Cornel Dinu va împlini 70 de ani pe 2 august

Cornel Dinu a fost internat azi noapte la Spitalul Floreasca

30.05.2018, 09:33
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Cornel Dinu, fostul mare fotbalist al lui Dinamo şi al naţionalei României, a fost internat la Spitalul Florească din cauza unor probleme respiratorii. "Procuroru'" a intrat marţi dimineaţă în direct la emisiunea Digi Sport Matinal şi totul părea în regulă, însă pe parcursul zilei nu s-a simţit bine, iar seara medicii au luat hotărârea să-l interneze pentru a fi permanent sub observaţie medicală.

În intervenţiile TV de ieri, Cornel Dinu s-a arătat din nou dezamăgit de acţiunea liderilor Peluzei Cătălin Hîldan, care au fost primiţi în Consiliul de Administraţie al clubului care în acte nu mai e deţinut de Ionuţ Negoiţă, ci de un anume George Drăghia. Despre ei, Dinu crede că urmăresc mai ales binele personal, decât al clubului pe care susţin că-l iubesc.

"Ei nu vor să conducă Dinamo, să creeze acel suflu care e în străinătate. Ei vor să trăiască în continuare călduţ, cu privilegiile lor imorale. E dureros că s-a ajuns ca Dinamo să fie condusă de competenţa unui coafor", a precizat Cornel Dinu.

Dinu va împlini pe 2 august 70 de ani. El va rămâne în clinică mai multe zile pentru un set complex de analize. "A fost internat la noi în spital azi noapte", a confirmat Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

În 2011, după un infarct, Cornel Dinu a fost supus unei operaţii pentru montarea unui by-pass coronarian.

Etichete: dinamo , dinu , cornel dinu , dinu internat , dinu la floreasca


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

OUT pentru restul sezonului! Lovitura primită de Dinamo cu două etape înainte de finalul campionatului

Dennis Politic a vorbit despre tensiunile de la Dinamo: ”Am avut o întâlnire toți”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”