dinamo
Saeid Heidarirad este portarul lui Dinamo / Foto: Sport Pictures

Scandal de proporții în handbalul românesc! Oficialii lui Dinamo vor să retragă echipa din campionat și să o mute în Ungaria

03.03.2020, 08:14
  • Media: Digi Sport Special, luni, 21:00, DGS 1

  • Media: Liga Digisport, luni, 19:00, DGS 1

Handbalul masculin românesc poate pierde echipa care a avut cele mai bune rezultate în ultimii ani, din cauza deciziei Federației de a reduce numărul jucătorilor extracomunitari pe care fiecare formație îi poate folosi.

Oficialii lui Dinamo au anunțat că se gândesc foarte serios să se retragă din "Liga Zimbrilor", campionatul României, și sî îi mute pe "dulăi" în Ungaria.

"Dacă nu se reușește schimbarea acestei decizii, ne gândim ca din sezonul viitor să nu mai participăm în campionatul românesc și să participăm într-unul dintre campionatele din țările încojurătoare, cel mai probabil în Ungaria.

De ce Ungaria? Avem un lobby foarte bun acolo, după ce Marian Cozma a jucat ani buni acolo. Avem și o relație foarte bună cu clubul Vesprem. Am luat deja legătura cu federația maghiară și încercăm să găsim o soluție", a anunțat Ovidiu Semen, team-managereul dinamoviștilor, pentru TVR Sport.

Totul a început după ce Federația Română de Handbal a decis ca fiecare echipă din handbalul masculin românesc să poată folosi maximum trei jucători extracomunitari. Decizia este una cruntă pentru Dinamo, fiindcă "dulăii" au în lot opt jucători străini.

Daniel Georgescu: „Este un act criminal, jucătorii plâng la antrenament”

Finanţatorul celor de la Dinamo, Daniel Georgescu susţine că atmosfera la echipă a fost pur şi simplu distrusă de decizia luată. “Sunt jucători pe care i-am văzut plângând după această decizie. La propriu, plângeau la antrenament. E greu să-i mobilizezi. Vom merge în fața Ministrului și la CNCD. Decizia poate fi revocată de MTS. Este un act criminal. Nu e prima oară când vor să ucidă Dinamo. Când aveam 4 extracomunitari au vrut să limiteze la 2, acum au revenit. O fac odios", a declarat Georgescu pentru Radio Sport 1.

"Au votat împotriva noastră unul a cărui soție este antrenor la un lot de junioare, altul care, împreună cu soția, lucrează la Centrul Olimpic de la Iași. Să înțelegeți de ce handbalul este acolo. Preocuparea lor este de a controla în unanimitate.

De răzbunare, dar nu se gândesc că dau în atâția suporteri, într-un spirit. E schemă studiată. Nicio clipă nu s-au gândit la handbalul românesc. Nu există nicio prevedere în acest sens. Ce s-ar întâmpla dacă fiecare club angajează 16 străini comunitari? Unde mai intră românii?

Fac apel la toți oamenii din handbal. Chiar îi mulțumesc domnului Vasile Stângă, de la rivalii steliști, pentru susținerea vocală. Alții poate se bucură, dar aș fi trist să știu asta. E nevoie de unitate”, a spus Georgescu pentru sursa citată.

Etichete: dinamo , frh , federatia romana de handbal


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Înmormântări cu stil. Lumea secretă și plină de culoare a funeraliilor din Ghana

 A fost o înmormântare pregătită timp de doi ani. Defunctul zăcea într-o morgă din Greater Accra, Ghana, așteptând în letargie glacială în timp ce se făceau planurile pentru ultima lui călătorie. Trebuiau găsite fonduri, construit un sicriu, organizată o procesiune, respectate ritualuri, multe dintre acestea fiind învăluite în secret. Totul trebuia să fie perfect. La urma urmei, bărbatul, Nii Agbetekor, fusese liderul militar tradițional suprem al orașului Nungua, scrie CNN în debutul unui amplu material dedicat obiceiului funeraliilor spectaculoase din țara africană.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

MERCATO 2025 | Toate transferurile verii sunt aici. Transfer de 65 de milioane de euro la Arsenal

Sora lui Ronaldo a dat cărțile pe față, după absența de la înmormântarea lui Diogo Jota: "Mi-e rușine!"

Marian Iancu n-are dubii, după ce a văzut Supercupa FCSB - CFR 2-1: ”Avem și noua campioană”

Au început negocierile pentru transferul lui Louis Munteanu! Suma e fără precedent în istoria SuperLigii

Video FCSB - CFR Cluj 2-1. GOL în minutul 90+2 și roș-albaștrii au câștigat Supercupa României

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Răsturnare de situație la Dinamo! A transferat un atacant pe 1 iulie, însă după 6 zile i-a făcut ”vânt”

Răzvan Marin, întors din drumul către PAOK și Udinese! Decizia celor de la Cagliari este una clară

Au bătut palma! Al doilea cel mai scump transfer al verii: 80 de milioane de euro

Direct din liga a treia! Înlocuitorul lui Ianis Hagi a semnat

Citeşte şi

Georgi Milanov, la ora adevărului! A dezvăluit motivele pentru care s-a întors la Dinamo

Video Cătălin Cîrjan a spus pe loc ce are de gând, după ce a aflat că Sturm Graz s-a interesat de el

PEROZSoția lui Mihai Leu, primele declarații după moartea sportivului: "El știa exact ce se întâmplă, dar ne ascundeam unul de altul"

FILM NOWSingurele două femei care l-au impresionat pe Brad Pitt. Actorul era la începutul carierei: „Am încercat să mă concentrez pe muncă”

A răbufnit după atacul lui Giovanni Becali: "M-a abandonat după 3 luni. Nu mai răspundea la telefon" citeşte ştirea pe Prosport.ro

Reacția lui Kopic, după ce Politic a debutat cu gol la FCSB: "Era important" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Mădălina Ghenea, apariție solară într-o rochie mini galbenă, cu picioarele lungi și bronzate în prim-plan. Nonșalanță plină de farmec

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mădălina Ghenea, apariție solară într-o rochie mini galbenă, cu picioarele lungi și bronzate în prim-plan. Nonșalanță plină de farmec

Digi World

Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul Vitruvian”

Digi Animal World

Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”