S-a aflat! Când debutează Zinedine Zidane pe banca naționalei Franței
articol scris de Digi Sport19.07.2026, 07:42
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Aventura lui Didier Deschamps (57 de ani) pe banca ”Cocoșilor Galici” se va înceheia, după ce Franța va disputa și finala mică de la Cupa Mondială contra Angliei (19 iulie, ora 00:00).
În locul acestuia, așa cum anunță presa din Franța, pe banca tehnică a Franței va ajunge Zinedine Zidane (54 de ani).
Zinedine Zidane debutează în septembrie pe banca Franței într-un meci cu Turcia
După anunțul că Zinedine Zidane va deveni noul selecționer, cei de la lequipe.fr au dezvăluit și momentul în care acesta va debuta pe banca ”albaștrilor”.
Potrivit sursei menționate, ”Zizou” va fi pentru prima dată pe banca ”Cocoșilor Galici” pe 25 septembrie, atunci când este programat primul meci din UEFA Nations League - Grupa A.
Pe 10 octombrie, Franța va juca și primul meci acasă cu Zidane selecționer - contra Italiei, tot în UEFA Nations League.
Zinedine Zidane va câștiga un salariu de bază de 3,6 milioane de euro la naționala Franței
Conform informațiilor apărute, în ultimele opt luni, Zinedine Zidane a refuzat orice altă propunere, deoarece și-a dorit exclusiv să preia naționala Franței.
Acum, visul său este aproape să se împlinească, iar cei de la RMC Sport au anunțat remunerație pe care o va avea ”Zizou”.
Concret, Zidane va primi 300 de mii de euro pe lună din partea Federației Franceze de Fotbal, adică 3,6 milioane de euro anual. Un lucru surprinzător este faptul că va avea un salariu de bază mai mic decât cel al predecesorului Didier Deschamps, care încasa anual 3,8 milioane de euro.
Chiar și așa, sursa menționată susține că Zinedine Zidane poate ajunge să câștige până la 450 de mii de euro pe lună dacă își va îndeplini anumite obiective.
Salariul de bază în valoare de 3,6 milioane de euro anual este mic în comparație și cu cel al lui Carlo Ancelotti. Italianul este în acest moment cel mai bine plătit selecționer din lume cu o remunerație anuală de 10 milioane de euro.
Zidane este liber de contract din vara anului 2021, după despărțirea de Real Madrid, iar de atunci a fost vehiculat în repetate rânduri pentru posturi la echipe importante de club și la diverse naționale. Totuși, marele său obiectiv a rămas reprezentativa Franței, iar acest lucru este acum tot mai aproape să se concretizeze.
Etichete: franta , didier deschamps , zidane , zinedine zidane , natioanala frantei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții