Nani a lucrat cu Sir Alex Ferguson timp de 7 ani la Manchester United / Foto: Getty Images

Dezvăluire incredibilă din mandatul lui Sir Alex Ferguson la United: "Atunci puteam merge beți la antrenament"

02.01.2020, 19:26
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Sir Alex Ferguson este unul dintre cei mai mari antrenori din lume și o legendă a lui Manchester United, însă era recunoscut și pentru disciplina pe care a impus-o de-a lungul timpului. Cu toate acestea, Nani, care a lucrat cu emblematicul antrenor, susține că existau momente când acesta nu era chiar atât de sever.

Uneori, când erau ocazii speciale, Ferguson nu se supăra nici dacă jucătorii veneau beți la antrenamente.

"Eu niciodată nu am avut probleme. Puteam avea petreceri nocturne la momentul potrivit, dacă aveam liber ziua următoare, de exemplu. Mă puteam distra. Sau în zile speciale, precum Crăciunul sau Anul Nou, nimănui din Anglia nu-i păsa.

După Anul Nou, puteam chiar să mergem beți la antrenament, iar antrenorului nu-i păsa. Asta era acea parte a lui Sir Alex în care știa cum să se comporte cu jucătorii și exista percepția că ar spune 'asta e o zi specială, nu pot să am pretenții'.

Jucam non stop tot anul. Dacă într-o zi Wes Brown se îmbăta, ce făceam? Era o bucurie, un moment de relaxare, un alt mod de antrenament, prostindu-ne. Nu vreau să mint, îmi plăceau nopțile în oraș, dar acum le evit pentru a putea fi capabil să joc la cel mai înalt nivel, să lași deoparte nopțile și să știi când e momentul potrivit pentru a te distra. Practic asta e ceea ce fac eu", a spus Nani pentru Tribuna Expresso.

Nani a jucat 7 ani la Manchester United, cu Ferguson antrenor

Luis Nani (33 de ani) a jucat 7 ani la United și a marcat 25 de goluri în campionat, însă a avut "ghinionul" de a evolua alături de nume uriașe, precum Cristiano Ronaldo sau Wayne Rooney, asfel că era greu să prindă un post de titular.

Nani a ajuns la Manchester United în iulie 2007, transferat de la Sporting pentru 22,5 milioane de euro. După 7 ani a fost împrumutat înapoi la Sporting, iar după un sezon a fost împrumutat din nou la Fenerbahce.

În iulie 2016 a ajuns la Valencia, iar după un an, la Lazio. În iunie 2018 a revenit la Sporting, pentru ca apoi, în februarie 2019, să ajungă la Orlando City, cu care mai are contract până pe 31 decembrie 2021.

Sir Alex Ferguson a antrenat Manchester United 27 de ani

Sir Alex Ferguson, ajuns la 78 de ani, a pregătit Manchester United aproape 27 de ani, din 1986 până în 2013. S-a retras în mai 2013, la 72 de ani.

Sir Alex Ferguson este omul care a adus ultimul titlu pe Old Trafford, în 2013. Cu el pe bancă, Manchester United a cucerit nu mai puţin de 38 de trofee, adică peste jumătate din cele 68 de trofee din istoria clubului.

  • 13 titluri în Premier League, două Ligi ale Campionilor, Cupa Cupelor, Supercupa Europei, Cupa Intercontinentală, Mondialul cluburilor, cinci Cupe, patru Cupe ale Ligii şi zece Supercupe ale Angliei a câştigat Sir Alex Ferguson cu Manchester United.

O tribună de pe arena lui United îi poartă numele scoţianului, care are şi o statuie în faţa "Teatrului Viselor", aşa cum e cunoscut stadionul de 75.000 de locuri al echipei din Anglia cu cele mai multe titluri din istorie (20).

Etichete: manchester united , sir alex ferguson , nani , luis nani


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

Barcelona vrea să renunțe la fotbalistul de 40.000.000€, iar Manchester United a intrat pe fir

Starul lui Man. United ”arăta ca o felină care mâncase din mâna ei”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”