nea george

Proiectul prin care Copos voia să facă din Rapid cea mai tare echipă din România prinde contur

06.10.2018, 10:33
  • SuperLiga: ”U” Cluj - Petrolul, sâmbătă, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA - Farul, sâmbătă, 18:30, DGS 1

George Copos (65 de ani) nu mai are în prezent nicio treabă cu fotbalul, după ce a fost eliberat din închisoare în urma procesului din ”Dosarul Transferurilor”, astfel că își canalizează întreaga atenție atenție asupra afacerilor. Fostul finanțator al echipei de fotbal Rapid a demarat în noiembrie anul trecut unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale sale. Este vorba despre ”Ana Tower”, o clădire turn, de 24 de etaje și o înălțime de peste 100 de metri, situată în imediata apropiere a Hotelului Crowne Plaza, care-i aparține de asemenea . În acest moment, fundația este turnată iar în paralel se lucrează deja și la o altă clădire, dedicată pentru parcare.

Proiectul ambițios al lui Copos, care acum iată prinde contur de la o zi la alta, este însă mult mai vechi, de pe vremea în care omul de afaceri era în mare vogă și se ocupa și de destinele grupării de lângă Podul Grant. ”Berlusconi din Giulești”, cum era alintat pe vremuri de fanii alb-vișiniilor, visa încă din 2006 să construiască două turnuri în zona Casei Presei Libere.

”Avem autorizaţiile pentru cele două turnuri. Va fi un proiect extrem de important şi pentru Rapid pentru că de acolo vor veni bani importanţi. Vor fi spaţii de închiriat, în principal. Echipa nu va mai avea nicio problemă”, spunea George Copos în urmă cu 12 ani, când conducea Rapidul.

Din diferite motive, proiectul a demarat abia acum, iar datele par oarecum diferite, cel puţin din punctul de vedere al numărului de etaje.

Construcția, care va avea 50.000 de metri pătrați, și al cărui termen de finalizare este decembrie 2019, se face exclusiv din bugetul lui Copos, după cum el însuși a mărturisit pentru profit.ro, anul trecut.

”Va fi o clădire doar de birouri. Avem autorizații și am început deja construcția de două săptămâni. Vor fi credite și banii noștri pentru construcție. Eu sunt român și investesc în România. Va fi un proiect unic!”, a spus Copos.

Etichete: george copos , copos rapid , ana tower copos , proiect unic copos


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Culisele acordului plănuit de Washington și Moscova privind războiul. La ce este dispus să renunțe Putin pentru bunăvoința lui Trump

Întreaga lume așteaptă să afle deznodământul celei mai așteptate întâlniri la nivel înalt de la invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina: cea dintre Vladimir Putin și Donald Trump. Washingtonul și Moscova urmăresc să ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina, care ar consolida ocuparea, de către Rusia, a teritoriilor capturate în timpul invaziei militare, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune, citate de Bloomberg. Zelenski riscă să i se prezinte o înțelegere de tipul „acceptă sau renunță” în ceea ce privește cedarea a părți din teritoriul ucrainean, în timp ce Europa se teme că va fi lăsată să monitorizeze încetarea focului câtă vreme Putin își reconstruiește forțele.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Gigi Becali a intrat în direct după revenirea cu Drita și a exclamat: ”Sunt două lucruri mari. Am câștigat doi jucători”

Kosovarii n-au niciun dubiu, după ce FCSB a revenit de la 0-2 și a bătut-o pe Drita

”Cea mai frumoasă femeie din lume” a divorțat după 4 ani și și-a anunțat în premieră decizia radicală: ”Niciodată!”

Britanicii exclamă: ”Ianis Hagi și-a ales noul club”

Exclusiv Stelea a auzit ce i-a zis Politic lui Becali și nu s-a mai abținut: ”Nu spuneam niciodată! Are o problemă”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv A fost de ajuns un singur meci! Ilie Dumitrescu s-a convins: ”Cel mai bun din Liga 1”

Exclusiv Bancu, tot mai aproape să plece de la Craiova? Semnalul dat de olteni în piață

Cătălin Cîrjan a reacționat după ce Dinamo a fost dominată de Metaloglobus și a anunțat: ”S-a operat”

E gata: s-a făcut transferul! Dennis Man pleacă din Italia pentru vizita medicală. Toate detaliile mutării

Citeşte şi

Exclusiv I-a spus în față lui Mircea Lucescu faptul că-l dă afară: ”N-am ce face!”

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

PEROZAndreea Marin, în pantaloni foarte scurți din blugi, într-o apariție pe placul fanilor: "Ai picioare de model!"

FILM NOWUn scandal banal în bancă, momentul crucial care i-a schimbat viața lui Charlize Theron. Cum a ajuns superba blondă star de cinema

„La FCSB așa pierdeam nopțile cu fotbaliștii! Mă luase valul”. Dezvăluiri ale portarului care l-a enervat pe Gigi Becali citeşte ştirea pe Prosport.ro

Sancțiuni dure anunțate de UEFA pentru Craiova: ”Mirel Rădoi este vinovat”. Stadionul, suspendat BREAKING NEWS citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Miley Cyrus, ședință foto îndrăzneață pentru coperta revistei Perfect. Fanii s-au împărțit în două tabere

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Miley Cyrus, ședință foto îndrăzneață pentru coperta revistei Perfect. Fanii s-au împărțit în două tabere

Digi World

“Arma secretă” împotriva oboselii care apare după zboruri lungi. Ce recomandă un medic pentru a preveni și combate jet lag-ul

Digi Animal World

Momentul când un șarpe își devorează partenerul, sub privirile îngrozite ale turiștilor. Imaginile sunt virale