kunzman-docs-car-19692
Lee Kunzman a fost pilot de curse / Foto: Getty Images

Povestea pilotului care a păcălit moartea de două ori: "Știam că am gâtul rupt, picioarele erau într-o parte, capul în cealaltă"

07.06.2020, 14:06
  • Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:00, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, sâmbătă, 19:00, DGS 1

Lee Kunzman, ajuns acum la 75 de ani, este o legendă în Statele Unite ale Americii și este considerat a fi unul dintre cei mai duri piloți care au concurat vreodată pe un circuit de curse.

Kunzman are o poveste incredibilă, după ce a reușit să scape cu bine din două accidente care ar fi trebuit să îl coste viața, sau cel puțin mobilitatea. Cu zâmbetul pe buze, fostul pilot a povestit:

"Îmbătrânesc, dar imi amintesc absolut tot, nu mi-am pierdut niciodată conștiința", a explicat bărbatul.

Lee Kunzman: "Îmi spuneam: 'Dacă respiri, mori!'"

Pe 5 iunie 1970, Kunzman a lovit cu mașina unul dintre parapeții circuitului din Odessa, Missouri, a trecut peste el și a dărâmat un gard de peste trei metri înâlțime, înainte ca mașina să explodeze și să ardă:

"Știam că mașina este în flăcări și că e îmbibată în combustibil. Îmi amintesc că îmi spuneam: 'Ai mare grijă. Dacă respiri, mori'. În momentul în care am ieșit, în sfârșit, din mașină, am încercat să alerg către un pompier.

Ăla a fost momentul în care mi-am dat seama că am gâtul rupt, pentru că picioarele mele erau într-o parte, iar capul în cealaltă", a adăugat fostul pilot.

Lee Kunzman a avut noroc că a ajuns pe mâinile doctorului Ward Dunseth, care l-a ajutat să prevină paralizia permanentă: "M-a acoperit imediat cu haine umede, lucrul care, probabil, m-a salvat de la niște arsuri de gradul trei. La un moment dat a găsit un rezervor pe care l-a umplut cu apă și m-a băgat în el, ca să pot pluti, în timp ce îmi țineam capul și gâtul în drumul spre spital".

Deși a povestit totul într-o manieră optimistă, Kunzman a suferit arsuri care i-au lăsat urme pe față si pe gât. Nasul i-a fost ars, la fel și sprâncenele și genele, și a avut dificultăți uriașe în a închide ochii o perioadă lungă de timp.

Doctorii i-au spus lui Lee Kunzman că nu va mai concura vreodată

A fost internat în spital timp de 45 de zile, însă a dezvăluit că în momentul în care a fost externat se gândea doar că trebuie să conducă din nou:

"Chiar dacă știam că trebuie să stau și să aștept să mă vindec, știam că voi putea, apoi, să concurez din nou și asta m-a motivat mult. Chiar dacă un doctor foarte cunoscut mi-a zis că acest lucru nu va mai fi posibil, am vrut să îi demonstrez că se înșală și am reușit", a mai povestit fostul pilot în vârstă de 75 de ani.

La doar un an de la revenire, Lee Kunzman a suferit un accident groaznic

Kunzman s-a întors pe circuit, însă doar un an mai târziu s-a confruntat cu o provocare și mai mare. În timp ce testa o mașină în Ontario, a avut un accident:

"A trebuit să învăț din nou să citesc, să scriu, să merg și să vorbesc. Am suferit o traumă foarte serioasă la creier. Recuperarea a luat doi ani de zile, dar m-am întors și aproape am câștigat o cursă importantă din Atlanta un an mai târziu", a spus, în încheiere, Lee Kunzman.

Etichete: lee kunzman , kunzman , pilot de curse


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Anunț surprinzător făcut de Putin: „Rusia își va reduce cheltuielile de apărare”. Ce spune despre Trump

Preşedintele Vladimir Putin a declarat, vineri, că Rusia intenţionează să-şi reducă cheltuielile militare începând de anul viitor, punându-se într-un evident contrast cu planul NATO adoptat săptămâna aceasta de a-şi creşte cheltuielile pentru apărare în următorul deceniu. Anul acesta, Putin a sporit bugetul apărării şi a cerut în repetate rânduri accelerarea producţiei de armament.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

MERCATO 2025 | Toate transferurile verii sunt aici. O nouă mutare pentru Liverpool

Americanii sunt convinși, după ce David Popovici a luat ”doar” bronzul la 50 m liber! Cum l-au numit pe român

Gigi Becali n-a stat deloc pe gânduri, după ce a fost prins cu 105km/h în oraș: "Ei stau la șmecherie acolo, la pod"

Fotbalist. Arbitru. Șofer de camion. Condamnat în România, a plecat în Germania și nu vrea să se mai întoarcă

Dorit de FCSB și de Rapid, Dennis Man a ales. Au început negocierile

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Oficial A semnat înainte de FCSB - Inter Club d'Escaldes! A ”fugit” la 10.000 km distanță: ”Sunt foarte bucuros că mă aflu aici”

E gata! Bîrligea poate juca împotriva CFR-ului. Ce prevedere face posibilă prezența lui pe teren

Nu au stat pe gânduri! Decizia Rapidului, după ce Burmaz și-a rupt ligamentele

Denis Alibec, gol la primul meci după revenirea la FCSB!

Citeşte şi

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Adevăratul motiv al răspândirii COVID-19 în Italia şi Spania? Momentul crucial ar fi fost descoperit: "A fost o nebunie!"

PEROZJeff Bezos și Lauren Sanchez, o poveste de dragoste care îmbină două familii și șapte copii. Vacanțe, modelling și viață bună

FILM NOWOrlando Bloom, distracție cu Tom Brady și Kim Kardashian, la evenimentele extravagante de dinaintea nunții lui Bezos

Gigi Becali ştie ce se va întâmpla cu Legea Sportului. Ce se va scoate din ea: „Apoi, va fi votată” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Lovitură pentru Cristi Chivu: 350 de milioane de euro citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ștefania, apariție incendiară la concertul lui Beyonce: ținută minusculă, siluetă de invidiat și atitudine de star

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ștefania, apariție incendiară la concertul lui Beyonce: ținută minusculă, siluetă de invidiat și atitudine de star

Digi World

Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil” Imaginile cu el sunt virale

Digi Animal World

Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale