Peter Hornyak, extrema dreaptă a ungurilor, în meciul cu Uruguay / Foto: Profimedia

Suedia a învins, Capul Verde s-a retras, meciul zilei la CM de handbal e Germania - Ungaria (21:30, Digi Sport 4)

articol scris de Digi Sport
19.01.2021, 11:49
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Selecţionata Suediei, afectată de numeroase absenţe, a învins echipa gazdă a Campionatului Mondial de handbal masculin, Egiptul, cu 24-23, luni, şi va începe grupele principale cu maximum de puncte, patru, transmite AFP.

Linus Persson, autor a opt goluri în acest meci, a înscris golul care a făcut diferenţa (min. 59), scandinavii reuşind să revină de la un pasiv de patru goluri (10-14), în debutul reprizei secunde. Pivotul Mohamed Mamdouh (Dinamo Bucureşti) a marcat 4 goluri, iar portarul Karim Hendawy (HC Dobrogea Sud Constanţa) a apărat 10 mingi (procentaj 31%), potrivit Agerpres.

Capul Verde s-a retras, Uruguay urcă în Grupele Principale

Portugalia şi Franţa vor începe şi ele grupele principale cu maximum de puncte, 4, după victoriile reuşite luni. Lusitanii au dispus de Algeria cu 26-19, iar Franţa a câştigat la limită în faţa Elveţiei (25-24), echipă care a beneficiat de forfait-ul de ultim moment al selecţionatei SUA. Kentin Mahe, cu 7 goluri, a fost cel mai bun marcator al Franţei, echipă medaliată cu bronz la Mondialul din 2019.

  • Capul Verde s-a retras de la Campionatul Mondial și a plecat deja spre casă, astfel că Uruguay s-a calificat în Grupele Principale, deși a primit 87 de goluri și a înregistrat un golaveraj minus 55 de goluri după primele două partide.
  • Capul Verde a rămas cu mai puțin de 10 jucători în lot din cauza coronavirusului
  • Meciul zilei, Germania - Ungaria (Grupa A), e transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 4, de la 21:30

CM de handbal masculin. Rezultatele de luni

Grupa E
Norvegia - Austria 38-29
Franţa - Elveţia 25-24

Clasament:
1. Franţa 6 puncte
2. Norvegia 4
3. Elveţia 2
4. Austria 0

Grupa F
Islanda - Maroc 31-23
Portugalia - Algeria 26-19

Clasament:
1. Portugalia 6 puncte
2. Islanda 4
3. Algeria 2
4. Maroc 0

Grupa G
Suedia - Egipt 24-23
Macedonia de Nord - Chile 32-29

Clasament:
1. Suedia 6 puncte
2. Egipt 4
3. Macedonia de Nord 2
4. Chile 0

Grupa H
Coreea de Sud - RHF (Federaţia Rusă de Handbal) 26-30
Slovenia - Belarus 29-25

Clasament:
1. RHF 5 puncte
2. Slovenia 4 puncte
3. Belarus 3 puncte
4. Coreea de Sud 0

  • Primele trei clasate din fiecare grupă s-au calificat în grupele principale ale competiţiei.

Grupa a III-a
Clasament

1. Portugalia 4 puncte
2. Franţa 4
3. Islanda 2
4. Norvegia 2
5. Elveţia 0
6. Algeria 0

Grupa a IV-a
Clasament:

1. Suedia 4 puncte
2. RHF 3
3. Slovenia 2
3. Egipt 2
5. Belarus 1
6. Macedonia de Nord 0

  • Primele două clasate se vor califica în sferturile de finală.

Programul zilei a șaptea la CM de handbal masculin din Egipt

Japonia – Angola, ora 16:30, Grupa C, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2
Bahrain – DR Congo, ora 19:00, Grupa D
Qatar – Croația, ora 19:00, Grupa C
Spania – Tunisia, ora 19:00, Grupa B, ÎN DIRECT pe Digi Sport 4
Brazilia – Polonia, ora 21:30, Grupa B
Danemarca – Argentina, ora 21:30, Grupa D
Germania – Ungaria, ora 21:30, Grupa A, în DIRECT pe Digi Sport 4

Etichete: cm de handbal , dinamo handbal , cm de handbal 2021 , handbal egipt , germania - ungaria


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

Pensia lui Rică Răducanu: nu s-a ferit să spună suma pe care o încasează lunar

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

"Mi-e scârbă și îmi ajunge!" Mihaela Evi anunță că se retrage după "mizeria" de la meciul de sâmbătă

Campionatul European de Handbal din Danemarca. Franța - Norvegia, finala competiției. Programul ultimei zile

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”