Andrea Pirlo, fostul antrenor al lui Juventus / Foto: Profimedia

Pirlo nu își ia vacanță după plecarea de la Juventus. Anunțul antrenorului + ce echipă îl vrea

articol scris de Digi Sport
28.05.2021, 18:39
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Andrea Pirlo s-a despărțit de Juventus după un singur sezon la cârma "Bătrânei Doamne", chiar primul din cariera sa de antrenor.

Pirlo a încheiat sezonul pe locul 4 și consideră că și-a îndeplinit obiectivul, calificarea în grupele Champions League. Juventus a decis să renunțe la serviciile fostului mijlocaș și a anunțat, astăzi, că Massimiliano Allegri este noul antrenor al echipei.

Pirlo nu își ia vacanță după plecarea de la Juventus

În ziua în care s-a oficializat mutarea, Pirlo a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, spunând că nu regretă alegerea făcută și este gata să înceapă o nouă aventură. Recent, presa din Italia a scris că antrenorul are deja o ofertă de la Sassuolo.

"Primul meu sezon ca antrenor s-a încheiat. A fost complicat, dar, în același timp, minunat. Când Juventus m-a contactat, nu m-am gândit deloc la riscuri, chiar dacă erau destul de clare. Respectul pentru club a primat, iar dorința mea a fost să antrenez la cel mai înalt nivel.

Dacă m-aș putea întoarce în timp, aș face aceeași alegere, în ciuda tuturor obstacolelor pe care le-aș fi întâmpinat. Cu toate acestea, am reușit să îmi ating obiectivele. Aventura nu s-a încheiat cum îmi doream, dar m-a făcut să-mi văd viitorul mai clar.

Sper că voi avea o carieră plină de satisfacții, așa cum a fost și cea de fotbalist. E timpul să o iau de la capăt și să înfrunt noi provocări. Mulțumesc familiei Juventus, care m-a susținut de-a lungul acestui sezon", a transmis Pirlo, pe Instagram, citat de Football Italia.

Andrea Pirlo are ofertă de la Sassuolo

Andrea Pirlo are deja o ofertă interesantă - el este dorit de Sassuolo, care s-a despărțit de Roberto De Zerbi, cel care a semnat cu Șahtior Donețk și va fi rivalul lui Mircea Lucescu în Ucraina.

Astfel, după ce l-a avut sub comandă pe Radu Drăgușin, antrenorul de 42 de ani ar putea antrena acum un alt fundaș român, pe Vlad Chiricheș, jucător de bază în perioada lui De Zerbi. 

Sassuolo a fost foarte aproape de o prezență în cupele europene după un sezon excelent, iar clubul ar mai avea un avantaj odată cu numirea lui Pirlo - Juventus i-ar plăti salariul pe următorul sezon, conform contractului.

Andrea Pirlo a plecat de la torinezi cu două trofee - Cupa și Supercupa Italiei.

Etichete: italia , serie a , juventus , sassuolo , andrea pirlo , allegr


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

Pensia lui Rică Răducanu: nu s-a ferit să spună suma pe care o încasează lunar

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

După ce a promovat cu Parma în Serie A, Dennis Man a spus care este obiectivul lui

Inter i-a fixat prețul lui Ionuț Radu: românul nu a mai apărat de jumătate de an

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”