Ciprian Tătărușanu a semnat cu AC Milan / Foto: Twitter @AC Milan

Italienii dezvăluie căror portari le-a fost preferat Tătărușanu. ”Donnarumma va avea de învățat de la el!”

13.09.2020, 19:32
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Ciprian Tătărușanu a câștigat lupta pentru tricoul lui AC Milan contra a doi portari din Serie A, Marco Sportiello de la Atalanta și Andrea Consigli de la Sassuolo.

Chiar dacă mai în vârstă decât cei doi italieni, românul a fost preferat deoarece are calități mai bune, scriu cei de la sempremilan.com. 

Italienii fac un portret amplu al lui Ciprian Tătărușanu, despre care scriu că a evoluat excelent la precedenta aventură în Serie A de la Fiorentina. 

Statistici excelente pentru Tătărușanu

Atunci când a devenit titular a închis poarta în 15 partide din 37 jucate, fiind pe locul 2 într-un clasament al portarilor din Serie A. Apoi, sezonul următor nu a încasat gol în 12 partide, doar Sczeszsny și Buffon având un procentaj mai bun decât el.

Iar italienii au remarcat atuurile dar și defectele internaționalului român. Chiar dacă este foarte înalt (1,98 metri),  Tătărușanu se descurcă admirabil în duelurile 1 contra 1 și are reflexe foarte bune la șuturile adversarilor.

Italienii au punctat unde este vulnerabil Tătărușanu

Însă românul are probleme la fazele fixe - judecă greșit ieșirile din poartă, este analiza milanezilor.

În concluzie, aceștia consideră că va fi o rezervă de mare încredere pentru Donnarumma. Mai mult, ei cred că Tătărușanu va avea șanse să joace titular pentru că Stefano Pioli este adeptul unui sistem de rotație pentru ca jucătorii să evite oboseala. Mai mult, ei scriu că Donnarumma va avea multe de învățat de la portarul român.  

Etichete: ciprian tatarusanu , ciprian tatarusanu transfer , gianluigi donnarumma milan , ciprian tatarusanu ac milan


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare corporală, victima lor fiind o tânără din Republica Moldova. Bărbatul de 41 de ani și soția lui de 37 au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit în telefonul femeii filmări cu agresiunile sexuale la care a fost supusă tânăra moldoveancă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

Carlo Ancelotti a spus lucrurilor pe nume, după Bayern Munchen - Real Madrid 2-2

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Lovitura primită de Petrolul Ploiești

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce a titrat L'Equipe, după înfrângerea PSG-ului cu Borussia Dortmund din semifinalele Champions League

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Video Cristiano Ronaldo, reușită candidată la golul anului. Comentatorii au fost în delir. ”Dublă” a lui CR7

Citeşte şi

Ciprian Tătărușanu, umilit din nou în Arabia Saudită! A ajuns la 74 de goluri încasate în acest sezon

Andrei Burcă și Florin Tănase, înfrângere la scor de neprezentare. Ciprian Tătărușanu, victorie în Arabia Saudită

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului, pentru Andrei Nicolescu: „Cu torțe ne mobilizează...” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă