Florin Talpan

Video Exclusiv Talpan s-a rugat de Lumânare să intervină pe lângă Burleanu, ca "să se găsească o soluţie şi pentru Steaua"

16.07.2018, 14:20
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Înaintea deciziei anunţate de Comisia de Recurs a FRF, în care au fost confirmate hotărârile luate comisiile AMFB şi Academiei Rapid, este promovată din Liga a 4-a, Florin Talpan fusese la sediul Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti. Foarte războinic în alte rânduri, el a fost de data această mult mai împăciuitor.

Dacă scandalul făcut în urmă cu aproape o lună n-a dat roade, de data aceasta a apelat la o variantă mai paşnică. Digi Sport a intrat în posesia unui video care a surprins discuţia dintre juristul CSA Steaua, Florin Talpan, şi o persoană care nu apare în imagini, dar cel mai probabil este preşedintele AMFB, Marian Lumânare. Discuţia a avut loc înaintea sentinţei de la "Recurs", unde memoriul Stelei a fost respins astfel că promovarea Academiei Rapid a fost confirmată.

Conform celor spuse de Florin Talpan după sentinţa Comisiei de Recurs, la FRF a fost înaintată o adresă făcută în numele CSA Steaua, în care se cere ca echipa să joace într-una dintre ligile 1, 2 sau 3.

Mai jos aveţi transcrierea dialogului:

Florin Talpan: Hai să găsim o soluţie. Spuneti unde trebuie să mergem. Eu v-am şi trimis mandatul meu, dat de Petrea. Dat de către ministru către Petrea să mă ocup de problema asta. Vi l-am trimis şi dumneavoastră. Îl aveţi.
Interlocutor: Eu ... Ce vreţi de la mine? Să vă dau hotărârea Comisiei de Apel?
Florin Talpan: Da, eu am făcut o cerere de urgentare. Vă rog, sprijiniţi-mă cu lucrul ăsta. El nu mai răspunde la telefon. N-o spun cu răutate. Haideţi să găsim o soluţie. Cu cearta şi cu ura nu duce la bine.
Interlocutor: Ieri aţi venit la mine şi aţi făcut un circ ...
Florin Talpan: Am venit pentru că şi suporterii ... Ştiţi ce înrăiţi sunt suporterii? Acum s-au dus vreo 10 la Minister. E scandalul cât casa.
Interlocutor: Domnule Talpan şi la Federaţia Română de Fotbal, mă rog, dacă vă lăsaţi loc de bună ziua, vă primea şi discutaţi.
Cine? Eu?
Interlocutor: Păi, nu ştiu.
Florin Talpan: O să ne primească. Vedeţi şi dumneavoastră, la MTS este, de pe urma sesizării suporterilor, este control de la DNA. La Direcţia Teritorială de Sport (n.r. probabil a vrut să spună de Muncă) este control de la DNA. Chiar aşa ajungem? La prostii, aiurea? Eu vă las, vă rog frumos, gândiţi-vă şi haideţi să găsim o soluţie. Încă se mai poate face ceva. Nu după ce e scandalul cât casa. Cum s-a făcut pentru Rapid. Şi au fost primiţi, şi cu contractele astea au fost acceptate de dumneavoastră, că nu este totul negru pe alb.
Interlocutor: Ştiţi foarte bine, când aţi venit prima dată şi m-aţi rugat să merg la domnul Burleanu, v-am spus, a doua zi dimineaţă am fost acolo.
Florin Talpan: Da, dar domnul Burleanu a pasat către dumneavoastră.
Interlocutor: Nu, a doua zi am fost la domnul Burleanu. Şi v-am spus în aceeaşi zi, uite ce a spus domnul Burleanu.
Florin Talpan: Domnul Burleanu, dacă nu vrea să ne ajute, o să vedeţi ce probleme o să aibă cu suporterii. Credeţi-mă!
Interlocutor: Mai aveam puţin să-i cad în genunchi. I-am zis, domnule Burleanu, vă rog frumos, găsiţi o modalitate şi primiţi-i şi pe aceşti oameni, că merită. Aveţi cuvântul meu de onoare!
Florin Talpan: De ce? Cum a făcut pentru Rapid să facă şi pentru Steaua.
Interlocutor: Bine, eu nu i-am spus cum a făcut pentru Rapid. Eu i-am spus ...
Florin Talpan: Schimbările astea de denumiri, cu contractele primite în condiţiile în care nu au. Sunt multe probleme! Hai, eu vă las. Vă rog, rugămintea mea, haideţi să găsim o soluţie. Nu este târziu.
Interlocutor: Cum e redactată hotărârea, le-am zis să mi-o dea şi mie şi o trimit către dumneavoastră.
Haideţi să încercăm să găsim o soluţie!

Etichete: steaua , rapid , comisia de recurs , florin talpan , litigiu steaua rapid , amfb. marian lumanare


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Farul - Sepsi 0-1, ACUM, Digi Sport 1. Safranko a deschis scorul la Ovidiu!

Șumudică, ofertat de U Cluj! Sabău: ”Știu că s-a luat legătura cu el!”

Exclusiv Dani Coman a lămurit totul: ce a răspuns când a fost întrebat dacă vine președinte la Rapid

Exclusiv Daniel Pancu a spus lucrurilor pe nume, după ce a văzut situația în care a ajuns Rapid: ”Sunt foarte trist”

Citeşte şi

Prima reacție a lui Bogdan Lobonț, după comunicatul lui Dan Șucu: ”Vă spun sincer”

”Marea împăcare”. Paul Iacob s-a ținut de promisiune, după ce a fost la un pas de bătaie cu un suporter

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”