Krzysztof Piatek a marcat din nou pentru AC Milan, în meciul cu Empoli / Foto: Getty Images

Video AC Milan - Empoli 3-0. Piatek a marcat din nou, iar echipa lui Gattuso e la un punct de rivala Inter

22.02.2019, 23:53
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Continuă perioada foarte bună a lui AC Milan, care a obţinut a treia victorie consecutivă în Serie A, şi a golgheterului polonez Krzysztof Piatek, ajuns la 7 goluri în 6 partide pentru rossoneri.

Echipa lui Gennaro Gattuso a învins-o cu 3-0 pe codaşa Empoli şi, cel puţin până duminică seară, s-a apropiat la un singur punct de rivala Inter, care încheie etapa a 25-a, pe terenul Fiorentinei.

Echilibrul de pe San Siro s-a rupt în partea a doua. Piatek a deschis scorul la scurt timp după reluare şi i-a călcat pe urme lui Oliver Bierhoff, ultimul milanist care dăduse 4 goluri în primele 4 apariţii ca titular în campionat.

Polonezul are 26 de goluri în acest sezon, în toate competiţiile, şi doar Leo Messi, cu 30 de reuşite, este mai prolific decât atacantul de 23 de ani, dintre jucătorii din primele cinci campionate ale Europei.

Imediat după golul lui Piatek s-a făcut 2-0, prin reuşita lui Franck Kessie, iar Samu Castilejo a stabilit rezultatul final printr-o deviere elegantă din apropiere.

Pe final, Borini s-a bucurat zadarnic - golul său a fost invalidat după analiza video.

În urma acestui rezultat, Milan şi-a consolidat locul 4 în Italia. Are 4 puncte în faţa Romei, care are meci sâmbătă, cu Frosinone, ÎN DIRECT pe Digisport 3, de la ora 21.30.

Milan - Empoli 3-0, ECHIPELE

Milan: Donnarumma - Conti, Musacchio, Romagnoli, Rodriguez - Kessie, Bakayoko (Biglia 80), Paqueta (Borini 69) - Castillejo, Piatek (Cutrone 69), Calhanoglu

Antrenor: G. Gattuso

Empoli: Dragowski - Veseli, Silvestre, Dell'Orco - Di Lorenzo, Acquah (Ucan 66), Bennacer, Krunic, Pasqual (Pajac 74) - Farias (La Gumina 66), Caputo

Antrenor: G. Iachini

Etichete: ac milan , meciuri serie a , krzysztof piatek


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au fost detectate semne de viață

Semne de viață extraterestră au fost observate pe o planetă îndepărtată. Potrivit astronomilor, ei au detectat un compus chimic „produs doar de viață” pe Planeta K2-18b, din constelația Leului. Descoperirea făcută acum un an a fost studiată, vineri, cu ajutorul telescopului James Webb, iar rezultatele vor fi aflate peste câteva luni.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

S-a aflat de ce Parma l-a exclus din lot pe Dennis Man! Anunțul făcut în Italia

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Gigi Becali a râs în hohote: ”Îmi dă 30 de milioane. Eu vreau 35! M-am săturat, plec”

Replica surprinzătoare a lui Ioan Varga pentru Gigi Becali, după ce FCSB a câștigat titlul

Live Video&Text Poli Iași - UTA 0-0, LIVE VIDEO, ACUM, pe DGS 1. Meci important pentru echipa lui Tony da Silva

”Cea mai proastă din istorie. E șocantă”. O româncă a fost ”pusă la zid” pentru ce a făcut la Londra

Citeşte şi

Pioli, OUT! AC Milan și-a ales deja noul antrenor și suporterii au ”explodat”. A apărut o petiție

Video Juventus - AC Milan 0-0. Gazdele au ratat cât pentru două meciuri și rămân la cinci puncte în spatele ”Diavolului milanez”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul! citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”