Momentul în care Mohamed Salah este accidentat de Sergio Ramos, în finala UCL 2018 / foto: Getty Images

Accidentarea lui Salah, o problemă naţională. "Regele" a fost contactat de preşedintele Egiptului

28.05.2018, 10:05
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Fanii egipteni speră că Mohamed Salah, care s-a accidentat în finala UEFA Champions League în urma unui duel cu Sergio Ramos, se va recupera cât mai rapid, pentru a fi apt la Mondial. Printre susținătorii golgheterului lui Klopp se numără și președintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi. Acesta l-a sunat pe jucătorul lui Liverpool pentru a-l încuraja și a transmis pe Twitter faptul că se roagă pentru acesta ca pentru fiul său.

El-Sisi vine cu vești bune. Salah este încrezător că va reveni și va juca pentru națională în Rusia.

"L-am contactat pe bunul fiu al Egiptului și totodată, fiul meu, Mohamed Salah să-l încurajez după accidentare", a declarat el-Sisi.

"Cum mă așteptam, am văzut în el un erou mai puternic decât accidentarea și este încântat să continue pe drumul spre turneu și excelență", a notat președintele Egiptului pe Twitter.

"I-am spus că a devenit un simbol al Egiptului, care inspiră onoare și curaj. Mă rog la Allah ca un tată pentru fiul său pentru a-și reveni cât mai repede", a mai spus el-Sisi.

Starul lui Liverpool a postat și el pe Twitter un mesaj, în care i-a liniștit pe suporteri.

"A fost o noapte foarte grea aseară, dar sunt un luptător. În ciuda speculațiilor, sunt încrezător că voi fi în Rusia să vă fac mândri. Dragostea și susținerea voastră îmi oferă forța de care am nevoie", a notat Mohamed Salah pe contul personal de Twitter la o zi după finala pierdută în fața celor de la Real Madrid.

Salah, în vârstă de 25 de ani, s-a accidentat la umăr în prima repriză a finalei UEFA Champions League, la scorul de 0-0. El a fost înlocuit cu Lallana în minutul 31.

Egiptul va debuta la Cupa Mondială din Rusia contra Uruguayului pe 15 iunie. Egiptul va întâlni în Grupa A Rusia, Arabia Saudită și Uruguay.

 

 

Etichete: liverpool , salah , klopp , egipt , mohamed salah , salah recuperare , accidentare salah , el sisi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Video FCSB este noua campioană a României! Titlul, asigurat matematic după 2-1 cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Citeşte şi

Arne Slot, ”pus la zid” în Marea Britanie înainte să ajungă la Liverpool: ”E un fel de Erik Ten Hag”

Lovitură pentru Liverpool! Virgil van Dijk este dorit de o altă forță a Europei

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”