Accident Mario Iorgulescu / Foto: sport.ro

Reacția familiei lui Mario Iorgulescu, după teribilul accident, care a dus la decesul unui tânăr

08.09.2019, 19:14
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost implicat într-un grav accident rutier, care a dus la moarte unui tânăr. Părinții lui Mario, Gino și Gabriela Iorgulescu, au avut o primă reacție.

”Cu o durere imensă în suflet, vrem să aducem la cunoștința oamenilor regretul nostru, care nu încape în cuvinte, față de tragicul accident care a avut ca urmare decesul tânărului de vârstă cu copilul nostru, Mario.

Transmitem condoleanțe sincere familiei îndoliate, durerea noastră fiind de nerostit. Toate rugile noastre se îndreaptă către Dumnezeu, gândindu-ne că situația putea fi cu același deznodământ și pentru copilul nostru, aflat acum în stare gravă la spital.

Suntem copleșiți de lacrimi și de durere în urma tragicului accident din dimineața de 8 septembrie și sperăm ca oamenii, opinia publică, să înțeleagă clipele grele prin care trecem și noi, și cealaltă familie.

Gabriela si Gino Iorgulescu”, se arată în comunicatul emis de familia Iorgulescu.

Mario Iorgulescu, în stare gravă

Starea lui Mario Iorgulescu era una gravă cu câteva ore în urmă, acesta fiind intubat și ventilat mecanic. "A ajuns în stare gravă, este victima unui accident rutier cu o contuzie abdominală şi toracică forte, cu hemoperitoneu, adică sânge în burtă, s-a intervenit chirurgical de urgenţă azi-noapte, operaţia a avut ca scop controlul sângerării, adica hemostaza, e în stare gravă, dar stabilă deocamdată.

Este în Terapie Intensivă, nu este conştient, este intubat şi ventilat mecanic", a declarat, pentru Mediafax, Silvius Negoiţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias.

Etichete: gino iorgulescu , mario iorgulescu , accident mario iorgulescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Citeşte şi

Adevăratul motiv al răspândirii COVID-19 în Italia şi Spania? Momentul crucial ar fi fost descoperit: "A fost o nebunie!"

Un copil l-a întrerupt pe Ion Țiriac pentru a-l corecta și l-a lăsat fără cuvinte: ”Câți ani ai, Vasilică? De unde știi?”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”