Gary Lineker, analist sportiv / Foto: Getty Images

Boicot la BBC în favoarea lui Lineker. I s-a recomandat "să citească scorurile și să facă reclamă la cartofi prăjiți"

articol scris de Digi Sport
11.03.2023, 08:52
  • La Liga: Real Madrid - Alaves, marți, 22:30, DGS 2

  • Premier League: Tottenham - Manchester City, marți, 22:00, DGS 1


Gary Lineker (62 de ani) a fost suspendat provizoriu de către BBC după remarcele considerate nepotrivite atunci când a comparat proiectul noii legi a imigrației cu acțiunile Germaniei naziste în anii 30.

Foști colegi de-ai lui Lineker, Ian Wright (59 de ani) și Alan Shearer (52 de ani) au anunțat că sunt solidari cu Lineker după decizia conducerii postului și că nu se vor prezenta la următoare emisiune Match of The Day.

Shearer și Wright au anunțat că nu se vor prezenta la emisiunea Match of the Day, în spirit de solidaritate cu suspendatul Gary Lineker

Am informat postul BBC că nu mă voi prezenta mâine la emisiune”, a scris Alan Shearer pe Twitter.

Toată lumea știe ce înseamnă Match of the Day pentru mine, dar le-am transmis celor de la BBC că nu voi fi acolo mâine. Solidaritate”, a scris și Ian Wright.

Niciunul dintre ei nu a spus însă ce vor face dacă acest provizorat, cum este numit de către oficialii de la BBC, legat de Lineker, se va permanentiza.

Afirmațiile considerate inadecvate de către BBC, i-au adus lui Lineker suspendarea provizorie de pe post

Gary Lineker a produs dezbateri aprinse după ce a spus despre proiectul viitoarei Legi a Imigrării că „este oribil. Nu există un aflux mare (n.r. de imigranți). Acceptăm mult mai puțini refugiați decât alte țări europene importante. Aceasta este doar o politică incomensurabil de crudă care vizează cei mai vulnerabili oameni în limbaj, care nu este diferit de cel folosit de Germania în anii 1930”.

Va înceta să prezinte Meciul zilei până când vom avea o poziție clară și agreată cu privire la utilizarea de către el a rețelelor sociale”, a informat BBC. Totuși, Sky News susține că măsura este mai degrabă definitivă pentru că Lineker „nu este dispus să-și ceară scuze” .

Nu am spus niciodată că Gary ar trebui să fie o zonă fără opinie sau că nu poate avea un punct de vedere asupra problemelor care contează pentru el, dar am spus că ar trebui să nu se implice în problemele partidelor politice”, se mai arată în comunicat.

Atac la adresa lui Lineker: "să se limiteze să citească rezultatele meciurilor și să promoveze cartofii prăjiți”

Ministrul de Interne din Guvernul Marii Britanii regretă că fotbalistul a comparat o măsură „legală, proporțională și plină de compasiune” cu Germania nazistă din anii ’30.

Tot din zona politicii Conservatoare, lui Lineker i se cere ca „în loc să dea lecții, să se limiteze să citească rezultatele meciurilor și să promoveze cartofii prăjiți”.

Lineker a fost criticat şi de ministrul Imigraţiei, Robert Jenrick, care a spus că prezentatorul ''se află departe de publicul britanic''.

''Copiii mei sunt nepoţii unor supravieţuitori ai Holocaustului şi cred că astfel de cuvinte nu ar trebui aruncare cu uşurinţă. Gary Lineker este plătit din banii cetăţenilor britanici şi este dezamăgitor că se află atât de departe de publicul britanic", a spus Jenrick la Times Radio, citat de AS.com.

Lineker a fost în 2022 cel mai bine plătit realizator de la BBC, pentru al cincilea an consecutiv, câştigând între 1.350.000 şi 1.354.999 de lire sterline (în jur de 1,5 milioane de euro) pentru ''Match Of The Day'' şi ''Sports Personality Of The Year''. El a acoperit la BBC în 2022 şi Cupa Mondială din Qatar.

Etichete: gary lineker , meciul zilei , lineker suspendat


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii au invadat Harkovul trecând granița nestingheriți

În ultimele zile, forțele ruse au ocupat în jur de 100 de kilometri de teritoriu ucrainean din regiunea Harkov; în estul Ucrainei, Rusiei i-a luat luni de zile ca să obțină aceleași rezultate, relatează BBC. „Nu a fost nicio primă linie de apărare. Rușii au intrat pur și simplu”, a spus un comandant din trupele speciale care au eliberat teritorii vaste în timpul ofensivei surpriză a armatei ucrainene din toamna anului 2022.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza

Exclusiv ”Cu mine vorbești cu 'domnul Rotaru', Iliuță!”. Mihai Rotaru, reacție arogantă la adresa lui Ilie Dumitrescu

E gata: primul transfer al FCSB-ului! Ce salariu va primi jucătorul

Video Ce nu s-a văzut la TV! Gigi Becali și-a aruncat telefonul în direct și la scurt timp a rămas fără șapca de 450 € | VIRAL

"Coșmar! Nu putea fi mai rău pentru Simona Halep!" Presa din SUA, reacție tranșantă

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

De nicăieri! Anunț făcut în direct: "Ne-am înțeles cu Jose Mourinho!"

Fratele geamăn al lui Edgar Ie a reacționat, după scandalul care a ”zguduit” Dinamo

Oficial Prima națională care a anunțat lotul pentru EURO 2024

Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!

Citeşte şi

Adevăratul motiv al răspândirii COVID-19 în Italia şi Spania? Momentul crucial ar fi fost descoperit: "A fost o nebunie!"

Un copil l-a întrerupt pe Ion Țiriac pentru a-l corecta și l-a lăsat fără cuvinte: ”Câți ani ai, Vasilică? De unde știi?”

PEROZAu strălucit mai ceva ca modelele de pe podium. Demi Moore, cu câinele în brațe, Salma Hayek, de mână cu soțul, la prezentarea Gucci

FILM NOWCameron Diaz și Keanu Reeves, din nou împreună într-un film, după 28 de ani. Cum au fost surprinși pe platourile de la „Outcome”, pelicula regizată de Jonah Hill

Reacția lui U Cluj despre transferul lui Alex Chipciu la FCSB! Marele vis al căpitanului: ”Cred că are o șansă reală” citeşte ştirea pe Prosport.ro

WTA Roma: cum s-a terminat disputa dintre Danielle Collins și Irina Begu, după ce românca a salvat cinci mingi de meci citeşte ştirea pe ziare.com

Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape de România citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Bebe Rexha, într-o zi obișnuită, fără machiaj de scenă. A ieșit la plimbare cu simpaticul ei cățel, pe străzile din Los Angeles

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Bebe Rexha, într-o zi obișnuită, fără machiaj de scenă. A ieșit la plimbare cu simpaticul ei cățel, pe străzile din Los Angeles

Digi World

Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”