Wenger se simte discriminat din cauza vârstei

Wenger se simte discriminat după sezonul ratat cu Arsenal: "Nu pot accepta asta"

26.03.2018, 20:21
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Arsene Wenger e tot mai contestat de fanii lui Arsenal în acest sezon şi a găsit unul dintre motivele pentru care suporterii "tunarilor" îl vor plecat: se simte discriminat din cauza vârstei.

"Pot accepta consecinţele atunci când munca mea nu este bună, însă să spui că totul se întâmplă din cauza vârstei mele sau a numărului de ani de când sunt la Arsenal nu pot accepta. Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât mai mult eşti discriminat din cauza vârstei", a declarat managerul francez al trupei de pe Emirates.

Wenger (68 de ani) nu se simte apreciat după 22 de ani pe banca londonezilor.

"Te concentrezi să faci lucrurile bine şi ignori alte lucruri. Sunt puţin obosit de acest fotbal modern, în care singurul lucru care contează este imaginea", s-a plâns Arsene Wenger.

Din 1996 pe banca lui Arsenal, francezul Wenger a cucerit 17 trofee cu gruparea de pe Emirates: trei titluri, ultimul în 2004, şapte Cupe şi şapte Supercupe ale Angliei.

"Tunarii" traversează însă un nou sezon ratat, în care au şanse foarte mici de a prinde Liga Campionilor, pe care au ratat-o şi în precedenta stagiune. Se află pe locul 6, la 13 puncte în spatele lui Tottenham, aflată pe poziţia a patra. Singurul trofeu pe care îl mai pot cuceri este Europa League, unde londonezii vor înfrunta CSKA Moscova în sferturile de finală.

Arsene Wenger şi-a prelungit vara trecută contractul cu Arsenal, până în 2019, însă presa engleză a scris recent că şefii clubului sunt decişi să îl înlocuiască în vară. Potrivit jurnaliştilor germani,  fostul antrenor al Borussiei Dortmund, Thomas Tuchel, ar fi favorit să-i ia locul.

Etichete: arsenal , wenger , wenger arsenal , wenger discriminat , wenger se simte discriminat , plecare wenger arsenal


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

Foto Ce s-a întâmplat în capitala Spaniei, după ce Real Madrid a câștigat titlul în La Liga. Cum au procedat ”Galacticii”

Ioan Ovidiu Sabău a spus lucrurilor pe nume, după ”U” Cluj - Dinamo

Săptămâna și scandalul la Dinamo! Ce le-au strigat suporterii jucătorilor lui Kopic, după remiza cu ”U” Cluj

Citeşte şi

Video Manchester City - Wolverhampton 5-1. Erling Haaland, 4 goluri pentru ”Cetățeni”. Arsenal - Bournemouth 3-0

Video Nottingham Forest - Man. City 0-2 / Tottenham - Arsenal 2-3. Rezultatele zilei în Premier League

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”