Graciela Sosa, mama lui Fernando Baez Sosa / Foto: Profimedia

Mama tânărului omorât în bătaie, primele declarații după ce instanța a dictat închisoare pe viață pentru agresori

articol scris de Digi Sport
08.02.2023, 14:48
  • Liga Florilor: Gloria Bistrița - Minaur Baia Mare, miercuri, 17:00, DGS 2

  • Interviurile Digi Sport: Andrei Prepeliță, joi, 00:00, DGS 1

Cinci tineri jucători de rugby din Argentina au primit pedeapsa cu închisoare pe viață, pentru uciderea unei persoane la ieşirea dintr-un bar de noapte, în urmă cu trei ani.

Ce a spus Graciela Sosa după ce ucigașii fiului său au primit închisoare pe viață

Galerie Foto

Fernando Baez Sosa, un student de 18 ani, a fost lovit cu pumnii şi picioarele și ucis pe data de 18 ianuarie 2020 la Villa Gesell, o staţiune balneară situată la aproximativ 400 km sud de Buenos Aires.

După aflarea sentinței, Graciela Sosa, mama victimei, a oferit primele declarații pentru presa din Argentina.

"Am simțit emoție și pace în inima mea. Știu cine mi-a ucis fiul, iar acum sunt mai liniștită. Au fost opt inși împotriva unui om lipsit de apărare. Știau foarte bine ce fac. S-au simțit bine când mi-au omorât fiul.

Azi l-am văzut pe Fer zâmbind, iar acum se poate odihni în pace. Doar asta am așteptat în ultimii trei ani. M-am simțit mai liniștită după ce am aflat cine mi-a omorât copilul.

Este foarte greu să-i iertăm. Mi-au luat fiul care mersese în vacanță să se distreze. Fiul meu s-a întors, dar într-o cutie închisă din care nu va mai ieși niciodată. Absența lui este veșnică, suferința noastră este veșnică ", a declarat Graciela Sosa, conform Buenos Aires Times.

Mama lui Fernando Baez Sosa a dezvăluit că încă mai ascultă mesajele audio trimise de fiul său înainte să moară: "Nu pot să renunț la el!", a recunoscut Graciela Sosa, printre lacrimi.

  • Maximo Thomsen (23 de ani), Ciro Pertossi (22), Enzo Comelli (22), Matias Benicelli (23) şi Luciano Pertossi (21) - închisoare pe viață, Ayrton Viollaz (23), Blas Cinalli (21) şi Lucas Pertossi (23) - 15 ani de închisoare.

Unul dintre condamnați a leșinat în momentul în care a aflat verdictul

Galerie Foto

Justiţia argentiniană a pronunţat, luni, sentinţe cu închisoarea pe viaţă împotriva a cinci tineri jucători de rugby pentru uciderea unei persoane la ieşirea dintr-un bar de noapte în urmă cu trei ani, după un proces îndelung mediatizat.

Alţi trei participanţi la încăierare, dintr-un grup de prieteni cu vârste între 21 şi 23 de ani, au fost condamnaţi la câte 15 ani de închisoare pentru "participare secundară" la uciderea lui Fernando Baez Sosa, un student de 18 ani, lovit cu pumnii şi picioarele pe data de 18 ianuarie 2020 la Villa Gesell, o staţiune balneară situată la aproximativ 400 km sud de Buenos Aires.

Tribunalul din Dolores avea pe rol de câteva săptămâni cazul celor opt tineri acuzaţi de omucidere dublu agravată, întrucât au comis crima în grup şi cu premeditare. Drama a generat o puternică emoţie în Argentina, antrenând manifestaţii în mai multe oraşe, între care Villa Gesell şi Buenos Aires.

Procesul a acaparat atenţia opiniei publice şi verdictul, pronunţat de tribunal în condiţii de maximă securitate, a fost transmis de mai multe posturi de televiziune.

"Dreptate pentru Fernando!" sau "Dreptate înseamnă pedeapsă pe viaţă!" se putea citi pe pancartele şi tricourile afişate de apropiaţi ai familiei lui Fernando Baez Sosa, dar şi pe ale familiilor victimelor unor fapte similare. Zeci de manifestanţi s-au aflat în faţa tribunalului, protejat de un cordon de poliţişti.

Acuzaţii, coechipieri la un mic club de rugby din Zarate (nord de Buenos Aires), au rămas tăcuţi pe tot parcursul procesului. Prin vocea unuia dintre ei, aceştia au cerut clemenţă şi iertare, susţinând că niciodată "nu au avut intenţia de a-l ucide".

La anunţarea verdictului cu închisoare pe viaţă, unul dintre ei, considerat şeful grupului, Maximo Thomsen, a leşinat, determinând întreruperea şedinţei pentru câteva minute.

În afara tribunalului, verdictul a fost salutat cu strigăte de bucurie.

Etichete: graciela sosa , fernando baez sosa


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina. Datele prezentate la nivelul UE de către Eurostat

Numărul cetățenilor ruși care dețin permise de ședere valabile și autorizații de ședere permanentă în țările Uniunii Europene a crescut cu 105 mii de la începutul războiului din Ucraina. La sfârșitul anului 2021, 771,8 mii de ruși dețineau astfel de documente, iar până la sfârșitul anului 2025, numărul acestora a ajuns la 876,6 mii. Numărul total a crescut cu 13,6%, conform datelor Eurostat, citate de Volna.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Gata: ”Nu vor mai veni la națională!” Primele două nume cerute în echipa României, după cele 4 eșecuri la rând

A venit confirmarea oficială: lovitură de proporții pentru România în drumul către EURO!

Video România - Suedia 0-1. ”Tricolorii” au uitat să câștige! A 4-a înfrângere la rând pentru elevii lui Gică Hagi

Gică Hagi a făcut anunțul despre viitorul său, după România - Suedia 0-1: ”Am pierdut 4 meciuri. Punct!”

S-a decis: urmează să își prezinte demisia, după ”umilința” din Liga Națiunilor

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”Brutal”: Leo Messi a luat microfonul și a făcut toată Argentina să plângă! ”Vă jur!”

Video Devastat! Starul Argentinei care a plâns în hohote la retragerea lui Leo Messi: ”Dumnezeule!”

Video Surpriză! Argentina - Benin s-a oprit și nici măcar Leo Messi nu se aștepta la ce a urmat

Foto Antonela Roccuzzo a coborât pe teren la retragerea lui Messi de la Argentina: imagini pentru istorie

Citeşte şi

La 47 de ani, legendarul sportiv a anunțat: "Nu-mi amintesc nimic, nicio secundă din vreun meci pe care l-am jucat!"

Un puști este acuzat că a răspândit COVID-19 la 400 de persoane și riscă 15 ani de închisoare! Cum se apără

PEROZCe s-a ales de Demi Rose, modelul de pe Instagram care avea aproape 18 milioane de urmăritori. Viața ei s-a schimbat radical

FILM NOWSylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre noi trebuia să plece

Fundașul român de 17 ani a semnat cu Juventus Torino contract de seniori! „Are o chestie, dincolo de 1,90 m înălțime” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Am ajuns de râsul lumii: naționala României Under 21 a luat șapte goluri de la Spania citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă mai întorc niciodată"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă mai întorc niciodată"

Digi World

Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății

Digi Animal World

Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”