Giovanni Becali l-a sunat pe Fabregas și i-a propus un jucător din SuperLiga: ”Îmi joc capul pentru el”
articol scris de Digi Sport28.03.2026, 20:04
Media: Digi Sport Special, duminică, 20:15, DGS 1
Tenis: Finala ATP Miami, duminică, 22:00, DGS 1
Andrei Borza (20 de ani), care recent și-a prelungit contractul cu Rapid până în 2028, ar putea reprezenta următorul produs de export al formației giuleștene.
Impresariat de Giovanni Becali, Andrei Borza a fost dorit de mai multe echipe în perioadele de mercato trecute, dar niciuna nu s-a apropiat de clauza de reziliere pe care i-a fixat-o Rapid, 4 milioane de euro.
Giovanni Becali i-a propus lui Cesc Fabregas să îl transfere pe Andrei Borza
În acest context, Giovanni Becali a susținut că i l-a propus lui Cesc Fabregas, antrenorul celor de la Como, pe Andrei Borza pentru ca formația care se află pe loc de Champions League în Serie A să aibă o dublură.
În acest moment, Como îi are pe acest post pe Alberto Moreno (33 de ani) și pe Alex Valle (21 de ani), cumpărat de la Barcelona pentru 6 milioane de euro în vară.
- Como a învins-o cu scorul de 5-0 pe Pisa, în ultima etapă din Serie A.
”De exemplu Cesc Fabregas. Îl sun acum 4 zile, când i-au bătut cu 5-0 pe Torino sau nu mai știu. Și mă uit la meci și zic după meci așa: 'Băi, Cesc'. Îi scriu: 'Felicitări! Dacă cumva termini în primele 4 și joci în Champions League cu Como, ai făcut cea mai mare surpriză fotbalului italian și orașului Como, care este un oraș superb, extraordinar'.
Și îmi răspunde: 'Giovanni, sunt aici în primele 4 și voi rămâne aici'. Data următoare, dau eu să îi spun: 'Bă, dar m-am uitat la fundașul stânga. Ce zici să iei o dublură? Și ca investiție, 20 de ani. Ce ar fi să dai 6 milioane? Că ai dat 16 pe Paz, pe ăia, 14, 15. Eu sunt garanția, îmi joc capul pentru jucătorul ăsta'”, a spus Giovanni Becali, potrivit fanatik.ro.
Rapid îl mai are pe postul de fundaș stânga și pe Robert Sălceanu (22 de ani).
Andrei Borza a ajuns la Rapid în vara anului 2023, atunci când gruparea din București a trimis în conturile Farului suma de 800 de mii de euro. De atunci, fundașul stânga a strâns 91 de meciuri pentru giuleșteni, timp în care a înscris de trei ori și a oferit 8 pase decisive.
Clasamentul din Serie A, Como este pe locul 4
Como se află pe locul 4 în Serie A, cu 57 de puncte, din postura de nou-promovată. În cazul în care va încheia sezonul în primele 4, formația antrenată de Cesc Fabregas va juca direct în faza ligii din Champions League.
Etichete: cesc fabregas , giovanni becali , como , andrei borza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții