Răzvan Marin, într-un meci contra lui Juventus / Foto: Profimedia

Răzvan Marin le-a spus tot italienilor: de ce n-a reușit la Ajax și care este situația sa în Serie A

articol scris de Digi Sport
08.04.2021, 17:12
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Răzvan Marin (24 de ani) este titular incontestabil la Cagliari, în Serie A, însă formația sa are o misiune dificilă în lupta pentru evitarea retrogradării.

Mijlocașul român a acordat un interviu în presa din Italia chiar în ziua în care Ajax, fosta sa echipă, va întâlni AS Roma, în sferturile de finală ale Europa League. Partida va fi transmisă ÎN DIRECT de Digi Sport 3, de la ora 22:00.

Răzvan Marin le-a spus tot italienilor: de ce n-a reușit la Ajax și care este situația sa în Serie A

Marin a explicat de ce nu a reușit să se impună la Ajax, după transferul de la Standard Liege, din 2019, pentru 12,5 milioane de euro, dar și despre modul în care a reușit să se adapteze la campionatul italian.

"Experiența de la Ajax a fost pozitivă, dar nu a fost simplă. Am jucat în primele cinci-șase meciuri, iar apoi nu știu ce s-a întâmplat. Nu am fost în cea mai bună formă, iar Ten Haag a făcut alte alegeri. Apoi a fost dificil să mai joc.

În Italia, fotbalul este bazat mai mult pe tactică, trebuie să te gândești mai întâi ce faci cu mingea, pentru că fundașii sunt mai puternici. În Serie A mă simt bine, îmi place. Situația noastră nu e simplă. Avem nevoie de o victorie pentru a ne recăpăta încredere. E greu de spus de ce am ajuns aici. Staff-ul este foarte bune, nimeni nu s-ar fi gândit că vom ajunge în această poziție.

Voi vedea meciului la TV. Îmi place să urmăresc fotbalul internațional. E un meci important nu numai pentru Roma, ci pentru toată lumea fotbalului. Pentru echipa lui Fonseca e esențial să meargă mai departe, dar nu le va fi ușor. Ajax a arătat din nou în acest an că poate face lucruri mari în Europa. Va fi un meci spectaculos", a spus Marin, pentru Corriere Dello Sport, citat de calcionews24.com.

Răzvan Marin a fost jucătorul lui Ajax în sezonul 2019/2020, perioadă în care a strâns 17 meciuri și a reușit două pase decisive. Internaționalul român a fost titular în doar nouă partide ale olandezilor.

Cagliari are trei înfrângeri consecutive în Serie A și ocupă locul 18, cu 22 de puncte, la două lungimi în spatele ultimului loc care asigură salvarea, ocupat de Torino. În runda următoare, formația lui Răzvan Marin va juca pe terenul liderului Inter Milano.

  • 31 de meciuri (29 ca titular), un gol și trei pase decisive a strâns Marin la Cagliari, în acest sezon
  • 12 milioane de euro este cota de piață a lui Marin, potrivit transfermarkt.com

Etichete: italia , serie a , cagliari , ajax , razvan marin


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Fotbaliștii de la FCSB, dezvăluiri neașteptate la un an după ce Farul a luat titlul. ”Nu meritau un comportament civilizat”

Ange Postecoglou, reacție sinceră după ce Tottenham a ajuns la trei înfrângeri consecutive: ”Este corect să spun”

Exclusiv Gigi Becali, sfătuit să îl transfere urgent pe Denis Alibec. ”Singurul jucător care poate face asta”

Oficial A pariat de 50 de ori și acum a primit o nouă suspendare. Ce a transmis Federația

Citeşte şi

Inter i-a fixat prețul lui Ionuț Radu: românul nu a mai apărat de jumătate de an

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Revenire fantastică în a doua semifinală de la Madrid Open. Ce jucătoare se vor întâlni în ultimul act citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”