipe excepționale, dar și noi suntem la rândul nostru o gruparea de excepție, însă astăzi nu ne-am prezentat la nivelul necesar.

Trebuie să acceptăm eșecul. A fost o diferență între eșecul pe care l-am suferit pe Emirates și cel de astăzi. Pe teren propriu ne-am prezentat mult mai bine", a spus Mikel Arteta, conform SkySports.

VIDEO REZUMAT Manchester City - Arsenal 4-1

Manchester City, la două puncte de Arsenal

Manchestester City s-a apropiat datorită succesului la doar două puncte de Arsenal.

Totuși, "Cetățenii" au și două meciuri mai puțin jucate, lucru care îi face să devină favoriți în cursa pentru titlu.

Clasament Premier League

Programul celor două echipe până la finalul sezonului:

Arsenal:

  • Chelsea (A)
  • Newcastle (D)
  • Brighton (A)
  • Nottingham Forest (D)
  • Wolverhampton (A)

Manchester City:

  • Fulham (D)
  • West Ham (A)
  • Leeds United (A)
  • Everton (D)
  • Chelsea (A)
  • Brighton (D)
  • Brentford (D)

Etichete: manchester city , arsenal , mikel arteta


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit

În timp ce regimul islamic încearcă să se replieze pe repede înainte după moartea președintelui Raisi, mulți iranieni se bucură de dispariția unuia dintre cei mai duri reprezentanți ai represiunii. De numele fostului președinte supranumit "Măcelarul din Teheran" se leagă epurările masive, de zeci de mii de morți, din 1979 până acum, dar și faptul că el a implicat Iranul pentru prima dată într-un război direct cu Israelul.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

OUT de la FCSB după eșecul cu Rapid! Gigi Becali: ”Poate găsește să se ducă undeva”. Alți doi jucători vor fi împrumutați

Foto "Dezgustător". Ce a făcut Tyson Fury, după ce a pierdut "Lupta Secolului" în fața lui Oleksandr Usyk

Gigi Becali n-a stat prea mult pe gânduri, după ce Răzvan Lucescu a luat titlul cu PAOK

Fanii lui Tottenham, după ce l-au văzut din nou titular pe Radu Drăgușin: ”Nemernicul a avut la dispoziție jumătate de sezon”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

6.000.000€ pentru Dennis Man!

Singura echipă din Grecia care l-a felicitat pe Răzvan Lucescu, după ce a luat titlul cu PAOK

Real Madrid i-a găsit deja înlocuitor fotbalistului care pleacă după 11 ani de pe Bernabeu

Foto Campionat Mondial în România! ”Bijuteria” de 10.000.000€ a Bucureștiului poate găzdui totul

Citeşte şi

A început pe teren și nu s-a mai oprit până în zori! FOTO Cum a fost surprins Grealish după ce Man. City a cucerit titlul

Erling Haaland le-a închis gura contestatarilor, imediat după ce a câștigat titlul cu Manchester City

PEROZUn bărbat și-a părăsit iubita după o excursie cu cortul: „Nu o voi ierta niciodată pentru ceea ce a făcut”

FILM NOWJennifer Lopez și Ben Affleck, zâmbete largi în fața paparazzilor, tensionați în rest. Detaliul care i-a "scăpat" actorului, după zvonurile divorțului

Un club din Superliga transferă fotbalistul lui Mititelu pe care Dan Petrescu îl are în fruntea listei la CFR citeşte ştirea pe Prosport.ro

FOTO Răzvan Lucescu i-a șocat pe greci: cum a sărbătorit câștigarea titlului citeşte ştirea pe ziare.com

Semnul de circulație care pune în dilemă șoferii români. Ce reprezintă indicatorul rutier de fapt citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”

Digi World

De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim

Digi Animal World

Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a întâmplat”