Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026 / Foto: Profimedia

Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026. Tot ce trebuie să știi despre competiția începutului de an

articol scris de Digi Sport
04.02.2026, 15:10
  • SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1

Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026 | În perioada 6-22 februarie, circa 2.900 de sportivi reprezentând peste 90 de comitete olimpice naționale vor concura în 116 probe pe gheață și pe zăpadă, la opt sporturi și, respectiv, 16 discipline sportive.

Jocurile Olimpice de iarnă revin în Europa în 2026, locul în care a apărut schiul alpin, la Milano-Cortina, în regiunea de nord a Italiei, cunoscută la nivel mondial pentru pârtiile de schi extraordinare și stațiunile sale faimoase pentru sporturilor de iarnă, potrivit olympics.com.

Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026 | Cum a obținut Italia dreptul de organizare

În 2018, Italia și Suedia au transmis dosarele de candidatură pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă 2026. Italia a transmis dosarul pentru Milano-Cortina d'Ampezzo, iar Suedia pentru Stockholm și Are.

Anul următor, Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a ales, la 24 iunie, la Lausanne, cu prilejul celei de-a 134-a Sesiuni, cu 47 de sufragii pentru, dosarul de candidatură depus de Italia, în timp ce dosarul Suediei a primit doar 34 de voturi.

Întregul proces de candidatură s-a desfășurat pe fondul îngrijorărilor privind costurile în creștere asociate pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă. În cadrul procesului precedent de depunere a candidaturilor pentru ediția din 2022 mai multe state s-au retras pe fondul îngrijorării publice privind potențialele cheltuieli mari sau a unor posibile întreruperi a lucrărilor premergătoare competiției. Drept urmare, CIO a schimbat procedurile sale pentru a reduce costurile privind depunerea dosarelor de candidatură și a găzduirii olimpiadei de iarnă.

După desemnarea Italiei ca țară gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026, a fost înființată, la 9 decembrie 2019, Fondazione Milano-Cortina 2026 pentru a organiza, pentru a promova și pentru a disemina evenimentele culturale și sportive legate de Jocurile Olimpice și Paralimpice. Fondazione Milano-Cortina 2026 respectă principiile cartei olimpice, codul de etică al Comitetului Internațional Olimpic și Acordul semnat la Lausanne în 24 iunie 2019, potrivit olympics.com, citat de Agerpres.

Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026 | Ceremonia de deschidere, pe 6 februarie

Ceremonia de deschidere va avea loc în data de 6 februarie, pe stadionul San Siro din Milano, și va implica artiști de renume internațional care vor participa la un spectacol uimitor, printre care vedeta americană Mariah Carey, câștigătoarea de cinci ori a Premiilor Grammy, câștigătoarea Globului de Aur, artista italiană Laura Pausini, starul muzicii italiene Andrea Bocelli, actorul și producătorul Pierfrancesco Favino și actrița italiană Sabrina Impacciatore. Spectacolul ceremoniei este realizat de compania Balich Wonder Studio, coordonatorul ceremoniei este Marc Balich.

Ceremonia marchează în mod oficial startul Jocurilor Olimpice. În deceniile trecute, din motive de organizare logistică, unele evenimente competiționale preliminare s-au desfășurat, ocazional, înaintea debutului ceremoniei de deschidere a olimpiadei, un exemplu fiind Jocurile Olimpice de vară de la Paris din 2024.

În acest an, la Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina unele probe de calificare vor debuta înaintea ceremoniei de deschidere, respectiv la 4 februarie.

Parada delegațiilor și aprinderea vasului olimpic vor rămâne momentele de referință ale ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Milano-Cortina 2026.

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice se va desfășura la 22 februarie, în Verona Arena, cunoscută oficial ca Verona Olympic Arena, fiind un spectacol de muzică, artă și spiritul pur al sportului, celebrând unitatea și legăturile durabile între sportivi și națiuni.

Evenimentul va aduce un omagiu tuturor participanților înainte de predarea tradițională a ștafetei olimpice, aducând un omagiu reușitelor și conexiunilor obținute în timpul Olimpiadei și privind cu încredere spre viitor privind Mișcarea Olimpică. Întregul spectacol al ceremoniei este pus în scenă de compania specializată pentru organizarea de evenimente Filmmaster.

Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026 | Cum au fost realizate medaliile și cât valorează

Medaliile pentru Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026 sunt realizate de Monetăria de stat italiană, Instituto Poligrafico e Zecca dello Stato (IPZS), care este și sponsor oficial al Jocurilor Olimpice și Paralimpice Milano-Cortina 2026.

Distincțiile au două fețe împletite, simbolizând apogeul călătoriei sportivilor și a celor care-i însoțesc, discurile sunt realizate de IPZS din materiale reciclate recuperate de la companiile care reciclează deșeuri și vor avea un înalt grad de calitate. Doar medaliile din 1912 au fost realizate din aur solid, ulterior au fost realizate din argint și sablate cu șase grame de aur pur așa cum este prevăzut în îndrumarul oficial al Comitetului Internațional Olimpic.

La prețurile din prezent, medaliile de aur care vor atârna la gâtul campionilor olimpici de la Milano-Cortina vor avea fiecare puțin peste 687 de euro valoare în aur. Medaliile de argint sunt realizate în principal din argint veritabil, un aliaj care conține de obicei cupru, ajutând la rezistența la uzură, menținând în același timp luciul medaliei. Medaliile de bronz sunt realizate din cupru pur.

Un total de 1.146 de medalii sunt produse pentru olimpici pentru a fi acordate în cele 195 de evenimente, din care câte 245 sunt dedicate locului I (aur), locului II (argint) și locului III (bronz), iar câte 137 sunt realizate pentru sportivii paralimpici pentru fiecare din cei care ocupă locul I (aur), locul II (argint) și locul III (bronz).

Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026 | 3 state debutează la JO de iarnă

Trei state vor debuta la Jocurile Olimpice de Iarnă, la ediția din acest an, de la Milano-Cortina: Benin, Guineea-Bissau și Emiratele Arabe Unite.

La 29 ianuarie, Comitetul Internațional Olimpic a anunțat că a aprobat participarea a 13 sportivi din Rusia și 7 din Belarus care vor concura la Jocurile Olimpice Milano-Cortina în calitate de sportivi individuali neutri, fără purtarea drapelului și fără intonarea imnului lor național, potrivit olympics.com.

Italia a mai găzduit de două ori Jocurile Olimpice de iarnă, la Cortina d'Ampezzo, între 26 ianuarie și 5 februarie 1956, și la Torino, în perioada 10-26 februarie 2006.

Aceasta este prima ediție a Jocurilor Olimpice desfășurată în mandatul actualei președinte a Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry, care a preluat conducerea CIO la 23 iunie 2025.

Ștafeta torței olimpice se va încheia pe 6 februarie, după o călătorie de 12.000 de kilometri prin cele 110 provincii ale Italiei, în care a fost purtată de 10.001 de persoane.

Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026 | Mascotele oficiale ale competiției

Mascotele oficiale ale Jocurilor de la Milano-Cortina 2026 sunt Tina (mascota olimpică) și Milo (mascota paralimpică). Tina este prescurtarea de la Cortina, iar Milo este prescurtarea de la Milano. Perechea va fi acompaniată de șase fulgi de zăpadă, numiți ''Flo'', care simbolizează spiritul olimpic.

România va fi reprezentată la cea de-a XIV-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă Milano-Cortina d'Ampezzo de 29 de sportivi, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Însoțiți de echipele tehnice, 28 de sportivi titulari și o rezervă, care vor locui în șase sate olimpice, vor concura la nouă discipline sportive.

Cei șapte purtători de drapel ai României sunt: Julia Sauter (patinaj artistic) - Milano, Kata Mandel (snowboard) și Alexandru Ștefănescu (schi alpin) - Livigno, Daniela Toth (schi sărituri) și Paul Pepene (schi fond) - Predazzo, Raluca Strămăturaru (sanie) și Mihai Tentea (bob) - Cortina d'Ampezzo.

Etichete: jo de iarna 2026 , jocurile olimpice de iarnă milano-cortina 2026 , program jo de iarna 2026 , milano-cortina 2026


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Războiul s-a mutat în spațiu. Doi sateliți ruși au „vânat” zeci de aparate europene: „Operațiunea poate paraliza țări întregi”

În ultimii ani, doi sateliți ruși au spionat în mod regulat navele spațiale europene, urmărindu-le de la distanță mică și, aparent, încercând să le intercepteze datele și să le analizeze activitatea. Informațiile obținute ar putea permite Rusiei să preia controlul asupra sateliților, să îi doboare din orbită sau să le „injecteze” propriile date.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

MERCATO 2026 | Toate transferurile iernii sunt aici. Joao Paulo, prezentat la FCSB!

"Divorțează de mine de 6 ori pe zi!" Jelena Djokovic "rupe" tăcerea

Lovitură uriașă: Cristiano Ronaldo a plecat din Arabia Saudită!

Lovitură de proporții: Cristiano Ronaldo a spus "DA"! Transferul la care nu se aștepta nimeni

La un pas de o decizie istorică, după 4 ani! Furie în Ucraina: "Iresponsabil" / "Degenerat"

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text UTA - CFR 0-0, ACUM, la Digi Sport 1. Gol anulat pentru gazde

E gata: Laurențiu Reghecampf a spus "DA" și semnează până în 2028!

Surpriză! Portughezii au făcut anunțul despre Cristiano Ronaldo

Gata! A plecat din țară, după accidentul grav de pe "drumul morții" din România

Citeşte şi

Moment rar! Cristi Chivu, în centrul atenției la Jocurile Olimpice de Iarnă

România merge la JO Milano-Cortina cu o singură medalie cucerită în cei 102 ani de competiție

PEROZKim Kardashian și Lewis Hamilton, cel mai nou cuplu de vedete!? Cei doi ar fi petrecut împreună un weekend romantic în Marea Britanie

FILM NOWRobert Pattinson și Zendaya, mire și mireasă în posterul filmului „The Drama”. Imaginea a strâns aproape 3 milioane de like-uri

Vrea să plece de la FCSB! Prima echipă care e gata să-l transfere pe fotbalistul adus cu sute de mii de euro citeşte ştirea pe Prosport.ro

FC Barcelona, gata de finala Champions League: anunțul momentului din Spania citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Madonna, filmată în timp ce dansa provocator într-un furou și haină de blană, la 67 de ani. Imaginile i-au cucerit pe fani: „Superbă”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Madonna, filmată în timp ce dansa provocator într-un furou și haină de blană, la 67 de ani. Imaginile i-au cucerit pe fani: „Superbă”

Digi World

O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu se întâmplă ca în filme!”

Digi Animal World

Mini, pisicuța călătoare. Trăiește într-o dubă alături de stăpânul ei, un bărbat de 37 de ani: "Ne-am adaptat amândoi"