Jonathan Ikone / Foto: Twitter @ losclive

Jonathan Ikone, primul transfer al iernii pentru Fiorentina, confirmat! Cât a costat

articol scris de Digi Sport
31.12.2021, 17:31
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Fiorentina a făcut deja primul transfer al iernii. Jonathan Ikone a semnat cu clubul din Firenze abia în ultima zi a anului, deși făcuse vizita medicală pe 22 decembrie.

Jonathan Ikone, primul transfer al iernii, făcut de Fiorentina

Mutarea a fost confirmată și de campioana Franței, Lille, care s-a ales cu 14 milioane de euro, după ce negocierile au durat 3 săptămâni.

Din suma primită, Lille va rămâne cu 15 la sută dintr-un viitor transfer. 

Ikone a impresionat la Lille și a început să fie titular chiar imediat după ce a venit de la PSG, în iulie 2018.

În acest sezon, Ikone a jucat în 25 de meciuri oficiale pentru Lille, a marcat două goluri și a dat două pase decisive.

Jonathan Ikone e cotat la 22 de milioane de euro

În total, în 3 sezoane și jumătate, Jonathan Ikone a jucat pentru Lille în 146 demeciuri oficiale și a marcat 16 goluri.

Francezul în vârstă de 23 de ani joacă, de obicei, ca aripă dreapta, însă o poate face și pe partea stângă, dar și în spatele vârfului.

  • 22 de milioane de euro este cota de piață a lui Ikone, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.

Etichete: fiorentina , lille , jonathan ikone


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vieții, a calculat câți bani a pierdut și vrea astfel să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra pericolului pe care îl reprezintă dependența față de jocurile de noroc.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

”Tatăl meu `a explodat`!” Fiica unui antrenor a spus totul: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Rapid - Universitatea Craiova 0-1, ACUM, Digi Sport 1. Andrei Ivan a deschis scorul în Giulești

Barcelona nu mai stă la discuții: îi reziliază contractul fotbalistului pe care a plătit 36.000.000€. Anunțul spaniolilor

Exclusiv Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu

Foto Clasamentul din play-out-ul SuperLigii, după etapa a 7-a: FC Botoșani, aproape să realizeze ceea ce părea imposibil

Citeşte şi

Boloni trimite ”săgeți” către PSG după titlul cucerit de parizieni: ”E a doua oară când se întâmplă asta!”

Ladislau Boloni trăiește ”periculos” în Ligue 1. Pe ce loc se află Metz, după înfrângerea cu Lille

PEROZAre 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic pentru felul în care mă îmbrac”

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum vrea Sorana Cîrstea s-o egaleze pe Simona Halep: ”Ea a câștigat deja, m-ar putea lăsa să câștig eu” citeşte ştirea pe ziare.com

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce ocazie s-a lansat citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”