Marcia Frederick susține că a fost violată timp de doi ani de antrenorul ei

Gimnasta care a învins-o pe Nadia are un trecut groaznic. Antrenorul o obliga să întrețină relații sexuale de două ori pe zi

06.11.2018, 12:28
  • Superliga: Farul - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

  • Premier League: Aston Villa - Liverpool, luni, 22:00, DGS 2

Marcia Frederick, gimnasta care a învins-o pe Nadia Comaneci, are un trecut șocant. Potrivit presei americane, fosta campioană mondială era obligată de către propriul antrenor, Richard Carlson, să întrețină raporturi sexuale de două ori pe zi. Totul sub pretextul de a ajunge la Jocurile Olimpice.

Galerie Foto

La acea vreme, Marcia s-a plâns antrenoarei Muriel Davis Grossfeld, acum în vârstă de 78 de ani, care era șefa lui Carlson, din punct de vedere ierarhic și conducea Academia de Gimnastică, a ignorat însă spusele gimastei.

Unul dintre episoade s-au fi petrecut în 1979, într-o dimineață, chiar în ziua probelor de la Campinatul Mondial. Cu două ore înainte de startul probelor, antrenorul ar fi obligat-o pe gimnasta care avea atunci 16 ani să-i facă sex oral.

"Nu mai aveam rațiune, nu mă puteam gândi la gimnastică", a povestit Frederick într-un interviu dat la începutul anului 2018. Gimnasta spunea că avea în mintea doar acest lucru și se gândea dacă avea să pățească la fel și seara, după încheierea probelor.

Potrivit spuselor sale, aceste abuzuri s-ar fi întâmplat între 1978 și 1980, câteodată chiar și de două ori pe zi.

Din această cauză, cariera sa a luat-o pe o pantă descendentă, deși cu un an înainte, în 1978, devenea campioană mondială. Abuzurile s-ar fi petrecut vreme de doi ani. "Doi ani, dar pentru mine au părut zece", a spus Frederick.

După ce s-a plâns chiar Federației americane, în 1980, nu s-au luat măsuri împotriva lui Carlson. Câteva decenii mai târziu, după ce în SUA a explodat scandalul cu medicul Nassar, care ar fi violat peste 140 de gimnaste, Marcia a făcut din nou dezvăluiri despre povestea prin care trecuse, ca parte a fenomenului #MeToo.

Cu toate acestea, cazul său nu a fost tratat cu o atât de mare amploare. Potrivit presei americane, probabil că motivul ar fi fost lipsa de anvergură a sa la nivel olimpic. În cele din urmă, Carlson, care a continuat să antreneze până în 2015, a primit o interdicție de 3 ani.

Momentul în care Marcia Frederick a detronat-o pe Nadia Comăneci

Marcia Frederick a devenit prima gimnastă americană campioană mondială. S-a întâmplat în 1978, la Strasbourg, când americanca a luat medalia de aur la paralele, detronând-o pe românca Nadia Comăneci, considerată de presa de la acea vreme "personificarea perfecțiunii".

În plus, americanca o avea ca idol tocmai pe Nadia, având un poster cu ea chiar în dormitor.

"Asta era gimnasta pe care trebuia să o bat. Ea era", spunea Marcia într-un interviu la începutul acestui an. Nadia Comâneci a făcut istorie la Jocurile Olimpice din 1976, când a câștigat 3 medalii de aur și șapte note de 10.

Etichete: nadia comaneci , nassar , gimnasta abuz sexual , marcia frederick , gimnaste viol , scandal abuz gimnastica


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
De ce a fost descalificat reprezentantul Olandei înaintea finalei Eurovision 2024

Olanda a dezvăluit noi informații despre incidentul care a dus la descalificarea lui Joost Klein de la Eurovision 2024, scrie The Independent.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto ”Mândră de tine”. A venit din Cipru pentru Elias Charalambous și a întors toate privirile în Capitală

Se știu meciurile de baraj! Când se vor disputa partidele de menținere/promovare

Video Dinamo a prins ”barajul”! Voluntari și FCU Craiova au retrogradat în Liga 2. Botoșani va merge și ea la meciurile de menținere/retrogradare

Exclusiv Viitorul antrenor al lui Dinamo, anunțat în direct

E gata! Tottenham a spus ”DA” și fundașul central va pleca la vară

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Andrei Ivan, tentat să plece de la Universitatea Craiova? ”Sezonul viitor vor fi multe schimbări”

Mesajul clar transmis de Alex Mitriță, după hat-trick-ul din Farul - Universitatea Craiova 3-3

Farul - Univ. Craiova 3-3. Oltenii au revenit spectaculos de la 0-3 și rămân în cursa pentru locul 2

Decizie greu de înțeles la Bayern, la două luni după ce a anunțat despărțirea de Thomas Tuchel

Citeşte şi

Nadia Comăneci e încrezătoare în forța de joc a Simonei Halep: ”Abia aștept să o văd!”

Gimnasta ale cărei poze postate pe rețelele sociale "ar trebui interzise"

PEROZIrina Shayk, apariție surprinzătoare după ce a făcut furori la MET Gala 2024. Cum a fost fotografiată pe străzile din New York

FILM NOWCameron Diaz și Keanu Reeves, din nou împreună într-un film, după 28 de ani. Cum au fost surprinși pe platourile de la „Outcome”, pelicula regizată de Jonah Hill

Ultrașii radicali din Peluza Sud ’97, derapaj morbid împotriva lui Adrian Mititelu, după ce FC U a retrogradat citeşte ştirea pe Prosport.ro

O favorită a publicului a depășit greu adversara, clasată sub locul 100 WTA. E în sferturi la Roma citeşte ştirea pe ziare.com

Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape de România citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Fosta lui Dorian Popa, fana ținutelor care-i arată formele voluptoase și bronzul. Babs, în fustă minusculă sau rochie cu spatele gol

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Fosta lui Dorian Popa, fana ținutelor care-i arată formele voluptoase și bronzul. Babs, în fustă minusculă sau rochie cu spatele gol

Digi World

Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”