Cristina Neagu și Crina Pintea, în lupta pentru handbalista anului 2018! Ambros Martin, candidat la cel mai bun antrenor

25.12.2018, 20:10
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Cristina Neagu (30 de ani) are șansa de a fi desemnată a treia oară drept cea mai bună handbalistă a anului, în sondajul realizat pe site-ul handball-planet.com. Printre cele 32 de sportive nominalizate se regăsește și numele Crinei Pintea (28 de ani), proaspăta jucătoare a celor de la Gyor, și cel mai bun pivot al Campionatului European din Franța. Chiar dacă n-a mai apucat să evolueze în Final Four-ul de la Paris, ”interul” celor de la CSM București a demonstrat până atunci că este în continuare o handbalistă de top, astfel că n-avea cum să lipsească de pe lista celor mai bune jucătoare ale lumii.

Portalul handball-planet.com este cel care organizează pentru al 8-lea an consecutiv această prestigioasă anchetă, juriul fiind desemnat din jurnaliști de prestigiu de la ”Marca” (Spania), dar și de la alte publicații importante din țări cu handbal feminin dezvoltat, atât la nivel de club, cât și la națională. Neagu a câştigat în 2015 şi 2016.

Românii care vor să le voteze pe cele două românce o pot face pe linkul de mai sus al site-ului citat, portalul Handball Planet, mai ales că votul va dura până pe 5 ianuarie 2019. De asemenea, pe lângă cea mai bună jucătoare a lumii în 2018 va fi aleasă și echipa anului, cele mai bune 7 handbaliste ale sezonului deci, dar și cea mai bună apărătoare a anului.

În plus, la secțiunea cel mai bun antrenor a fost desemnat și Ambros Martin, spaniolul care este selectioner al României, locul 4 la ultimele Europene, antrenor și în Rusia, la Rostov pe Don.

Iată lista de mai jos cu cele 32 de sportive:

Portari: Amandine Leynaud (Gyori Audi ETO KC / Franța), Kari Aalvik Grimsbo (Gyori Audi ETO KC / Norvegia), Ana Sedoykina (Rostov-Don / Rusia), Katrine Lunde (Vipers Kristiansand / Norvegia)
Extreme stânga: Majda Mehmedovic (CSM București / Muntenegru), Polina Kuznetsova (Rostov Don / Rusia), Siraba Dembele Pavlovic (Toulon Syr-Var Handball / Franța), Nadine Schatzl (FTC-Rail Cargo / Ungaria.
Interi stângaCristina Neagu (CSM București / România), Eduarda Amorim (Gyori Audi ETO KC / Brazilia), Noemi Hafra (FTC Rail Cargo / Ungaria), Estelle Nze Minko (Siofok KC / Franța)
Centri: Stine Bredal Oftedal (Gyori Audi ETO KC / Norvegia), Daria Dmitrieva (HC Lada Togliati / Rusia), Cornelia Nycke Groot (Gyori Audi ETO KC / Olanda), Andrea Lekic (CSM București / Serbia)
Interi dreapta: Anna Vyakhireva (Rostov Don / Rusia), Katarina Bulatovic (ZRK Buducnost Podgorica / Muntenegru), Ana Gros (Brest Bretagne Handball / Slovenia), Alexandra Lacrabere (Fleury Loiret HB / Franța)
Extreme dreapta: Yulia Managarova (Rostov Don / Rusia), Carmen Martin (OGC Nice Cote d'Azur Handball / Spania), Jovanka Radicevic (CSM București / Montenegru), Katarina Krpez Slezak (Erd HC / Serbia)
Pivoți: Hedi Loke (Storhamar Handball Elite / Norvegia), Dragana Cvijic (CSM București - Serbia), Kari Brattset (Gyori Audi ETO KC / Norvegia), Crina Elena Pintea (Gyor / România)
Apărători: Beatrice Edwige (Metz Handball / Franța), Eduarda Amorim (Gyori Audi ETO KC / Brazilia), Kelly Dulfer (Copenhaga Handball / Olanda), Sabina Rosengren Jacobsen (CSM București / Suedia).

Componența juriului

Jozsef Simon (Nemzeti Sport, Hungary)
Michal Pomorski (handball.pl, Poland)
Jorge Dargel (MARCA, Spain)
Amina Idrizi (24rakomet.mk, Macedonia)
Ibolya Szekeres (Time Out Mag, Norway)
Laura Agena (Handball-Planet.com, Argentina)
Jasmin Tajic (Oslobodjenje, Bosnia and Herzegovina)
Života Bogdanović (Handball-Planet.com, Serbia)
Nagore Odriozola (Revista Líderas, Spain)
Stig Nygard (TV 2, Norway)
Igor Grachov (xsport.ua, Ukraine)
Lars Bruun-Mortensen (TV 2, Denmark).

3 titluri de cea mai bună handbalistă a lumii are Cristina Neagu, în ancheta Federaţiei Internaţionale de Handbal: 2010, 2015 și 2016.

Etichete: cristina neagu , ambros martin , crina pintea , cea mai buna handbalista a lumii


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vieții, a calculat câți bani a pierdut și vrea astfel să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra pericolului pe care îl reprezintă dependența față de jocurile de noroc.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

”Tatăl meu `a explodat`!” Fiica unui antrenor a spus totul: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Scene reprobabile în Giulești! Paul Iacob a sărit la bătaie cu un suporter

Ce concluzii au tras Andrei Ivan și Nicușor Bancu, după victoria cu Rapid din Giulești

Foto Clasamentul play-off-ului SuperLigii, după etapa a 7-a: FCSB, campioană! Universitatea Craiova și CFR Cluj, pe podium

Video Rapid - Universitatea Craiova 1-2. Oltenii au dat lovitura în prelungiri! Giuleștenii, fără victorie în play-off

Citeşte şi

Tatăl Cristinei Neagu a murit. CSM București: ”Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!”

"Mi-e scârbă și îmi ajunge!" Mihaela Evi anunță că se retrage după "mizeria" de la meciul de sâmbătă

PEROZAre 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic pentru felul în care mă îmbrac”

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum vrea Sorana Cîrstea s-o egaleze pe Simona Halep: ”Ea a câștigat deja, m-ar putea lăsa să câștig eu” citeşte ştirea pe ziare.com

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce ocazie s-a lansat citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”