Florin Talpan, juristul CSA Steaua București / Foto: Digi Sport

"Mi s-a pus pumnul în gură!" Talpan lansează acuzații grave: "Dosarul e închis în beciul Tribunalului"

28.02.2019, 18:57
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Florin Talpan, juristul CSA Steaua, a depus o nouă plângere la Tribunalul București în care reclamă mai multe nereguli în procesele pe care le are cu Gigi Becali. Astfel, în cazul dosarelor proceselor privind prejudiciul și palmaresul dintre Steaua și FCSB, Talpan reclamă lipsa de obiectivatate a instanțelor, dispariția unor probe din dosar, tergiversarea proceselor, precum și ascunderea unei cereri de recurs în beciul Tribunalului.

Conform juristului CSA Steaua, această cerere de recurs ar fi trebuit să ajungă pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel încă de acum 2 luni.

"A fost necesar să dau telefoane, să mă deplasez la Tribunal de câteva ori, ca să mi se spună în final că, de fapt, acest dosar (n.r. - care trebuia deja judecat la Curtea de Apel Bucureşti), stă închis în beciul Tribunalului Bucureşti, prin „bunăvoinţa“ unor persoane (n.r. - ar trebui ca reprezentanţii Tribunalului Bucureşti să precizeze care sunt acelea).

Este inadmisbil şi este de neconceput ca în Romania anului 2019 să se întample astfel de fapte. În sprijinul cui sunt aceste fapte? Cine şi pentru ce reţine la beci dosarul, pentru a se tergiversa judecarea acestuia?”, a afirmat Talpan pentru Prosport.

Talpan mai acuză și faptul că judecătorii s-au transformat în "avocații" lui Gigi Becali, mai ales în procesul privind palmaresul Stelei. Astfel, juristul CSA spune că judecătoarea care a admis cererea FCSB în procesul legat de marcă, dar care a fost infirmată de Curtea de Apel, este aceeași din din dosarul pentru recuperarea prejudiciul.

"Judecătoarea cauzei a dat o soluţie greşită şi atunci când a pronunţat pe fond o hotărâre în favoarea FCSB, în dosarul nr. 31705/3/2015, hotărâre care a fost infirmată atât de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, care au pronunţat decizia civilă nr. 989A/2016, cât şi de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au pronunţat decizia civilă nr. 1628/2018. Nu înţeleg de ce s-a suspendat dosarul şi de ce nu a fost transmis Curţii de Apel? De ce se tergiversează acest dosar? Pentru a ajuta FCSB-ul?. În legătură cu dosarul 48951/3/2017, având ca obiect constatarea palmaresului Stelei, la solicitarea dumneavoastră pot să vă precizez că, încă de la începutul judecăţii, în prezenta cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art.16 alin. 3 şi art. 1 alin. 3 din Constituţia României şi art. 10 din Legea 304/2004, potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil, la soluţionarea cauzei de către o instanţă imparţială şi independentă.

În momentul în care chiar mi s-a pus „pumnul în gură“ şi nu am mai fost lăsat să vorbesc, mi-am dat seama că este vorba de o aparentă stare de imparţialitate a judecătoarei. Ca urmare a acestui fapt, am recuzat-o”, se mai arată în scrisoare”, a mai transmis Florin Talpan.

Etichete: steaua , gigi becali , fcsb , florin talpan


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O profesoară a aflat că iubitul o înșală și a pus la punct un plan sinistru de răzbunare. S-a dat de gol povestind totul în jurnal

O profesoară de școală primară din Marea Britanie a pledat vinovată la mijlocul procesului în care era judecată pentru uciderea iubitului ei și a recunoscut că l-a atras în dormitor cu o partidă de sex, l-a legat de pat și l-a înjunghiat în gât, după care i-a îngropat cadavrul în grădina din spatele casei.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

Video&Foto Un fotbalist de la CFR a intrat pe internet și l-a înjurat pe David Miculescu! Cei de la FCSB s-au răzbunat în autocar

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Gigi Becali vrea TREI jucători de la Farul! Câți bani i-a plătit până acum lui Gică Hagi pe transferuri

Avionul echipei la care joacă și un internațional român a fost lovit de un fulger

Anunț din interior! Ce se întâmplă cu Ianis Hagi, după ce în ultimele 4 meciuri a fost uitat pe bancă

Liverpool s-a săturat! L-a scos la vânzare pe Mohamed Salah și i-a setat prețul

Citeşte şi

Gigi Becali a spus care e singurul său regret din acest sezon: "Nu mai fac niciodată așa ceva!"

Elias Charalambous a câștigat titlul cu FCSB, iar presa din Cipru a reacționat imediat

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Neluțu Varga face anunțul mult așteptat: ”Petrescu se va ocupa de mâine ” citeşte ştirea pe ziare.com

Tunelurile și catacombele secrete de sub România: Există peste 500 de astfel de structuri, iar Ceaușescu voia să circule cu mașina pe sub București citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”