Ionuț Nedelcearu (în stânga), în tricoul lui Palermo / Foto: Profimedia

”Un mare profesionist”. Jucătorii lui Palermo, impresionați de Nedelcearu, în cel mai greu moment al fundașului

articol scris de Digi Sport
12.12.2022, 17:40
  • FOTBAL: CSM Focșani - CS Dinamo, sâmbătă, 17:30, DGS 1

  • MEDIA: Fotbal European, sâmbătă, 21:00, DGS 1

Fotbalistul român Ionuț Nedelcearu (26 de ani) trece prin cea mai dificilă perioadă a vieții sale, după ce tatăl său, Marin, s-a stins din viață, duminică.

Fundașul a aflat vestea chiar înaintea partidei de campionat (Serie B), pe care Palermo o disputa acasă, contra celor de la SPAL.

Cu toate acestea, a insistat să fie titularizat și s-a dovedit a fi cel mai bun jucător de pe teren.

Aprecieri pentru devotamentul arătat de Ionuț Nedelcearu

Fanii lui Palermo, dar și colegii săi, au apreciat foarte mult faptul că ”Nede” a ales să joace contra celor de la SPAL și i-au mulțumit prin toate modurile posibile.

Într-o situație de durere extremă, gigantul român a decis să nu-și abandoneze colegii și să joace meciul, unde s-a descurcat excelent. Fundașul central a avut o contribuție majoră, controlându-le incursiunile lui La Mantia și Rabbi”, au scris italienii de la ”Palermo Today”.

Imediat după ce s-a aflat nefericita vesta, antrenorul Eugenio Corini l-a anunțat pe Ionuț că are liber și poate pleca în România în orice moment. Fotbalistul român a refuzat categoric și a ales să joace contra celor de la SPAL. Și s-a descurcat foarte bine.

  • Luni, Ionuț Nedelcearu s-a suit într-un avion cu destinația România pentru a-și conduce părintele pe ultimul drum.

Palermo îi mulțumește sincer

A onorat memoria tatălui său în cel mai bun mod posibil”, a declarat Corini, după meciul cu SPAL. De asemenea, mii de fani ai lui Palermo și-au exprimat regretul și susținerea față de Ionuț Nedelcearu, în aceste momente dificile, pe rețelele sociale.

Din păcate, vestea ne-a șocat. Nici nu îmi pot imagina prin ce trece, pentru că în astfel de situații ești devastat. A fost lăudabil că a jucat, nu a fost ușor și nu a dat deloc dovadă că ar avea emoții. Este un mare profesionist. Suntem alături de el”, a declarat și colegul său din defensivă Ivan Marconi.

  • Marin Nedelcearu a fost și el fotbalist, evoluând pentru Dinamo, Farul, Victoria, Oțelul Galați și FC Brașov.

Etichete: palermo , doliu , nedelcearu , spal , marin nedelcearu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Fraţi români împuşcaţi pe stradă, în Spania: unul a murit pe loc, celălalt e în stare gravă. Atacatorii sunt de negăsit

Doi români au fost împuşcaţi în Spania în plină stradă, sub ochii îngroziţi ai martorilor, care au filmat întreaga scenă. Unul dintre ei a murit pe loc, iar cel de-al doilea, fratele său, este în stare gravă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Imagini greu de privit publicate de ucraineni, cu 4 zile înaintea meciului cu România

Diana Șucu a reacționat imediat după ce Babasha a urcat pe scenă la concertul trupei Coldplay. Ulterior, a șters mesajul

Exclusiv Constantin Budescu semnează! ”Magicianul” va evolua în SuperLigă alături de Dragoș Grigore

După ce fina sa, Gabriela Firea, a pierdut alegerile la scor, Gigi Becali a dezvăluit cu cine a ținut

Exclusiv Arnold Garita cere o ”avere” pentru a semna cu FCSB

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”Mizerabil”. Nu s-au ferit de cuvinte, după Germania - Scoția 5-1

”Rar vezi așa ceva”. Motivul pentru care Manuel Neuer a fost trimis la vestiare de arbitrul Clement Turpin

Exclusiv Gigi Becali nu a stat pe gânduri: ”I-a făcut o ofertă senzațională”. De ce nu s-ar potrivi jucătorul la FCSB

Exclusiv Ilie Dumitrescu a rostit patru nume, după Germania - Scoția 5-1: ”Sunt impresionat”

Citeşte şi

Oficial Un fotbalist cu 71 de meciuri în Serie A a semnat cu o echipă din SuperLigă

Este în lotul României pentru EURO 2024, dar nu mai e dorit la echipa de club

PEROZGoldie Hawn, relaxată și fără inhibiții la plajă. Actrița are 78 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în costum de baie

FILM NOWJude Law a refuzat rolul Superman. De ce nu a crezut că este o mișcare potrivită pentru el

Fantoma călugăriței care bântuie cantonamentul naționalei României la EURO 2024! Povestea bătrânei care trecea prin zid citeşte ştirea pe Prosport.ro

Românca s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Biarritz. A eliminat-o pe principala favorită citeşte ştirea pe ziare.com

S-a deschis plaja artificială din București: Cât costă o zi de relaxare urbană citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Inna, criticată dur de Sanda Ladoși: „A fost pusă să cânte live și nu a putut!” Ce a spus artista despre Andra, Delia și Theo Rose

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Inna, criticată dur de Sanda Ladoși: „A fost pusă să cânte live și nu a putut!” Ce a spus artista despre Andra, Delia și Theo Rose

Digi World

Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai ales pentru cei cu exces de greutate

Digi Animal World

Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”